Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 46 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 46 –

* În care toți simt apropierea sfârșitului

Pentru că tot fusese pus de către George W. Bush să lectureze un pasaj din acest serial, președintele Dragoș Constantinescu avu o revelație: serialul se apropia de final. Nu știa cum urma să se termine, nu știa multe lucruri, ceea ce descoperiseră și cititorii în episoadele scurse până acum, dar de ceva-ceva tot era sigur: într-un moment de mahmureală, care-i permitea deseori să iasă din pielea personajului și să vegheze din altă dimensiune asupra celor din jur, îl auzise pe autor povestind cuiva că serialul va avea fix 52 de episoade. Ușor panicat, președintele începu să socotească pe degete: „Deci dacă îl punem la socoteală și pe ăsta, adică episodul 46, mai avem așa: 46, 47, 48, 49, 50, 51 și 52. Fuck. Doar șapte episoade. Păi, băga-mi-aș, șapte episoade? Am frecat-o atâta vreme și mai am doar șapte episoade ca să salvez lumea? Cum pot eu să fac asta? Cum să salvez lumea în șapte episoade?“.

Încruntat, președintele se învârtea fără rost prin sala de comandă a Subfăgărășanului. Nu era atent la nimic, uneori nici la locurile prin care îl purtau pașii. Pierdut în propriile gânduri, nu observă nici că Murgu îl adusese în dinți pe generalul E.B., nici că viezurele Zalmodecicus, complet vindecat, fugea dintr-un nou sandwich în care-l puseseră chefii exe-geți, nici că Petipor și Pouridor intrau triumfal în sala de comandă, flturând steagul rogvaiv al mișcării LGBTQ, în apaluzele tuturor celor prezenți.

„Băi, poate, totuși, mai există o soluție…“, își continuă comandantul suprem gândurile negre. „Poate mai există o soluție… Dacă-mi amintesc bine, mai demult, destul de demult, avea Groșan un serial în Academia Cațavencu. Ceva cu Județul Vaslui în NATO. Și mi-a povestit cineva că uneori nu reușea să-și trimită episoadele la timp și i le scria altcineva. Care, ca să-l năucească pe bietul Neluțu, îi schimba cursul poveștii. Ba, cică, la un moment dat, când Groșan iar nu dăduse textul, ăla care a scris în locul lui a zis să termine serialul și a scris despre o explozie nucleară care a distrus județul Vaslui și aspirațiile sale de a intra în NATO, spre bucuria județelor Botoșani și Brăila. Dar, căci există și un dar, Groșan nu acceptase acest final și mai prelungise serialul cu câteva episoade, precum ăia din Dallas, care îl înviaseră pe Bobby ca să recâștige audiență. Deci se putea. Poate intervine ceva și se prelungește și Ziua Intendenței. Oare n-ar putea el, dacă tot e comandant suprem, să-l mituiască pe autor? Să-i trimită ceva ce-i place? Sau, mai bine, să-l sune pe Dinescu și să-l roage să-i ordone ăluia să mai prelungească serialul? Hmm. Nu, nu era demn nici să mituiască, nici să se milogească. Oare, totuși, nu există în redacția aia niciun exe-get? Un exe-get infiltrat, care să țină cont de soarta omenirii și să facă în așa fel încât serialul să mai capete câteva episoade, astfel încât el, președintele Constantinescu, să apuce să salveze omenirea? Uite, Darie avea față de exe-get. poate Darie chiar era exe-get. Ia să încerce să ia legătura cu Darie și să-l facă să dejoace planurile mârșave de a termina serialul prea devreme. Da, da, așa…“

În acel moment, Comandantul Suprem fu întrerupt brusc din gânduri de intrarea Gretizei. Blegissa și Biciclis săriră să o înhațe pe răpitoarea generalului EB, despre ale cărei activități subversive de bișniță  pe aeroplanul Cincinal aflaseră totul de la Murgu, dar președintele Constantinescu îi opri scurt:

– Lăsați-o! Vreau să aud ce are de spus! Gretiza, ia, ce ai de spus despre faptul că târâi după tine un… Un… Ce căcat târâi după tine? Ce-i păpușa aia gonflabilă, galbenă?

– Domnule președinte, Comandante Suprem, nu etse o păpușă gonflabilă!

– Dar ce este?

– Cum adică ce este? Nu v-ați prins?

– Nu.

– Deci chiar sunteți așa cum zice tata…

– Ce? Cum? Ce zice trădătorul ăla de Dardiolai?

– Aaaa, tata, Dardiolai, care nu este un trădător, ci un mare patriot exe-get, zice că sunteți cel mai mare președinte al României, cel mai bun din toate timpurile, singurul care, dacă poate cineva să facă asta, va salva omenirea de invazia extraterestră. Asta zice tata.

– Nu zicea că sunt incapabil, incompetent sau ce mai zicea el acum niște timp?

– Aaaa, nu, aia spunea ca să-i deruteze pe zolomarxiști. Dar el nu asta crede, ci ce v-am spus eu.

– Aha, bine. Deci, ce târâi după tine?

– Soluția la problemele omenirii?

– Pă bune? Soluția la problemele omenirii e galbenă, deșirată spre amorfă și semănă cu o păpușă gonflabilă spartă? Nu că aș avea de unde să știu cum arată păpușile gonflabile, mai ales sparte, dar așa îmi închipui că arată.

– Nu, Comandante Suprem. Poate arată aiurea, dar asta e soluția. Asta sau ăsta, că nu m-am prins ce sex are. Poate n-are.

– Hai, Gretiza, nu ma mai fierbe. ce este arătarea?

– Un zolomarxist!

Triumfătoare, Gretiza aștepta laude.

– Un zolomarxist? Un zolomarxist adevărat? De pe Zolomarxis 2? Unul dintre cei de pe Fața Nevăzută a Lunii?

– Da, fix din ăla.

– Aha. Și? Ce vrei să fac eu cu el? Cum este ăsta care arată ca o gonflabilă spartă slouția la probleme omenirii?

– Comandante Suprem, sunteți tulburat?

– Nu.

– Bun, hai să n-o mai lungim. Deci avem un zolomarxist viu? Avem. Putem să-l torturăm? Putem. Îl vom tortura? Îl vom tortura, mă ocup personal. Vom afla astfel de la el care sunt planurile și slăbiciunile zolomarxiștilor? Vom afla. Vom specula aceste slăbiciuni? Vom specula, de asta vă ocupați dumneavoastră personal. Vom dejuca astfel planurile lor? Le vom dejuca. Veți salva omenirea? O veți salva!

– Deci îl torturăm pe ăsta galben și nu mai trebuie să mă milogesc să se prelungească serialul, pentru că voi salva omenirea până la deadline?

– Da!

– Bun, și cum îl torturăm?

– Îl dăm la balaurii dobrogeni!

– Da, da, bună idee. Oroles!

– Oreo, comandante Suprem!

– Cum „Oreo“? Nu te chema Oroles?

– Ba da, dar mi-am schimbat numele, ca să vă fiu pe plac.

– Aaa, bravo, ești un lingău exemplar. Îți prevăd un viitor măreț. Deci, măi, Oreo, ia aud-mi niște balauri dobrogeni, te rog.

Dar Oreo fost Oroles nu apucă se se miște, că zolomarxistul prinse viață și începu să urle:

– Nu, nu, nu balaurul dobrogean, că mă gâdilă. Spun tot.

– Ptiu, se împăună Dragoș Constantinescu, ce ușor a fost. Ia, spune!

– Noi, zolomarxiștii, suntem vulnerabili la un singur lucru.

– La ce?

– La meningită. Ne omoară instantanteu. Dacă un țânțar purtător al virusului înțeapă un singur zolomarxist în timp ce acesta se află pe Fața Nevăzută a Lunii, murim toți în maxim două minute.

– Ce-i aia meningită? vru președintele să știe.

– Domnule președinte, permiteți să raportez, se băgă în seamă Oreo.

– Spune.

– Meningita este o boală pe care noi am eradicat-o deja!

– Ce-am făcut?

– Am eradicat-o, spuse Oreo mândru.

– Când?

– Săptămâna trecută…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale