Nu am înțeles niciodată jocul “Piatră, foarfecă, hîrtie”, la nivel tematic. Știți voi, ăla de faci semne cu mîna și foarfeca taie hîrtia, deci cîștigă, piatra îndoaie foarfeca, deci cîștigă, iar hîrtia acoperă piatra și cîștigă. Adică de ce cîștigă hîrtia că acoperă piatra? Cu ce neutralizează acoperitul piatra? Tot dai cu unghia în ea și dacă e acoperită. Nu are sens. Uitați însă o variantă care are sens: “Huidu, copac, cetățean”. Deci cetățeanul taie copacul, copacul îl năucește pe Huidu și Huidu spulberă cetățeanul.
Și acum, că am făcut bancul obligatoriu cu Huidu tangențial cu subiectul, să vorbim despre Cronica Cîrcotașilor. Îmi plăcea tare pe la 16 ani. După care mi s-a părut că s-a stricat. Dar nu s-a stricat. A rămas la fel. Doar eu eram destul de prost la 16 ani încît să mă fascineze repede orice era nou. După care a început să mă agaseze cum repetau fiecare glumă de trei ori, de parcă presupuneau că eu sînt tîmpit și nu înțeleg din prima. Sau că sînt tîmpit și rîd la aceeași glumă de trei ori. Aveau cinci minute de glume lăbărțate pe din ce în ce mai multe ore. Cu muzică de circ în fundal, să îmi dea o stare amuzantă. Și cu rimele alea ale lui Găinușă care omorau orice haz din aer. Epigrama e smegma umorului. Iar catrenele lui cu “foaie verde” ascundeau de obicei cele mai slabe glume auzite de om. Venind de la un om cu charisma unui cartof. Serios, nu-s un om charismatic nici eu, dar dacă mă dezgropi după trei zile și îmi legi mandibula cu o sîrmă, să pară că dau din ea, tot arăt mai bine pe sticlă decît Găinușă.
După care a venit băiatul ăla care a cîștigat un concurs de interpretat bancuri. Cu abilitatea de a spune cu intonație amuzantă glume făcute de alții. I-a rămas numele de scenă Dezbrăcatu’. După personajul lui, în care-l imita pe Cătălin Botezatu în timp ce-l imita pe italianul care făcea un personaj identic la emisiunea italiană identică cu Cronica Cîrcotașilor, dar măcar originală. De ce mai există băiatul ăla? N-ar fi trebuit să-l îngroape apariția stand-up-ului? De ce se mai uită lumea la el? Există oameni care vorbesc cu intonație la fel de amuzantă ca și a lui, dar pe deasupra gîndesc glume! Dezbracatu’ e, în comedie, ca un pager în lumea smartphone-urilor.
Și acum am aflat că ăștia doi pleacă de la emisiune. Bun. Cred că singura oară cînd mi s-a părut cu adevărat faină emisiunea asta e cînd se chema Cronica Cîrcotașului și Huidu vorbea singur, scurt și la obiect. Chiar era amuzant. Sau cel puțin așa mi se părea la 16 ani. Cine știe cum aș privi-o acum.
