Liberalism reformist cu cîrje de stînga

Cu ochelarii lui de o grosime respectabilă, Daniel Barbu se duse să facă galerie liberalismului adevărat, în trupa lui Călin Popescu Tăriceanu. Cel care pînă nu demult jura pe Crin mizează acum pe Călin și pe filele lui din povestea cu PSD-ul. Cînd scriam aici despre Daniel Barbu că nu face de ministru al Culturii, fiindcă are încrîncenarea unui Savonarola, cîțiva liberali au sărit la mine, că mă leg de un om de cultură, ditamai universitarul, cu cărți scrise de el însuși – precizare cu tîlc, dar trebuincioasă în zilele noastre.

Nu apucasem să diger aceste reproșuri că – pac! – Daniel Barbu o comite ritos pe-aia cu bolnavii de SIDA, de-a fost trimis la plimbare din guvern. Pînă atunci însă, liberalul Daniel Barbu trecuse în tabăra pesedistă, susținînd afacerea Roșia Montană, de l-au atacat cetățenii supărați cu roșii, la Cluj, și cu cotul în parbriz la București. Că i-o fi bătut Crin zadarnic obrazul sau că el și l-a îngroșat după ce s-a văzut ministru, vorba e că liberalii l-au retras din schema de la Palatul Victoria.

Ce a înțeles Daniel Barbu din asta a fost că dinspre PNL nu mai pupă un post de ministru, și atunci l-a urmat pe Călin, care l-a urmat pe Victor Ponta. Dar ca să nu zică nimeni că el, doctrinarul, a plecat din PNL după miros, Daniel Barbu a dat-o pe apărarea doctrinei. Că au trădat liberalii lui Crin liberalismul, ducîndu-se la popularii europeni, de parcă el, politologul, n-ar ști că între popularii europeni sînt și destule partide liberale. Asta ca să nu-i mai aduc aminte profesorului de politichie de vechea ceartă interbelică dintre liberalii puri și duri care cereau o economie absolut liberă, în vreme ce liberalii de partid nu concepeau economia fără cîrja statului. Pentru Daniel Barbu, dar mai ales pentru Tăriceanu, viitorul lor liberal e de neconceput fără cîrja de stînga a PSD-ului.