Poetul fugărit de galerie

În agitații ani ’90, poetul George Stanca avea o rubrică de sport la o gazetă. Scria mai mult despre fotbal. Echipa slăbiciunii sale era Rapid care, pe atunci, o ducea bine și avea un șef de galerie năbădăios. Îl chema Mincea. Vocea lui groasă de bariton se auzea pînă în Crîngași cînd juca Rapidul acasă. Omul creștea porumbei și era mai cunoscut sub numele de Geamgiul. Stanca era pe atunci ofițer de presă la Rapid. Grija lui cea mare era să nu supere galeria, dar mai ales pe susceptibilul Mincea. Într-o zi, după un meci, fugea Georgică pe calea Victoriei, mai uitîndu-se nădușit în urmă. Se țineau după el cîțiva băieți din galeria Rapidului, fiindcă-l enervase pe Geamgiu cu niște vorbe. Asta era disputa lui cu Mincea, dar lui Stanca i se părea mai sigur să nu stea la explicații cu urmăritorii lui. Cînd a aflat Geamgiul cum îl fugăriseră rapidiștii pe poet a făcut, se zice, ședință cu galeria. Luase megafonul, să-l audă toți, deși n-avea nevoie. Una la mînă: galeria lu’  Rapid, a tunat Mincea, le lua polițiștilor pîinea de la gură, dacă ajunseseră giuleștenii să se bată între ei! A doua: el, care era de douăzeci de ani șeful galeriei, fusese grav insultat de neisprăviții care gîndeau că nu mai era în stare să-i dea o smetie lui Georgică, la nervi. Era, dar se abținea, căci, în afară de Rapid, el, Costică Mincea, mai avea două slăbiciuni: cea știută – porumbeii; aia secretă – poeții!