Lui Banciu i s-a tăiat maioneza la B1. Se zice că a învîrtit cu limba în sens contrar, ceea ce nu se face. Și se zice că doamna Udrea a simțit imediat.
Însă lucrurile stau puțin altfel: de ceva vreme, audiența îi coboară cu o viteză așa de mare că doar procentele PMP-ului în sondaje pot ține pasul cu ea. După ce i s-a pus în vedere că, la asemenea scoruri, urmează o depunctare salarială și, la scurt timp, concedierea, Radu Banciu s-a spălat pe cap și, cu părul ud, a băgat bostanul în congelator. Cînd și-a simțit creierul ca pe un cub de gheață, era gata de emisiune: voce și mai groasă, muci, amigdale pline de puroi… Ce să-ți dorești mai mult de la un realizator teve care spune lucrurilor pe nume?
Nu s-a schimbat nimic însă, din cînd în cînd un piuit asurzitor anunță moartea rating-ului.
Banciu însă o dă înainte cu Udrea. Nu de alta, dar cînd va veni ceasul să fie dat afară, să poată invoca cestiuni politice, pumnul pus în gură, personalitatea sa incomodă.
În fapt, însă, Banciu a devenit inexplicabil.
Banciu s-a născut după ce, la băutură, vocea lui Iosif Sava s-a culcat cu un șofer de basculantă. Deși cei care au auzit un elan în călduri citind cu voce tare presa la cafeaua de dimineață, prin pădurile norvegiene, spun că maestrul Sava n-ar avea nici un amestec.
După o perioadă în care s-a lamentat de toate și i-a înjurat pe toți, nu are ce să mai arate. Banciu nu a fost altceva decît un băiat cu voce groasă care înjură lumea la televizor.
Dar înjurăturile și lamentările devin obositoare cu timpul. Practicanții lor se gîndesc că pot păstra efectul mărind doza. Unul cu aer cherchelit care intră la operă strigînd „Ce pula mea e aici, bar de negri?” stîrnește hazul. Însă dacă mai face asta o dată și încă o dată, nu e perceput decît ca un bețiv grețos care trebuie scos afară în șuturi.
Fanii, cîți i-au mai rămas, tot nu cred că dumnezeul lor e, de fapt, un tip care se scobește în nas cu Simona Halep și se șterge la cur cu surorile de peste Prut pentru că așa crede el că e corect.
Cei care se mai uită la Banciu au ajuns să aibă atitudinea pe care o au snobii în fața unor tablouri de un abstract ridicol și despre care un curator le umple capul c-ar fi ultima chestie genială pe care omul o poate face trăgînd linii la întîmplare pe o pînză albă. Nu le place, dar n-au ce să facă, trebuie să înghită Banciu în continuare.
Dacă îți place Olympique Marseille, asta nu înseamna că ești cult, inteligent, superior, pe motiv că ți-ai ales o echipă din Franța. Nu, înseamnă doar că ții cu o echipă de fotbal, la fel de absurd și frumos în simțire ca acela care și-ar da o mînă pentru ca Minerul Motru să cîștige Champions League. Iar cînd susții că fotbalul francez este peste cel german și că în Hexagon se joacă cel mai frumos fotbal din Europa, nici asta nu te face mai fin, cu atît mai puțin connaisseur.
Adică să spui despre Mihaela Rădulescu că e o scriitoare proastă nu spune despre tine decît că știi să citești și că posezi un mediocru simț al limbii. L-am auzit însă pe Banciu spunînd cum îl tot bate Manolescu la cap să scrie o carte. Amărîtul, nici n-a sesizat ridicolul în care se află, lăsînd nespecificat, totuși, despre ce fel de carte ar fi vorba: ficțiune, satiră, comentarii politice, bancuri adunate de pe Internet și scrise cu vocea aia groasă a lui… O carte așa, în general… o carte. Hm, dar oare e vorba de Cartea?… Oare Banciu poate să scrie altceva decît Cartea? Oare dacă-l pui pe Banciu să scrie o listă de cumpărături poate să iasă altceva decît un sonet de Shakespeare?
În doze mici, Banciu poate fi haios. Aveam în copilărie pe unul la bloc care, pentru o gumă Turbo, o striga pe bunică-sa și o înjura.
