Veghea lui Mincu. La Externe

Poate din pricina ochilor săi bulbucați cu care-și fixa interlocutorii ori din cauza aerului său grav, ultimul lucru pe care ți l-ai fi închipuit despre Radu G. Țeposu era că-i plăceau farsele. Era critic literar, îndeletnicire care excludea asemenea manifestări futile. Țepi spunea și bancurile pe un ton serios, încît unii dintre interlocutorii lui nu știau cum să reacționeze. Într-o iarnă, înainte de ’89, acasă la unul dintre prietenii lui, Țepi le spune celorlalți că Marin Mincu era în țară, nu la Florența. Și ce dacă?! Cum Și ce dacă? Italienistul nu se plîngea de nimic. Lui nu-i era frig și nu-l enervau galantarele goale ale alimentarelor, ca să nu rămînă fără pașaport. Pune deci Țeposu mîna pe telefon, formează un număr și începe: „Alo, tov. Marin Mincu? Sînt Ionescu de la Externe. Vă aștept mîine dimineață la ora 9, la minister, să rezolvăm o încurcătură cu pașaportul dvs. Și avem o sarcină pentru dvs., tov. Mincu. Nu pot să vă spun la telefon. Vă aștept mîine la intrare! Da, la ora 9!“. A doua zi, în pofida ninsorii, Țepi și amicii se duc pe Aleea Alexandru. Se făcuse 10 și jumătate. La poarta ministerului, Marin Mincu aștepta, răbdător, albit de zăpadă. La 12, după un vin fiert, au mai dat o raită pe la Externe. Italienistul era tot acolo, tropăind mărunt din picioare.