Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Hagi, dacă talent

Zoom Hagi, dacă talent

Cei care țin la corectitudinea limbii au impresia că greșeala în vorbire e o vină solitară. Că unii vorbitori au decis să le facă o aroganță celorlalți și să vorbească greșit doar așa, pentru că pot. S-a trezit agramatul într-o dimineața și a zis: ”Băi, dar eu nu mai vreau să vorbesc cu «doar». O să folosesc «decât» fără negație, ce plm. Cine poate să mă oprească? O să joc după propriile mele reguli gramaticale”.

De fapt, ți se pare firesc să vorbești într-un mod greșit pentru că mulți alți oameni vorbesc în același fel. E o anomalie, o mutație care se extinde. E posibil ca greșeala să devină normă, însă nimeni nu poate garanta acest lucru.

Ce e ciudat e că oamenii nu sunt la fel de intransigenți (iar dacă sunt la fel de intransigenți, nu e suficient, ar trebui să fie mult mai intransigenți) cu greșelile de logică sau cu chestiile tâmpite, care n-au nici un sens. Dacă o greșeală gramaticală poate, la o adică, să devină normă, bag mâna-n foc că niciodată nu vor fi acceptate ca declarații cu sens unele chestii pe care le-a spus Gică Hagi.

”Viața e frumoasă, dar merită trăită”, de exemplu, e o construcție corectă gramatical. Ideea pe care o presupune nu va avea însă logică niciodată. Nu e ca și cum oamenii vor ajunge într-un punct în care vor considera că doar viața urâtă, plină de lipsuri și adversități, le face plăcere. Astfel încât unul mai înțelept dintre ei, care driblează bine și obișnuia să poarte cioc, să poată spune cu sens: ”Băi, dar voi n-aveți dreptate. Mie mi se pare că până și viața frumoasă merită trăită. Da, știu, e de căcat să ai de toate și să fii înconjurat de cei dragi, dar merită să trăiești și așa. Ce dacă nu ești amenințat permanent de foamete și război? Și viața de huzur într-o țară prosperă e bună”.

Hagi n-a făcut performanță doar în materie de fotbal. El a dat și niște perle care trebuie revăzute ca golurile de la Cupa Mondială. Nimic nu se compară cu celebra declarație: ”Iancu, dacă talent, orice le-a demonstrat tuturor”. Aici face și niște greșeli de limbă, dar nu ele sunt importante. Lipsa totală de logică e mult mai fascinantă. În plus, Hagi spune asta fără să se bâlbâie, fără să se poticnească. Pare că s-a gândit bine înainte ce vrea să spună și chiar aia a zis. Probabil că avea și un bilețel la el pe care scria ”Iancu, dacă talent, orice le-a demonstrat tuturor”, ca să fie sigur că spune ce și-a propus și nu vreo altă chestie, cu sens și corectă gramatical.

5 comentarii

  1. #1

    Tare !!!

  2. #2

    Foarte bun articolul! Perfect adevarat.

  3. #3

    Ha, ha!
    „Răutăcisme”, „să fie bine ca să nu fie rău”, „ai n-ai mingea dai la poartă”.
    Iar Ilie Dumitrescu vrea „decât respect”.

  4. #4

    Da, nu agramatismele in sine deranjeaza ci lipsa de logica in gandirea „Regelui”. Uneori ramai fara grai in urma driblingurilor sale printre meandrele logicii.

  5. #5

    hagi chiar a avut talent ,nu gluma ,e posibil ca si fiul lui sa mosteneasca talentul tatalui dar sa devina subiect de misto pentru unele greseli gramaticale e un pic deplasat .na ar strica ceva mai multe articole cu finul gigi sau vanghelie aceste izvoare nesecate cu perle ale limbii ce o vorbim .pina stunci hai sa imi fie mie rusine pentru ca altora oricum nu le este

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint