Și s-au împlinit 27 de ani de existență a SRI, pe 26 martie, iar instituția și-a prezentat bilanțul pe 2016, cu mai puțin fast și mai puțin tam-tam ca în ultimii 12 ani. Cu doar câteva zile înainte de aniversare și de bilanț, SRI avea și un nou prim-adjunct, în persoana generalului de brigadă Răzvan Ionescu.
Pe 2 martie, de asemeni,
s-au împlinit doi ani de când SRI are un nou director, pe domnul Eduard Hellvig. Doi ani care au trecut extrem de repede și au lăsat urme destul de adânci în modul de lucru al instituției.
Căci SRI se află în plin proces de restructurare. Nu neapărat de restructurare instituțională, cât de restructurare a imaginii cam boțite de câțiva ani în care o luase iarăși razna, întorcându-se la metodele din vremea lui Virgil Măgureanu.
Lovit din toate părțile, mai ales după ce s-a aflat care a fost rolul său destul de ilegal și cert neconstituțional în înfăptuirea actului de justiție în România perioadei Băsescu și imediat după această perioadă, SRI a avut și va mai avea de tras până va reuși să convingă că este un serviciu de informații modern, iară nu o organizație meta-statală, dispusă să facă orice, să încalce orice lege pentru a conduce ocult țara, în locul organismelor democratice care au acest rol.
Dispariția neașteptată a lui Florian Coldea
din peisaj a fost un cadou nesperat pe care l-a primit Eduard Hellvig de la Sebastian Ghiță și a fost, dincolo de o răfuială între amici care s-au trădat unul pe celălalt, un balon de oxigen de care SRI avea mare nevoie pentru a mai respira ceva aer curat, după miasmele sulfuroase prin care a fost târât de tânărul maior de viitor care era Coldea atunci când l-a descoperit Băsescu printre valizele cu bani destinate răscumpărării jurnaliștilor răpiți în Irak.
Dar numai dispariția lui Coldea nu e suficientă, chiar dacă era necesară. În SRI există, în continuare, zeci de Coldea amplasați la diverse niveluri, de la cele mai mici până la cele mai mari. A fi un Coldea înseamnă, de fapt, a fi mai puțin preocupat să-ți faci meseria de ofițer de informații, ci mai degrabă înclinat să tragi sfori și să manipulezi lucrurile în așa fel încât să obții cât mai multe avantaje de toate felurile sub pretextul că lucrezi doar pentru binele superior al națiunii. Ca mulți alți securiști proști dinaintea, din timpul lui și de după el, Florian Coldea n-a fost vreo lumină. A fost și este un individ mediocru, fără sclipiri, a cărui putere vine mai degrabă din teama inexplicabilă a adversarilor decât din inteligență. Nu-ți trebuie o inteligență deosebită ca să încalci legea efectuând înregistrări ilegale și obținând la fel de ilegal informații pe care, ulterior, să le folosești pentru a-ți strânge cu ușa țintele și a le face să joace așa cum vrei tu, un coregraf netalentat și plin de frustrări. Că n-a fost nici vreo mare inteligență și nici vreun mare operativ în domeniul informațiilor o dovedesc atât parcursul său școlar modest, cât mai ales modul stupid în care s-a lăsat fotografiat, filmat și ademenit în vacanțe pe care nu putea să și le permită doar din salariul de prim-adjunct al SRI.
În ultimii doi ani,
Hellvig a înghițit cu demnitate decizia CCR care punea SRI-ul pe bară în materie de interceptări telefonice. De la 42.263 de mandate de interceptare executate în 2014 în interesul DNA și al Parchetului General, SRI a ajuns în 2016 la aproape zero. I-au mai rămas doar mandatele pe siguranță națională, al căror număr este încă necunoscut oficial, urmând să-l aflăm de-abia prin toamnă, când serviciul va catadicsi să-și prezinte oficial raportul către comisia parlamentară de control al activității SRI.
De protocoalele cu DNA și Parchetul General, SRI a scăpat tot în mandatul de până acum al lui Hellvig, dar nu neapărat pentru că așa ar fi vrut serviciul, ci mai degrabă tot ca o urmare a deciziei CCR de anul trecut.
Bugetul SRI a scăzut,
anul acesta, cu 200 de milioane de lei față de 2016, de la 1,9 miliarde de lei la 1,7 miliarde de lei, deși serviciul ceruse 2,3 miliarde. Cum, însă, nu mai are atribuții de organ de cercetare penală (ilegale, de altfel) alături de DNA, cum nu mai are voie să-și folosească imensul și costisitorul aparat tehnic de interceptare, cheltuielile serviciului nu se mai justificau oricum.
Și, oricum, e greu pentru un șef de serviciu secret să spună exact pentru ce-i trebuie banii, atâta vreme cât și succesele sale sunt nemediatizate. Uneori pentru că sunt nemediatizabile, ceea ce este de înțeles, alteori pentru că, în realitate, nici nu ai ce mediatiza.
Principala premisă pe care se bazează SRI atunci când vorbește despre eficiența sa este aceea că în România nu au loc atentate teroriste. Acest lucru este prezentat drept o victorie a serviciului, atât de vigilent încât îi ține pe teroriști la distanță. În realiate, ar putea fi vorba doar despre faptul că teroriștii nu au fost interesați să acționeze în România, țintele lor aflându-se la mii de kilometri distanță de București. În definitiv, e plină țara de cetățeni care în toată viața lor n-au comis nici măcar cea mai mică încălcare a codului rutier atunci când s-au aflat la volan. Pentru că nu s-au aflat niciodată la volan, neavând nici permis de conducere și nici mașină.
E de așteptat raportul
pe care SRI îl va prezenta comisiei parlamentare pentru a vedea cât de mult a ales instituția să se reformeze prin secretizare. Pentru că, altfel, până acum singurele metode prin care SRI a ales să scape de critici a fost dispariția informațiilor despre activitatea sa pe care le mai făcea publice. De pe site-ul instituției au dispărut rapoartele anuale și au dispărut și toate informațiile publice care puteau vorbi, fie și din greșeală, despre activitatea nu foarte glorioasă a serviciului. Poate e mai bine așa. În definitiv, ceea ce nu știm nici nu ne poate dăuna, nu?
