Probabil că ar fi trebuit să fiu deosebit de prost sau de fraier să mă aștept ca, la finalul articolelor mele despre Premiul “Eminescu”, să fiu chemat la USR și mîngîiat pe cap: „Bravos, eminenke!”. M-am așteptat la tot ce a urmat. Articolul din România literară, al distinsului mentor, precum și comunicatul oficial nu fac decît să-mi dea dreptate. Întîi, pentru că procesul-verbal al juriului s-a perfectat (scris pe genunchi) luni, 26 ianuarie, la mai bine de zece zile de la acordarea premiului. Apoi a circulat prin mijloace electronice, membrii juriului l-au semnat, iar Primăria din Botoșani s-a descărcat în gestiune. Comunicatul spune, citez: „Votul juriului de la Premiul „Eminescu“ – Botoșani s-a desfășurat în două tururi…” Hopa! Am ajuns aici și m-am oprit. Ca să fie clar pentru toată lumea, au fost trei tururi, în primul s-au cerut cîte două nominalizări (au fost două runde), apoi a urmat cererea de schimbare a opțiunilor atunci cînd nu ieșea cineva cu nici un chip, după care forcepsul a penetrat turul trei așa cum cerneala penetrează creta. Nu insist – la ce bun? – pe amănuntul că aceia care nu votaseră cum trebuie au fost influențați direct sau indirect. Susțin că șugubățul de comunicat nu spune adevărul, iar mersul documentelor a fost post-factum. Întîi s-a luat decizia, s-a dat premiul, s-au dat banii și mult mai tîrziu s-au redactat docomentele. Aici chiar că nu e nimic de discutat. Îi înțeleg pe cei care au tăcut și tac – și îmi trimit mesaje de încurajare. Dar să nu-mi ceară mai mult de atît.
Ceea ce m-a deranjat însă mai tare e referirea magistrului la persoanele care au semnalat mișculația: unii sînt netalentați, sterili, uituci, neîndreptățiți. Se poate, nimeni nu e atît de nebun să contrazică pontiful literaturii române. Dar, vorba lui Maiorescu, nu e în cestiune!
Subsemnatul pendulează între un polonic de talent și o linguriță de caracter. Uf, slavă Domnului că e măcar o linguriță, că caracterul nu-i defel absent, ca la mulți alții… Obiecțelul ăla m-a făcut să nu tac. Și ce călduț mi-ar fi fost. Ce blîndă, Uniunea, ce radios, viitorul! Din păcate, în tinerețe, am avut niște profesori buni de adevăr, printre care și Nicolae Manolescu. Lecția rezistă, coafura, nu.
Repet ce am mai spus: știu ce-ai făcut astă-iarnă! Și asta nu mi-o poate lua nici un articol, oricît de nedrept. F.I.
Cît despre dl Gabriel Chifu, îl asigur de mila mea eternă. Acest premiu l-a nenorocit ca autor. Va fi întovărășit, pînă la moarte, de zîmbete pe sub mustață, pline de condescendență. Și asta e incorect și nedrept.
