Pe mîna băieților răi

Între practicile care-l fac util societății (descurajarea, prevenția, filajul, bătaia, tortura, omorul) serviciul secret are și năravuri. SRI are, de exemplu, năravul ilegalității. SRI își duce la îndeplinire scopurile proprii nesocotind legea sau, mai bine zis, călcînd-o cu acte.

A trebuit să iasă niște judecători de la UNJR cu dovada scrisă pentru ca publicul să înțeleagă cum și-a ascuns SRI combinațiile ilegale cu DNA. CSAȚ, instituția însărcinată cu paza și protecția națiunii, a dat SRI, în secret, puteri ce nu i se cuveneau. Asta a făcut posibilă cuplarea ofițerului cu procurorul și construcția conceptului de „anticorupție în folosul nostru”, unde „nostru” reprezintă interesele sistemului pus la cale de Băsescu și folosit azi de Iohannis.

De ce să spunem una ca asta? Fiindcă ilegalitatea comisă în 2005, cînd regimul Băsescu a introdus corupția în meniul SRI prin noua strategie de securitate națională adoptată în CSAȚ, a fost preluată pe piept și șutată la poartă de regimul Iohannis. Noul președinte al României, Klaus Iohannis și noul șef al SRI, Eduard Hellvig, au dus mai departe această golănie prin strategia națională de informații pentru 2015-2019, adoptată în CSAȚ în 2015.

Intenționat sau din prostie, Iohannis și Hellvig s-au lăudat doi ani la rînd cu operațiunile ilegale ale tandemului SRI-DNA, ba chiar le-au folosit în scop politic.

În esență, modul de operare al SRI a fost următorul: ca să poată opera în zone unde accesul îi era restricționat prin lege, serviciul producea – în conivență cu băieții din CSAȚ (președinte, miniștrii de Justiție, Interne, Finanțe, Comunicații etc) – hotărîri secrete care le „dădeau voie”. Dar aceste hotărîri au fost întotdeauna nule în fața legii, fiindcă izvorau din burta unei instituții (CSAȚ) neabilitată să producă legi. Dar fiind secrete, nu știa nici dracu’ de ele. În plus, totul era ambalat în amenințătoarea formulă „siguranță națională”, care punea pe fugă orice comentator. Implementarea acestor decizii se făcea prin intimidare sau, dacă cineva opunea rezistență, prin execuție (fiscală, judiciară etc).

Eu am scris destul de mult despre acest sistem gangsteresc de a forța legea, chiar dacă avertismentele n-au fost puține. În caz că doriți să vă reamintiți cadrul mai larg al răului, vă invit să recitiți unul din episoadele dedicate ascultărilor ilegale, care explică metoda, împrejurările și somnul adînc al autorităților și societății.

Băsescu, pe umerii lui Iliescu. O ștafetă care a ajuns la Iohannis

I-am dat de urmă misterioasei hotărîri secrete

a Consiliului Suprem de Apărare Națională a Țării, prin care SRI a primit o umbrelă ilegală de sub care să asculte ce vorbesc cetățenii României. Fapta a fost comisă în regimul Iliescu, iar părtași au fost, alături de președinte, membrii CSAȚ de atunci, adică premierul Năstase, ministrul de Interne – Ioan Rus, ministrul de Finanțe – Mihai Tănăsescu, ministrul de Externe – Mircea Geoană, ministrul Justiției – Rodica Stănoiu, ministrul Apărării – Ioan Mircea Pașcu, șeful Marelui Stat Major – Mihai Popescu, directorul SRI – Radu Timofte, șeful SIE – Gheorghe Fulga și consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională – Ioan Talpeș.

Hotărîrea e în continuare secretă, deci cuvintele ei ne sînt în continuare ascunse, dar noi am aflat care e spiritul ei și cîte ceva din conținut. De unde? Din cartea unuia dintre păstrătorii teoretici ai secretului, generalul cu patru stele Dumitru Zamfir, șef, la vremea aia, cu tehnicile timpanului la SRI, precum și director adjunct al serviciului. Azi, domnul Zamfir e în rezervă și scrie cărți cu imprudența unui fan al brand-ului Alzheimer, în care mărturisește ceea ce presupun că a jurat să ia cu el în mormînt.

Să luăm aminte la domnul general:

“Prin hotărîrea CSAȚ nr. 0068/2002, Serviciul Român de Informații a fost desemnat ca autoritate națională în domeniul interceptării, aprobîndu-se înființarea, în cadrul său, a Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor. De asemenea, prin aceeași hotărîre, SRI a fost desemnat ca autoritate națională în raport cu operatorii. Aceasta a fost o soluție de moment ca urmare a apariției unor probleme de ordin tehnic și relațional generate, pe de o parte, de existența mai multor autorități și structuri abilitate să pună în executare autorizațiile de interceptare a comunicațiilor, iar, pe de altă parte, din cauza multiplicării operatorilor de telefonie…”

Înțelegem de aici că regimul Iliescu și-a confecționat o sculă de ascultat lumea la telefon, cu comandă unică: SRI. La rîndul său, SRI i-a pus regimului pe tavă întreaga sa slugărnicie operativă, primind la schimb mijloacele și protecția necesare pentru a-și extinde puterea asupra societății.

Mai înțelegem că “a fost o soluție de moment”, dar vedem că momentul s-a întins deja pe 13 ani și pare să vizeze eternitatea. SRI a fost autorizat să-i ia la ștangă pe operatori direct, fără alte complicații care să implice legea, etica sau acordul.

Mai aflăm, din scăpările generalului Zamfir, că, la vremea cînd alde Iliescu au decis să-i dea monopol fostei Securități, mai trăgeau și alții cu urechea la conversațiile noastre, și o făceau, la rîndul lor, “mai ilegal”*. De notat că asta se discuta în CSAȚ, în prezența capilor statului român.

Cu ajutorul și girul regimului Iliescu, SRI și-a făurit galena atotputernică și unică prin care a luat în stăpînire, ilegal și nelimitat, libertatea poporului de a vorbi neascultat. Regimul Băsescu a găsit-o pe birou, a dus-o la ureche și a văzut că e bună. A hotărît s-o păstreze pentru sine și să tacă mîlc. O arăta, din cînd în cînd, pe la televizor, înfășurată în vaporii unui whiskey de calitate, și-o poreclea, tandru, Modernizarea Statului.

Cu ochii plutindu-i în lacrimi ca gheața în pahar,

regimul Băsescu a tras de hotărîrea 0068/2002 așa cum trag culturiștii de fiare. Zece ani, SRI a interceptat pentru președinte, pe alese și la cerere, tot ceea ce a presupus sintagma “cel mai informat om din România”.

În complicitate cu două regimuri, cu o mulțime de oameni și de instituții a căror menire a fost, sub jurămînt, să apere drepturi și libertăți individuale alături de interese naționale, SRI și opera sa politică au ajuns azi la cheremul unui președinte apatic de limbă germană și al unui Parlament împănat de hoți. Iohannis și cei 583 de aleși uninominali pot, dacă acest cuvînt le e la îndemînă, să curbeze traiectoria SRI spre domeniul legii. Deocamdată, la ora la care scriem și citim, atît noul președinte al României, cît și Parlamentul girează starea de ilegalitate a interceptărilor telefonice pe care SRI, potcovit cu un nou director, continuă să le facă.

În prezent, SRI reprezintă, în arhitectura de securitate a statului român, cea mai grea piesă și poate singura cu adevărat funcțională. O spune nu doar corul generalilor NATO, ci și vizitele de lucru ale marilor servicii occidentale. Lupta acestui corp invizibil cu provocările terorismului și neomilitarismelor de proximitate e dusă de ofițeri a căror operă, chiar dacă e strict secretă, trebuie apreciată. Dar acolo unde se oprește teritoriul acestei lupte începe, din păcate, politica.

E un moment bun pentru președintele Iohannis.

A-i cere Parlamentului acele legi care să scoată interceptările din echivocul și ilegalitatea regimurilor Iliescu și Băsescu e ceva la fel de urgent ca o vacanță în Madeira.

Înainte ca Hellvig să fie supt de anaforul organizației, Iohannis poate solicita partidelor politice și Parlamentului adoptarea unui pachet de legi care să readucă SRI într-un cadru legal. Proiectul de lege pentru înființarea Autorității Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor, alta decît SRI, zace la Senat din 2007 și are gura acoperită de o mînă păroasă, cu ghiul pe degetul mic. Acest proiect se poate scutura de praf, se poate rade, tunde și freza, și se poate pune laolaltă cu legile securității cibernetice revizuite.

Apoi, după dezbaterea lor cu societatea civilă, noile legi ale trasului cu urechea pot fi votate la lumină, ținînd de mînă Comisia de la Veneția, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

* Am explicat în cîteva texte anterioare de unde vine ilegalitatea acestei atribuții a SRI: restrîngerea unor drepturi sau libertăți fundamentale garantate prin lege – cum sînt dreptul la intimitate, secretul corespondenței etc. – trebuie făcută în baza unor legi și nu a unor reglementari sau normative legale. Trebuie ca aceste puteri să izvorască din votul Parlamentului, nu din șușoteala secretă a unor președinți și generali.

Pentru cei cu simţul umorului, trebuie să adaug titlul cărţii generalului Zamfir: Respectarea drepturilor omului în activitatea serviciilor de informaţii.