Ion Ghica a fost un bondoc neliniștit al veacului al XIX-lea, pe care l-a traversat așa cum traversează o mașină de tuns oi oaia. A lăsat în urma lui fapte, instituții, opere și anecdote din care se poate recompune realitatea unei epoci fondatoare.
S-a născut în 1816 la București, dar bogăția neamului Ghica nu i-a îngăduit să piardă vremea prin țară. A absolvit în 1838 matematica la Sorbona, apoi, în 1840, și-a încheiat studiile la Școala de Mine de la Paris, Conservatorul de Arte și Meserii și Collège de France, cu specializărea economie politică. Tobă de carte și plin de idei progresiste, revine în principatele postfanariote și începe să predea la Iași.
În Moldova, trepidația subversivă era mai lentă. Planurile dezrobirii se derulau mai molcom. Revoluția mînca sărmăluțe cu mămăliguță și dormea un ceas-două după-amiază. Kogălniceanu și Alecsandri aveau un zel tihnit, o vitejie cu tabieturi, și lupta lor împotriva regimului era dusă cînd cu pana, cînd cu carafa. Însuși Mihail Sturza, domnitorul, era simpatizant al unei mișcări burgheze moderate și se bătea pe burtă, în secret, cu complotiștii. Cam la al treilea pahar de Cotnari era un pic de acord să se lase răsturnat de revoluție, cu condiția să cadă pe un pat odihnitor.
Ion Ghica a plecat, așadar, la București, unde Nicolae Bălcescu, Christian Tell și Eftimie Murgu prezentau un grad de agitație mai solid. Societatea “Frăția” s-a pus la adăpost de descinderile arnăuților prin sistemul de criptare masonică pe care l-a introdus Ion Ghica în corespondența cu terții. Scrisorile erau așa de temeinic cifrate, încît nu doar poliția secretă, dar, uneori, chiar frații înșiși nu reușeau să înțeleagă ce și-au scris. Astfel s-au pierdut o parte din ideile revoluției, iar din ceea ce am văzut cu toții că a ieșit, nu vom ști niciodată ce lipsește.
În timpul revoluției, Ghica a plecat la Istanbul să-i explice sultanului cum stă treaba cu răsturnarea tiraniei. Nu s-ar zice că a dat greș, fiindcă turcii l-au oprit pe malul Bosforului și l-au rugat să le traducă din engleză, din franceză, din italiană și germană. Ghica mai vorbea greaca și turca, așa că în 1853 e numit bey de Samos, o insulă bîntuită pe atunci de pirați.
Urmează un episod halucinant din viața acestui matematician, inginer și literat român, în care flota piraților e complet exterminată la capătul a cinci ani de lupte pe mare, ambuscade și urmăriri. Ion Ghica e decorat de sultan, făcut prinț de Samos și lăsat să revină la București.
