Alexandru din Fanar rîde de sultan, de țar

În 1801, cînd cetele lui Pazvantoglu filetau Valahia cu iataganul și o prăjeau la foc mic, cînd pe partea oltenească, cînd pe aia muntenească, Alexandru Moruzi, domnul Țării Românești, arăta inteligența pe care o arată ciorile înaintea ploii. Sultanul era gata să ridice acel deget care putea însemna multe, de la mazilirea simplă, cu ștrangulare la fața locului, pînă la mazilirea digestivă, cu aducerea victimei la Stambul și gîtuirea ei în timpul mesei de prînz. Dar Moruzi i-a luat-o înainte și a cerut singur să fie dat jos de pe tron. Asta i-a făcut pe turci să cadă pe gînduri, și de acolo pe jos. Cuțitarii care urmau să fie trimiși la București să-l jupoaie au fost alocați altor comenzi, iar Alexandru Moruzi s-a furișat de pe lista de execuții a Porții cu iuțeala unui jder.

Iuțeala a fost, de altfel, principala însușire a mîinii lui, o mînă care se zice că putea număra bani și atunci cînd stapînul ei dormea. Alexandru Moruzi a fost de trei ori domn în Moldova și de două ori în Țara Românească. Fanariot, francmason, diplomat și negustor politic, el n-a pierdut vremea cu reforme, legi, lucrări publice sau sociale, ci s-a pus pe căpătuială din primele secunde ale fiecărei domnii.

Cu banii cămătarilor de la Constantinopole obișnuia să cumpere grîu ieftin de la populația strîmtorată și să i-l vîndă înapoi, în buza iernii, la preț de zece-douăzeci de ori mai mare. Cînd avea noroc și de lăcuste, cerea de treizeci de ori prețul.

Dacă se împuțea treaba în Moldova, se muta în Valahia, și invers, lăsînd mereu în urmă un fraier pe care turcii îl decapitau ca să aibă ce-i arăta sultanului la ceai, cînd juca cu pașalele „Recunoașteți personajul?”.

Alunecos, lacom, corupt, depravat, Alexandru Moruzi a știut să-și mențină simpatiile politice într-o ceață deasă, s-o tai cu cuțitul. Cîteodată, turcii mai tăiau o bucățică și atunci aflau că Moruzi îi traduce ba cu rușii, ba cu francezii. Rușii, la rîndul lor, îl suspectau că e omul turcilor, iar francezii erau convinși că e combinat cu rușii.

În 1812, turcii l-au momit la Constantinopole, l-au arestat și l-au condamnat la galere. Să tragi la galere, în contextul în care apăruseră deja primele vapoare cu aburi, era foarte umilitor. Se pare că asta a și fost cauza morții lui Alexandru Moruzi, chiar dacă a fost eliberat în 1816 și a fost găsit, în același an, cu un hanger cît toate zilele înfipt în gît.