Zic unii că am nimerit o grupă acceptabilă, se putea și mai rău. Hmm… După gustul nostru, veșnic însetat de mai bine, ne-ar fi coafat dacă eram în locul Slovaciei, în grupa B, cu Anglia, Țara Galilor și Rusia. Asta e. Soarta și sorții așa au decis. Vom juca la Europene cu Franța, Elveția și Albania. Nu ni se pare prea simplu, ba chiar deloc.
În istorie, ne leagă destule de partenerele și adversarele noastre din grupă, cu bune și cu grele. Franța este țara-soră, mama care ne-a alăptat cultura modernă. Elveția înseamnă, alături de Germania, un ideal în imaginarul băștinaș, de neatins, că d-aia-i ideal – un model de ordine, disciplină și rigurozitate, de lux, calm și voluptate. Albania, fratern, ne-a ferit constant de singurătatea ultimului loc în statisticile europene și ne-a potențat momentele de depresie, atunci cînd ne văicărim, cum e moda. Aoleu, am ajuns mai rău decît albanezii și bulgarii!
Ne mai leagă, de tovarășele noastre din grupa A, și amintirea îndepărtată a unor catastrofe care au marcat fotbalul românesc. Elveția-România, 7-1, în 1967, la Zürich. Franța-România, 4-0, în 1975, la Blois – cu Iordănescu, Lucescu și Dinu pe teren, cu Jenei pe bancă. Sigur, am mai bătut și noi Albania cu 6-0, ultima oară chiar în mileniul actual. Dar asta nu se pune acum, a trecut deja o eternitate. Ar fi ca și cum am evoca acel concludent 6-3 din amicalul România-Franța, în 1932, pe arena ONEF din București, cam pe unde se înalță acum Catedrala Mîntuirii.
Deci, ca să revenim în prezent (cu toate meandrele lui, care nu eludează sinergia faptelor), e tare complicat. Francezii sînt chitiți să redobîndească gloria Republicii lui Platini și Zidane. De la mijloc în sus, chiar au ceva argumente. Ca gazde, îi vor sprijini rîul-ramul, firul ierbii, barele, fanioanele și, e de presupus, arbitrii. Cu elvețienii va fi la fel de greu – sînt jumate albanezi, doar că mult mai disciplinați, școliți ca titulari în campionate de top. Iar albanezii, fără mari vedete, rămîn o nucă tare – luptători, țepoși, răi în sensul bun al cuvîntului. Nu ne va fi ușor deloc.
Părerea noastră. Ne luarăm cu istoria antică și uitarăm de acel nememorabil Franța-România, 0-0, cel mai urît meci al Europenelor din 2008. Ei bine, cam așa vedem un traseu de succes, realist vorbind: să ciugulim cumva un punct din meciurile cu bogătanii din Franța & Elveția și apoi, luptînd cum doar noi știm, în Balcani, să-i batem pe amărîții frați din Albania. Doar așa, cine știe, vom ajunge mai departe în Europa, în optimile de finală.
Patru puncte – un obiectiv ambițios, în viziunea noastră tehnico-tactico-strategică. Pentru toate celelalte există iconițele lu’ Tata Puiu și mila nesfîrșită a Celui de Sus, băiat bun. Așa să ne ajute! Hai România!
Mai optimist, baieti, mai optimist!