Înainte să fie bulevard, Ana Ipătescu a fost o femeie veselă, forțată să trăiască în plicticosul secol al XIX-lea, fără electricitate și săpun, înconjurată de praful și mîrlănia mahalalelor sălbăticite. În mizeria și tristețea unui București clădit din lemn, a cărui arhitectură ardea de două ori pe an, o fată cu instinctele active nu avea, în afară de măritiș, băutură și adulter, alte opțiuni. Ana Ipătescu a gustat din toate trei, așa încît, atunci cînd a venit revoluția de la 1848, ea era o damă cam trecută, măritată cu un funcționar avar, dar încă fluierată de locotenenții un pic băuți, ale căror concluzii erotice erau în formare.
De fapt, în anii premergători proclamației de la Islaz, Ana a cunoscut societatea secretă “Frăția”, la ale cărei întruniri participa și soțul ei, Nicolae Ipătescu. “Frăția” nu și-a făcut numele de rîs, iar această cunoaștere cu Ana s-a consumat frățește, mai întîi prin Nicolae Bălcescu, apoi prin Ion Ghica, C.A. Rosetti și Christian Tell. În 1848, cunoașterea “Frăției” ajunsese la Nicolae Golescu, unul din cei patru frați Golești care așteptau la coadă.
Pe 19 iunie 1848, guvernul provizoriu fusese înghesuit de reacțiune și era cît pe ce să fie arestat. Soldații coloneilor contrarevoluționari Odobescu și Solomon încercuiseră revoluția. Bălcescu, Heliade-Rădulescu, I.C. Brătianu și ceilalți tineri luați de val se pregăteau să iasă din istorie și să intre în temnița mucegăită a Palatului Domnesc. Norodul, intimidat de archebuze, începea să dea înapoi.
Atunci a apărut pe Podul Mogoșoaiei, în fruntea unei mulțimi nehotărîte, o femeie despletită și îmbujorată, înfrumusețată de acțiunea în sine, de cele două pistoale înfipte la brîu și de umărul puțin căzut al rochiței burgheze. Ana Ipătescu a strigat „Moarte trădătorilor! Tineri, curaj! Salvați libertatea!” cu aceeași voce convingătoare cu care striga în timpul partidelor de amor. Un val de emoție a electrizat poporul. Mulțimea de gură-cască s-a transformat într-un batalion furios, s-a năpustit asupra dorobanților, a pătruns în palat și a eliberat guvernul provizoriu.
Uralele au acoperit zgomotul împușcăturilor de sărbătoare, iar căciulile aruncate în sus de țăranii care le purtau și vara au întunecat cerul. Într-un colț al acestui tablou fericit se spune că Ana îl îmbrățișa pătimaș pe tînărul și chipeșul Nicolae Golescu, salvat și el din mîna reacțiunii de eroismul interesat al amantei sale.
Mersi pentru articol – il astept pe cel cu Catargiu si misterul puscaturii in trasura. Cu toate ca nu mai tin minte daca cel ce da numele aceluiasi bulevard e omul cu pricina.
Ce vremuri faine. Ce fel de viata o fi dus Ipateasca de stia sa incarce pistoale si sa le manuiasca ?
Inchipuiti-va ca azi v-ar sta nadejdea de salvare de la o iminenta arestare in domnul Nastase.