Păi, nouă ne zici? Am răgușit (vai, sînt ani prea mulți) de cînd tot strigăm împotriva corupției și a clasei conducătoare. N-am obosit să repetăm că fotbalul, în halul în care se află, este o oglindă a lumii noastre. Abia cu ocazia unei mari tragedii, aflarăm că doar două-trei stadioane și cam 7% din școli ar avea avize de funcționare, în eventualitatea unui dezastru. Și atunci, ce-i de făcut? Nu te mai duci la meci, nu mai mergi la școală, nu ieși nici pe stradă, unde poți dispărea oricînd într-o groapă nesemnalizată? Ba nu, nenică! Trăim într-o țară periculoasă, în ultimii 25 de ani, ba chiar și 155 de ani, de la Cuza încoace. Dacă vrem să trăim mai bine într-însa, tre’ să tot iasă oamenii, punînd presiune pe autoritățile statului. E bună Piața, e cool, o veritabilă agora, chiar parazitată de diversioniști, manipulatori, demagogi, protestatari de profesie și manifestanți sub acoperire, obișnuiții pescuitori în ape tulburi. Dar, după fireasca emoție, urmează momente de reflecție, eforturi de organizare și, oof, o lungă perioadă de muncă. Aoleu, ce-am zis? Reflecție, organizare și muncă? Greu de tot, nașpa, frate. Ne-am băgat aiurea în discuție, ca golani pățiți și cronicari mai vechi. Lasă-i, sînt tineri, își pot permite, în mod tulburător, aceleași greșeli. Noi, moșilor, cu ale noastre, cu fotbalul. Unde, cum zicem și tot zicem, sînt aceleași dureri, prioritare de la Burebista încoace. Le scriem cu inițială majusculă, că-s mari.
Legislație, Justiție, Educație, Sănătate, Infrastructură. Ce înseamnă aceasta, dragi copii? Reguli coerente și realiste, vegheate de magistrați aflați deasupra oricăror influențe. Centre de copii și juniori, unde nu promovezi pe șpagă. Medici sportivi, nutriționiști și preparatori fizici, apreciați cum se cuvine. Baze sportive, încurajate de autorități, dar la prețul corect – iar e banal. Nici nu le mai punem pe lista de revendicări a Pieței, atît de lungă, aproape nesfîrșită. Să mai trecem și un punct referitor la controlul civil asupra Serviciilor? Ne privește mai puțin. În general, “băieții” sînt cu noi, cu sportul. Noi îl comentăm, ei îl practică, la orele de instrucție specifică.
Repetăm, ca babele surde, ca moșii din Piața Universității ’90: Protestați! “Să fie bine ca să nu fie rău” – asta am auzit și de la Gică Hagi. Domnia sa, ca orice rege, își îngăduie astfel de licențe poetice. Ei, da’ uite că, de la un gînd formulat mai abrupt, monarhul a trecut la faptă. Avem un proiect! – tot repetă. Astăzi, după niște ani, Viitorul sună bine, chiar dacă i-a bătut Astra în ultima etapă. Cu un plan urmărit consecvent, cu mulți tineri și cîțiva bătrîni, ajunge în Europa. Avea și bani căcălău, își permitea, e rudă prin alianță cu infractori condamnați definitiv – finul Gigi Becali și cumnatul Gică Popescu –, parcă auzim comentariile. Băieți, fetelor, nu vă mai încurcați în amănunte! Dacă pînă și un fotbalist mai puțin școlit, ca Gică, se ține cu succes de un proiect, ei bine, de ce atîtea minți luminate nu pot defini Marele Plan de Țară?
Na, că iar punem întrebări, tocmai acum, cînd se impun soluții urgente pentru România, cum s-au tot impus, de la pașopt încoace. Va urma.
