Am mai bifat încă un episod din Eternul derby, Marele derby, Clasicul de România. Să ne trăiască! E chiar mișto, cu atîta lume-n tribune și cu cîțiva spectatori pe teren. Steaua-Dinamo rămîne un război ofertant. Steaua este acum FCSB, iar despre Dinamo nu se știe precis cine mai e. Cifrele contemporane vorbește. Da, a fost un mare derby – între o echipă de mijlocul clasamentului (FCSB/Steaua) și o echipă angajată în lupta pentru evitarea retrogradării (Dinamo/DDB). În etapa actuală (etapa cu nr. 8), la fel de bine se poate zice că Eternul derby a fost precedat de alte trei partide-derby: de UTA-Rapid, de FC Argeș – FCU Craiova 1948 și chiar de FC Botoșani – CFR 1907 Cluj. Atît istoria, cît și pozițiile din clasamentul de azi, da, justifică prezumția și pretențiile de mare derby. Ca să explicăm, hai s-o luăm, pe rînd, băbește.
UTA Arad – Rapid, 2-2. A fost un meci între locu’ 3 și, respectiv, locu’ 2 ale campionatului. Dincolo de evoluția dramatică a scorului (păcat, rapidiști, asta e…), meciul a pus față-n față două grupări care, fiecare în felul său, își revendică o tradiție – proletară și aristocrată. Nu niște origini cazone, ca la Steaua sau Dinamo… Pînă ieri, cînd a luat CFR-ul ultimul titlu, cei de la UTA se făleau cu supranumele de „Campiona provinciei“, Rapidul rămîne, vorba aia, campiona UNEI MARI ÎNNEBUNIRI. Suporterii rapidiști se laudă că-s „frumoșii nebuni“, citînd din marele rapidist Fănuș Neagu, cel care a inventat și porecla de „Baba UTA“. N-o fi tocmai întîmplător: în puținii ani buni ai comunismului românesc, Rapidul era campioană în 1967, iar UTA în 1969 și 1970. Inimoasele galerii ale celor două echipe rămîn frumoase și astăzi.
FC Argeș – FCU Craiova 1948, 1-0. Alt derby de tradiție. FC Argeșul lua titlul în 1972, U. Craiova îl lua în 1974. Îl mai lua Argeșul în 1979, hop, iar îl lua Craiova, în 1980 și 1981. De fapt, această epică rivalitate își găsește origini și mai adînci – de prin anii 1960 ai secolului trecut, atunci cînd Dinamo Pitești și Știința Craiova se băteau (la modul fizic, adeseori) pentru promovarea în divizia A. Deși actualele echipe-s modeste, Piteștiul și Craiova rămîn două capitale ale soccerului valah – au școala fotbalului, au dăruit omenirii niște jucători importanți și, în plus, și-au păstrat un public devotat și educat. Îi exceptăm, desigur, pe urangutanii care se dau ultras. I-ar jigni pe urangutani… La pușcărie!
FC Botoșani – CFR1907 Cluj, tot 1-0. Tot un derby. A jucat locu’ 4 cu locu’ 1, a fost și (cumva) un rezultat-surpriză. Orice s-ar zice, a fost un meci între două campioane ale istoriei recente. În ultimul cincinal, venind de nicăieri, de unde se agață harta-n cui, FC Botoșani s-a instalat solid pe harta Ligii 1. Merită toate laudele, pi buni – asta înseamnă să ai o conducere deșteaptă și cumpătată! Iar CFR-ul, cu toate derapajele-i de ultimă oră, e bine instalat pe șine. Acum și mai multe cincinale (vreo trei), pornea de undeva din străfundurile Diviziei C. Astăzi, după atîtea titluri cîștigate, puțini îi mai contestă supremația în Liga 1. Ce să mai zici? Respect!
Așa că, fraților, să știți că nu există doar Steaua-Dinamo. Da, mai avem cîte ceva prin țară – niște meciuri pe la Arad, Botoșani și Pitești, în Ardeal, Moldova și Țara Românească. Nu s-o rezuma totul la Eternul derby între granzii de bucale, cei cu obîrșii ofițerești… Adicătelea, ca cum ar veni, avem potențial. Avem loc și de alte mari derby-uri, avem și niște suporteri pasionați, pasionali. Doar ceva mai mult fotbal ne-ar cam trebui nouă. Hai România!
