Octombrie, ultimul bal. Ultimul derby cu spectatori în tribune – o lună cel puțin. Clasicul meci Dinamo-Rapid a fost ocazia, ci nu cauza acestui nedorit eveniment. România va fi prinsă, iarăși, în stadionu’ gol. Și cînd știu că e nasoală pandemia mizerabilă, ne cuprinde o tristețe iremediabilă…
Acest ultim meci cu public – mare meci mareee! – și-a respectat oare statutul de derby? Hmmm… Torje și Carnat au colorat cenușiul partidei cu două goluri de execepție – supergoluri, eurogoluri, goluri fabuloase, stimați telespectatori!!!! Altfel, s-au mai consemnat și alte goluri – pe teren și în peluze. Băieții de la Dinamo și Rapid au băgat material, nu-i de zis. Din păcate, lupta lor sportivă nu s-a ridicat la înălțimea unei partide care și-ar putea merita statutul de partidă-derby. A fost un meci între două echipe al căror obiectiv rămîne acela de a evita retrogradarea. Dintre jucători, doar bătrînii Torje și Săpunaru mai păstrau, parcă, amintirea vremurilor cînd Dinamo și Rapid se încleștau în războiul pentru titlu, în niște bătălii epice. Trecute-s vremurile acelea…
La fel și cu publicul de derby. S-a ridicat peste calitatea partidei, a rămas un public cuminte, civilizat. Exceptîndu-i pe cîțiva dinamoviști care, la final, s-au luat în gură cu Săpunaru, zău, microbiștii s-au comportat admirabil. Și-au dovedit disponibilitatea de turiști entuziaști, gata să viziteze un sit arheologic părăginit, o relicvă a comunismului, așezată pe osemintele sfîntului bulevard Ștefan cel Mare. Au fost 4-5.000 de spectatori, maximum. Un succes pentru meciurile din Liga 1, afirmă unii. Băi, da’ nu-i mult prea puțin? – se întreabă alții. Fără a fi deloc nostalgici, repetăm, mai ținem minte niște meciuri Dinamo-Rapid disputate în Groapă. Veneau vreo 20-25.000 de oameni, chiar dacă ieșea iureș mare. Tîmpiții din grupările de ultrași se băteau ca chiorii – „milițienii“ cu „ciorile“. Și viceversa. Da’ un meci Dinamo-Rapid, tăticule, chiar putea fi considerat un real derby!
Azi – de ce nu? – o partidă la fel de atractivă poate fi considerată și una precum recenta FC Mioveni – FC Botoșani. În deschiderea clasicului Dinamo-Rapid, a avut de toate: o repriză secundă palpitantă, trei șuturi spectaculoase în bară, un penalty ratat (Botoșani), un scor remontat în ultimele secunde (tot Botoșanii). S-a terminat tot 1-1, la fel ca Dinamo-Rapid. Micuța și cocheta tribună din Mioveni arată mai decent, parcă, decît măreața ctitorie din Ștefan cel Mare. Desigur, Miovenii și chiar Botoșanii n-au aceeași tradiție ca Dinamo sau Rapidu’. Da’ și ei joacă fotbal, și ei sînt ai noștri. În campionatele mari și importante, s-a dovedit: nu o dată, moșule, un meci mic poate fi mai spectaculos decît un așa-zis Mare Derby!
Pauza asta nedorită – adică fără public în tribune – ar putea fi și un prilej de reflecție, cel puțin pentru cluburile din Liga 1. Pe cine te bazezi, tu, clubule? Pe tradiție și pe fanii tăi necondiționați? Sau pe ce-ți face echipa pe teren? E doar o întrebare, nu dăm cu piatra. Hai România!
