Am făcut 0-0 și cu spaniolii, ce mai vreți? Este încă o dovadă că putem fi egalii marilor puteri ale fotbalului european, ba chiar și mondial. Rezultatul obținut (bun rezultat, bunuț și meciul) vine în continuarea altor remize de prestigiu, cum ar fi, mai recent, cu Italia, Franța sau Argentina. C-așa-i românu’ – amical. Joci amical cu noi, atunci permite-ne și nouă să fim măcar egali cu tine. Altfel, dacă ne refuzi meciurile amicale, ți-ai luat-o de la noi. Îți dăm 5-1 în Giulești, cum au pățit-o nemții mai demult – o traumă din care Germania și-a revenit abia după cîștigarea titlului mondial, în 2014. Pe englezi, în superba lor aroganță, chiar ne-am plictisit să-i mai provocăm la un amical. Sînt atît de realiști, încît își dau seama că le vom încurca mereu biznisul, în meciuri oficiale. E păcat. Noi, la România, sîntem prietenoși – ne plac meciurile amicale. Ce mai, aici sîntem veritabili campioni mondiali, așa cum am mai subliniat în repetate rînduri.
Iar amicalul ăsta, cu Spania, ne-a dat de gîndit (deși a gîndi e un lux în ziua de azi). Băi, nu facem pe deștepții, sigur că exagerăm, da’ Naționala noastră, cum să zicem, Naționala e România. Își apără sărăcia și rezultatul – d-aia și sîntem cea mai bună apărare din preliminarii. Cu jucătorii ăștia de care dispunem (au luat calea exilului, spre zone tot mai îndepărtate, mulți dintre ei) încercăm să ne facem treaba. Sînt băieți bunicei, poate că nu chiar străluciți. Ei bine, pornind de aici, așa ne-am permis să gîndim (încă) după meciul cu Spania: dom’le, se confirmă niște impresii și studii pe care le-au exhibat străinii, mînca-le-ar inima cîinii, pe care noi nu-i simpatizăm în mod special. Ne plac mai mult pisicile.
Cică noi, românii, am avea multe calități. Banal, asta știm deja. Ei, da’ pe partea ailaltă, tot cică, avem și niște cusururi, cine-ar fi crezut? Zic ăia: nu știm să cooperăm, n-avem încredere, nu ne asumăm responsabilități. Deci, cum ziceam, aceste slăbiciuni s-au sesizat și la Cluj, în meciul cu ibericii. Le-a sesizat, desigur, și Tata Puiu, instinctiv, că d-aia-i Tatăl Naționalei. Oricît s-ar ruga la iconițe sau la jucători, mai mult de atît n-are ce face.
Știți cînd va ajunge România în sferturile Campionatului European, acolo unde îi și este locul, ca cam a șaptea, a opta echipă, după suprafață și populație? Va fi atunci cînd vom reuși să cooperăm, cu măcar șase-șapte pase legate în jumatea partenerilor de joc. Va fi cînd și alții, nu doar d’alde Nicușor Stanciu, vor avea suficientă încredere pentru a-și asuma responsabilitatea unei acțiuni individuale. Hai, băieți, hai, că se poate și, evident, hai România!
