Conu’ Alecu Paleologu a descins din bazileii Bizanțului, dar s-a căsătorit, din convingere, cu tartorii Securității. Căsătoria și convingerea au fost, e drept, obținute în penitenciar, prin tortură fizică și morală, dar mirele n-a semnat, la eliberare, actele de divorț, ci a întreținut relații cu ofițerii încă douăzeci de ani.
Toți cei care și-l amintesc pe Alexandru Paleologu evocă un intelectual șarmant, fin și vesel, cu un ridicat simț al umorului și cu trecere la femei. Există la acest capitol mărturii despre impresionanta înzestrare masculină a eseistului, precum și o faimă recunoscută în memoriile nepublicate ale doamnelor din epoca postbelică.
Sfîrșitul celui de-al doilea război mondial îl găsește absolvent de Drept la București. Fiindcă se trăgea din boieri cu influență și dare de mînă și, mai ales, fiindcă vorbea perfect franțuzește, capătă un post de referent în Comisia Română de Armistițiu. Apoi, în epoca tulbure de după intrarea rușilor în țară, reușește să lucreze doi ani ca atașat de legație la Externe. În 1948, Ana Pauker îl dă afară din diplomație și, în timp ce îl caută Securitatea prin București, el stă ascuns pînă în 1956 la Cîmpulung Muscel.
În 1959 e arestat în lotul Noica-Pillat, iar în ianuarie 1960 e condamnat la 14 ani de muncă silnică pentru uneltire împotriva regimului comunist.
Din rapoartele Securității și din mărturiile unor deținuți reiese că Alexandru Paleologu a avut în timpul detenției un comportament agreabil, optimist și a dorit să-și însușească, din proprie inițiativă, materia, verva și morala comunismului științific. Colonelul Emil Macri a dat ordin să fie recrutat ca informator, lucru pe care conu’ Alecu l-a acceptat cu entuziasm în 1963, în penitenciarul de la Botoșani. Mai mult, locotenentul Dora Alexandru, cel care l-a recrutat, a recomandat exploatarea lui la un nivel superior, acela de agent de influență, deoarece subiectul arăta atît calități ieșite din comun, cît și un nivel de exaltare rar întîlnit la colaboratorii din pușcării.
A primit, pentru început, numele conspirativ Marin Oltescu și misiunea de a răspîndi spiritul leninist printre fiii de moșieri întemnițați laolaltă cu el. La sugestia conducerii penitenciarului a acceptat să scrie două articole acuzatoare la adresa prietenului său Mihail Fărcășanu și a lui Emil Cioran. Textele urmau să apară în Glasul Poporului, dar n-au mai apărut niciodată, deși conu’ Alecu s-a simțit frustrat și a mărturisit apoi, în repetate rînduri, că le-a scris cu o bucurie expiatoare. Pătruns de noile adevăruri marxiste, Marin Oltescu a răsplătit în asemenea măsură încrederea investită de organe, încît Securitatea, care gîndea vizionar, a hotărît să-l folosească și după eliberare. De aceea, ca să nu-l compromită, a oprit publicarea celor două texte.
Eliberat la cîteva luni după ce s-a înrolat în legiunea arhanghelilor cu ochi albaștri, conu’ Alecu a fost utilizat în mediile intelectuale și, mai cu seamă, în mediile scriitoricești din exil. Numele său conspirativ a fost schimbat, la un moment dat, în Alexandru, dar rar au fost găsite note informative semnate cu pseudonim. Securitatea i-a protejat credibilitatea și imaginea cu o pavăză invizibilă, dar mereu prezentă.
În decembrie 1989, Alexandru Paleologu a fost numit ambasador al României în Franța, dar a fost demis în mai 1990, după ce a trecut de partea protestatarilor din Piața Universității. Deși a turnat la Securitate pînă în 1984, el rămîne unul din rarii mărturisitori de bunăvoie ai faptelor sale. Unii îl consideră un ticălos rafinat și sincer, alții un caracter admirabil, rănit ușor în lupta cu propriile limite trupești.
1 comentariu