– Vasile, iubitule, trezește-te. Haide, Vasile, te rog, trezește-te să vezi oceanul, să vezi fluviul, să vezi flamingii, crocodilii, mormolocii. Uite, Vasile, iubitul meu iubit, ți-am adus doi mormoloci proaspeți, acum i-am luat din apa Senegalului. Se jucau atât de frumos, sefugăreau unul pe altul, se fofilau printre valuri, încât mi-au amintit de noi în prima noastră vacanță secretă la Monaco. Mai ții minte? Ne dăduse Videanu cheile de la apartamentul lui și fugiserăm câteva zile de nebunia din București. Dictatorul se relaxa la Neptun, cu nevastă-sa, eu eram liberă, iar tu mi-ai arătat cheile de la Adriean și mi-ai spus atâta: „Hai!“. Nici n-am avut timp să-mi fac vreun bagaj, că m-ai luat pe sus, m-ai dus la aeroport și ne-am urcat într-un avion privat. Mi-ai zis că e al unui prieten de-al tău, dar știam că nu-i adevărat. Știam, Vasile, că e avionul tău, pe care l-ai trecut pe numele unui amărât din Petrileni, ca să nu-l bagi în declarația de avere. Dar nu m-am supărat că m-ai mințit. Dacă nici eu n-aș înțelege lucrurile astea… Hai, iubitul meu buldogel, trezește-te să vezi cât de frumos este aici.
Vasile Blaga auzea, dar nu-i venea să creadă. Să fie oare adevărat? Să fie Elena lui? Să fi venit după el în Senegal? Dar care fluviu? Ocean, da, stătea pe malul Atlanticului, dar în Dakar nu era niciun fluviu. Încă nu voia să deschidă ochii. O ținea pe Elena de mână, îi asculta vocea, îi simțea răsuflarea caldă, îi simțea piele catifelată și nu contenea să o mângâie în lungul brațului, înfiorându-se la atingere. Nu putea să fie un vis, n-avea cum. Simțea, o simțea. Pielea ei, inconfundabilă, fină, fără pic de asperități, ca pielea unui bebeluș… Blaga nu mai rezistă. O prinse de cap, o aplecă spre el și o sărută cu pasiune, apăsat, aproape animalic.
– MON DOUANIEEEEER!
Abia atunci deschise ochii și văzu fața îngrozită a lui Mamadou, care se ștergea frenetic la gură cu un prosop, încercând să scape de senzația pe care i-o lăsase limba fostului ministru de Interne. Cum nu scăpa de senzație, Mamadou luă de pe noptieră carafa cu palincă și o goli dintr-o înghițitură, după care fugi la fereastra camerei și vomă.
– Mamadou? Tu ești? Unde-i Elena?
– Ce Elenă, mon Douanier, care Elenă?
– Elena mea, cea care îmi vorbea mai devreme, cea care mă mângâia. Elena mea, cu cei doi mormoloci romantici care se fugăreau prin fluviu.
– Visați, mon Douanier, visați. Și mi-a spus medicul că așa e după somniferul pe care vi l-a dat domnul președinte. Cică o să tot aveți vise din astea vreo săptămână.
– Deci nu-i Elena mea aici?
– Nu e, dom’le, nici o Elenă. De o jumătate de oră mă chinui să vă trezesc. Și pot să vă rog ceva?
– Cam ce vrei să mă rogi, Mamadou?
– Atunci când mergeți la culcare, să vă puneți, vă rog eu frumos, o pijama mai largă, o cămașă de noapte, ceva, că prin aia strâmtă se vede al naibii de urât când o visați pe Elena.
– Hai că ești obraznic, băiete…
– Ei, eu v-am rugat. Dumneavoastră faceți ce vreți.
Blaga se ridică, în cele din urmă, din pat și se așeză imediat la loc. Crezu că iar a exagerat cu palinca înainte deculcare. Nu mai recunoștea nimic. Pereții aveau altă culoare, patul era altfel, cearșafurile parcă nu îi mai zâmbeau. Se ridică iar și, cu un efort aproape supraomenesc, se duse la fereastră. Șoc. Grădina vilei dispăruse. Dispăruseră și copacii, zidul care înconjura proprietatea, stâncile care ducea jos, la ocean. Acum, de jur împrejur nu mai era decât nisip, iar la vreo 15 metri se vedeau valurile ușoare ale dimineții.
– Mamadou, am fost prădați! Ne-au furat ăștia tot, până și gazonul. Nație de hoțomani, asta sunteți. Cum, mă, nene, să furi gazonul din curtea omului? Cum să furi copacii, cum? Bine, hai, gazonul și copacii, dar toată faleza? Ce face, Mamadou, un senegalez cu o faleză furată? Cum o înmatriculează el fără actele de proveniență?
– Mon Douanier, dar…
– Scutește-mă cu patriotismul tău local. Nu mai lua apărarea hoților. Compatrioții tăi ne-au lăsat în curul gol.
– Mon Douanier, gata, încetați! Nu a furat nimeni nimic. Pur și simplu, cât ați fost sub influența somniferului administrat de președinte Macky Sall ne-am mutat din Dakar, pentru că devenise prea periculos.
– Ce-am făcut?
– Ne-am mutat.
– Ei, na? Unde?
– La Saint Louis. Mă rog, lângă Saint Louis, pe Langue de Barbarie. Suntem într-o altă casă conspirativă, pe fâșia asta de pământ și nisip dintre Atlantic și fluviul Senegal. E foarte sigur aici, nu sunt alte case în jur, este mai ușor de supravegheat. Aici nu vă mai ajung ucigașii bulgari cu umbrelele lor cu tot.
– Pfff, deci ne-am mutat. Trebuie neapărat să-i spunElenei, în caz că vine la Dakar, să nu mă caute aiurea, să nu se sperie dracului. Biata fata, se îngrijorează atât de repede dacă nu mă găsește…
– Îmi pare rău, mon Douanier, dar nu se poate. Aveți interdicție de a folosi vreun mijloc de comunicații. N-aveți voie la telefon, n-aveți voie la Internet…
– Mamadou, sunt prizonier?
– Nu, mon Douanier, nici vorbă. Totul este pentru protecția dumneavoastră. Tot ce puteți face este să puneți un mesaj într-o sticlă.
– Bă, mă iei de prost? Pun un mesaj pentru Elena într-o sticlă și ce? O arunci tu în fluviu sau în ocean și o să ajungă la Elena pe calea mărilor?
– De fapt, mă gândeam să o trimit cu avionul. Avem un om la București care se duce după aia până la Snagov și dă drumul sticluței în rezervorul vilei unde stă doamna. Când o să vrea să facă duș, n-o să curgă apa. Și atunci o să se enerveze, o să desfacă dușul și gata, hop, apare și sticluța cu mesajul de la dumneavoastră.
– Așa? Inteligent, nu zic nu. Dar dacă dă Cocoș de sticlă?
– Cine?
– Cocoș. Dorin Cocoș.
– Cine este acest Cocoș?
– Soțul Elenei.
– E căsătorită?
– Da.
– Cu acest Cocoș?
– Da.
– Nu vă faceți griji, mon Douanier, nu vă faceți griji. Am primit asigurări că de soțul doamnei se va ocupa președintele Băsescu.
– Aaa, bine. Dă-mi o sticlă!
– O sticluță, să trimiteți un mesaj?
– Nu, mă, osticlă, cea maimare sticlă cu palincă pe care o găsești.
– Trimiteți mesaje într-o sticlă mare? Dar o să încapă pe țeava de la duș?
– Nu, boule, o beau. Mesaj scriu mâine, că acum sunt deja foarte obosit. Și, aaa, Mamadou, aruncă și tu mormolocii ăștia doi, că nu știu ce căutau la mine în palmă…
1.029 de vizualizări
