În timp ce la Saint Louis se lăsa liniștea peste ascunzătoarea din Langue de Barbarie, în București, la Palatul Cotroceni, era o gălăgie de nedescris.
Președintele interimar, Crin Antonescu, convocase o întâlnire de taină cu toți cei care puseseră umărul la suspendarea lui Traian Băsescu. De parcă putea fi ceva de taină în gașca aia.
Cearta, care acum era în toi, pornise de la faptul că Dan Voiculescu dorise cu tot dinadinsul ca Antena 3 să transmită în direct întâlnirea de taină. Cu trei ore înainte să înceapă întâlnirea, Crin Antonescu fusese trezit de către aghiotantul său pus la dispoziție de către SPP:
– Domnule președinte interimar, dacă nu vă supărați, vă caută un domn, Mihai și nu mai știu cum, care vrea să vorbiți urgent.
– Băi, te rog eu, spune-i să sune mai târziu, că-s ocupat. Adică vezi și tu că-s ocupat, nu?
Și spunând aceasta, Antonescu își trase plapuma peste cap și dădu să adoarmă la loc.
– Alooo, domnu’preșdinte interimaaar! Nu vă caută la telefon, e aici, în anticameră! Cum să-i spun că sunteți ocupat și să sune mai târziu, când el e aici?Și nu e singur, are vreo 30-40 de oameni după el, cu cabluri, scări, reflectoare, camere de filmat, plm…
– Ce?
– Plm.
– Ce-nseamnă „plm“?
– Aaa, nu știu, să trăiți. Așa scria pe niște cutii, vă jur.
– Băi, hai, lasă-mă, că mai știm și noi golăneli. Și, te rog, nu te mai formaliza atât. Spune-mi doar domnule președinte. Aia cu interimarul mi se pare o prostie birocratică. Deci, încă o dată: fă-i vânt lu’ ăla, că maiam două ore și trei sferturi de somn până vin cretinii din alianța sufletului.
Dar nu apucă Antonescu să-și termine fraza complet, că ușa dublă de lemn masiv a dormitorului se rupse parcă în două, iar în încăpere năvăli Mihai Ggâdea, urmat de un cârd de machioze, costumiere și tehnicieni.
– Ce faci, măi, Crine? Așa mă aștepți tu pe mine? Dormind? Vrei să spui că aveau dreptate ăia care te făceau un somnoros? Ia, chiar, ce-ai făcut azi-noapte la poker? Cât ai pierdut iar? Te-a curățat Imre? Ca de obicei? Băi, băi, da’ prost mai ești! Nici acum, când ești ditamai președintele interimar, nu te lasă și ăștia să câștigi la poker? Păi, de unde să tot pierzi, de unde să tot pierzi?
– Nu-i treaba ta, Gâdeo. Și te rog să mi te adresezi corect și frumos, cu domnule președinte. Că nu sunt Crin cu tine…
– Nu ești ce? Nu ești Crin cu mine? Băi, da’ție nu-ți este rușine? Acum câteva luni te milogeai de mine să te mai chem în vreo emisiune, să nu te uite lumea, iar acum umbli cu nasul pe sus? Hai, marș, ieși din pijama, putoare ordinară, că-n 25 de minute intrăm în direct!
– Ce faceți?
– Nu„Ce faceți“. Ce „facem“. Noi, împreună. Hai, cheamă-ți hairstilista, să-ți aranjeze pleata aia penibilă, că intrăm în direct în fața celor trei miliarde de telespectatori ai Antenei 3.
– Da’ nu intrăm în niciun direct.
– Ba intrăm!
– Nu, nu, nu intrăm în niciun direct. Sunt președintele țării și fac ce vreau eu. Intru în direct când vreau eu, unde vreau eu, dacă vreau eu. Deci nu intrăm în direct în 25 de minute la televiziunea lui Voiculescu, turnătorul ăla nenorocit!
– Ca faaace? Băi, Crinuțule, tu ești beat? Cum vorbești așa de dom’ Profesor? Nuți-e rușine, mă? Păi, te-a făcut om, te-a adus unde ești, iar acum te dai rotund? Băi, băiețel mofturos, ia fii tu atent ce scoți pe gură, că nu e absolut deloc OK. Păi, ești președinte IN-TE-RI-MAR, ține minte, IN-TE-RI-MAR, pentru că așa a vrut dom’ Profesor. Ce, crezi că nu puteam găsi pe altcineva în locul tău ca președinte al Senatului? Ne-a fost milă, băi, de tine, să știi. De aia l-am rugat pe Buldog să plece el de la Senat și să te lase pe tine. Știi cât ne-a costat să-l trimitem în Senegal, să-i dăm banii, să-i trimitem vaporul ăla cu palincă și slană? Așa că, băiețel, ia fii cumințel, că ne certăm! Hai, valea, aranjează-te puțin, că intrăm în direct în 20 de minute.
– Parcă erau 25.
– Timpul trece, Crinuțule, timpul trece! Nu stă să-i aștepte pe toți mocăiții istoriei, așa să știi de la mine. Hai, nu te-ai întors? Că vrea dom’ Profesor să înveți și un text pe dinafară, să nu se vadă că citești de pe prompter.
În timp ce în dormitorul prezidențial de urgență de la Cotroceni se desfășura acest dialog, la poarta palatului avea loc o altă discuție aprinsă, al cărei protagonist era premierul, Victor Ponta.
– Soldat, sunt prim-ministrul acestei țări și îți ordon să-mi dai drumul înăuntru! Este în interesul națiunii să ajung cât mai repede la domnul președinte interimar și să împiedic o catastrofă. Hai, soldat, te rog foarte mult, fii înțelegător, te implor!
– Domnu’ prim-ministru, vă înțeleg, aș vrea foarte mult, chiar aș vrea, vă jur, dar nu pot. Realmente nu pot!
– Da’ de ce, mă rog?
– Pot să vă spun, fără să vă supărați pe mine?
– Hai, spune. De ce dracu’ să mă supăr pe tine?
– Domnu’ prim-ministru, a sunat mai devreme Ciuvică. A zis că o să veniți, că o să faceți scandal,adică exact tot ce ați făcut a zis Ciuvică mai înaintea dumneavoastră.
– Așa, și?
– Păi, a mai zis Ciuvică că dacă vă las să intrați o să văd eu!
– Ce-o să vezi?
– Nu știu, da’ nici nu mă interesează. Știți, domnu’ Ponta, eu sunt orb. Fiind orb și soldat în garda prezidențială, primesc un spor de 1.000% la salariu. Acum, dacă aș începe brusc să văd, vă dați seama, mi-aș pierde banii ăștia. Și nu-mi permit, vă rog să mă credeți, că de-abia mi-am luat televizor cu plasmă și am rate mari…