Pentru că nu reușise să se înțeleagă cu soldatul din garda Cotroceniului, Victor Ponta se trânti pe bancheta din spate a mașinii oficiale și-i făcu semn șoferului să tragă mai spre stânga, ca să nu încurce celelalte mașini care ar fi vrut să intre sau să iasă. Fix în momentul în care încerca să-și aranjeze mai bine fundul pe pernele moi ale limuzinei, ca să poată gândi nestânjenit, începu să-i sune telefonul.
– Crin, frate,ce bine că ai sunat! Ce naiba se întâmplă?
– Tu mă întrebi pe mine, Victore? Asta voiam și eu să te întreb pe tine: ce naiba se întâmplă?
– Băi, să mor dacă știu. Credeam că știi tu, că ești președinte. Pe mine mă ține la poartă un soldat care zice că e orb și mai zice că așa i-a ordonat Ciuvică. Ce căcat? De când dă ordine Ciuvică la Cotroceni?
– Ha? A zis că Ciuvică i-a ordonat să nu te lase în palat?
– Da, frate, așa a zis.
– Ptiu, să-mi bag picioarele. E vina mea, Victore, iartă-mă.
– Cum e vina ta?
– Băi, crede-mă, n-are legătură cu tine, nu e ceva intenționat. Da’ a venit aseară, târziu, Ciuvică pe la mine. Eu de-abia mă trezisem. Știi cum sunt când de-abia m-am trezit: poți să-mi ceri ce vrei, că nu pot să te refuz. Pur și simplu nu gândesc. Nici măcar nu sunt atent.
– Așa, și? Ce treabă are asta cu mine?
– Păi n-are, ți-am zis.
– Și, atunci, de ce stau la poartă? N-avem întâlnire secretă peste două ore jumate?
– Stați că-ți zic.
– Zi-mi, că timp am, plm. Nu e ca și cum ar trebui să conduc o țară…
– Tu conduci țara?
– Păi, cine, tu? Nu sunt eu prim-ministru?
– Da, dar eu sunt președinte!
– Interimar. O lună. Ce conduci tu?
– Băi, Victore, țara!
– Ce-i cu țara?
– O conduc! Eu pe ea, pe țară. O conduc pe țară, băi!
– Aaaa, da, bine, s-o lăsăm așa. Nu ne certăm noi din atâta.
– Mersi, mersi. Deci să-ți spun cu ăla, cu Ciuvică.
– Așa, zi-mi.
– Băi, deci cum eram eu așa, somnoros, ăla m-a rugat să-l las și pe el să se ducă în fostul birou al lui Constantinescu. Cică n-a mai fost de prin 2000, îi e dor, îl seacă la lingurică, din astea…
– Așaaaa…
– Băi, și l-am lăsat.
– Da’ dece?
– Victore, plângea ca un copilaș. Mi s-a făcut milă de el și l-am lăsat.
– Așa, și?
– Și de atunci s-a închis acolo.
– Da, bine, dar ce treabă are asta cu faptul că eu stau la poartă acum?
– Păi, nu ți-am zis?
– Nu.
– Acolo, în biroul ăla, sunt conexiunile la centrala telefonică, conexiunile la net, mă rog, toate chestiile care ajută un președinte să fie președinte, să dea ordine, să conducă țara.
– ’Ai de curul nostru. Deci Ciuvică controlează comunicațiile tale?
– Da, frate, da. E belită. Eu nu pot nici să cer o cafea. Comandă el pentru mine și comandă aiurea, n-o nimerește niciodată. Atâta cafea proastă n-am mai băut de nici nu mai știu când.
– Păi, și ce facem? Eu cum intru?
– Păi, Victore, am o idee.
– Ei, na? Ia spune!
– Știi poarta aia mică din zidul de pe bulevard?
– Aha. Intru pe acolo?
– Nu, frate, nu pe acolo. Ajungi la poarta aia și te uiți la ea, da?
– Da.
– După aia faci 17 pași la stânga. Și doi pași înainte. Nu, stai, nu doi. Doi pași și trei sferturi.
– Fix?
– Fix.
– Și?
– Și pe acolo intri.
– Aaa, eo poartă secretă…
– Nu, frate, sari gardul.
– Sar gardul?
– Da.
– Băi, nu știu ce să zic…
– Nimic. Sari gardul și aia e.
– Băi, mă aștepți tu dincolo sau ce?
– Aaa, nu pot, frate, că pe mine m-a luat ostatic Gâdea. Cică facem emisiune live. Acum, în cinci minute.
– Păi, și întâlnirea secretă?
– Cică a zis nea Varanie că nu mai facem nimic secret. Să vadă toată țara că suntem transparenți, că jucăm corect, că noi nu suntem ca tiranul.
– Ei, pă bune?
– Da, frățioare. Așa a zis. Și acum trebuie să filmez.
– Ce filmezi?
–Emisiunea aia cu măști. M-au mascat în Băsescu și voi trebuie să ghiciți cine este mascat în Băsescu.
– Aaa, mișto, deci câștig eu. Bine că mi-ai zis.
– Nu, stai, că nu ți-am zis tot. Tu nu participi la ghicit.
– Nu?
– Nu, tu ai altă treabă.
– Ce?
– Păi, tu apari mai târziu. Pe tine or să te mascheze în Elena Udrea. Ha-ha-ha…
1.076 de vizualizări
