După ce transcrisese vreo trei ore în carnețel conversațiile pe care Dorin Cocoș le purta în somn cu diverși parteneri de afaceri, Vasile Blaga căzuse în pat. Nici lat, nici lung. Căzuse rotund. Așa cădea el: rotund.
Acum, însă, era rândul amicului Cocoș să aibă curiozități legate de somnul vemeșului.
– Vasileeee… Vasilicăăăă… Buldoguleee… Vasile, ia zi, mă, ce faci?
– Ăăă? Ce? Care ești? Ce vrei? Nu am nimic de declarat. Puteți controla mașina, puteți s-o și desfaceți bucăți, vă spun. Nu am nimic de ascuns. Uite, ia de aici 100 de euro și fă-te că nu vezi pachetul ăla de sub bancheta din spate. Hai, să trăiești, noi să fim sănătoși!
– Vasileee…
– Ce, ce-i?
– Vasile, sunt eu, Dorin.
– Dorin fratemeleu? Dorin ăla ești?
– Da.
– Și ce vrei?
– Vreau să știu ce faci.
– Nu știu, frate, ce fac. Chiar nu știu. Am pierdut noțiunea faptelor mele. Nici nu mai știu dacă visez sau e realitate.
– Dormeai?
– N-auzi, mă, că nu știu? E posibil să fi dormit, cum posibil este să nu fi dormit.
– Da’ ce-ți amintești? Că te ajut eu să-ți dai seama ce făceai.
– Dorine, deci îmi amintesc că scriam ceva într-un carnețel.
– Clar. Dormeai și aveai un coșmar.
– De ce zici?
– Păi, când în viața ta ai scris tu ceva?
– Eeee, Dorine, habar n-ai tu, prietene, habar n-ai! Uite, de când am ajuns în Senegal…
Dar nu apucă să termine, că Mamadou, care asculta la ușă, se prăvăli în camera în care dormiseră cei doi prieteni.
– Mon Douanier, domnule Cocoș, bună dimineața. Bună amiaza, de fapt, că este trecut cu puțin de miezul zilei. Ați dormit bine? V-ați odihnit? Totul este în regulă?
– Aaaa, Mamadou, tu erai?
– Eu, mon Douanier, eu. Cine să fie?
– Era o întrebare retorică, Mamadou. Nu trebuie să răspunzi. Mă rog, bine că ai venit. Ia spune-i tu lu’ fratemeleu Dorin cât de mult scriu eu.
– Scrieți, mon Douanier?
– Păi, nu scriu, mă? Nu scriu? Nu scriu de când am ajuns în Dakar? Zi de zi, noapte de noapte eu scriu, scriu și iar scriu. Mai am puțin și fac 500 de pagini din me…
– Haideți, mon Douanier… Să fim serioși. ȘI căpitanul senegalez îi făcu cu ochiul lui Vasile Blaga, încercând să-l facă să înțeleagă.
– Aaaa. Ăăăă…
– Ce-ai, Vasile, frate? Se îngrijoră Cocoș văzându-și prietenul cum încearcă să-și înghită cuvintele, înroșindu-se la față.
– Am, ăăă, am…
– Ce-i, ce ai?
– Am glumit, Dorine, tată. Am glumit.
– Când ai glumit?
– Când am zis că scriu, fratemeleu. Nu scriu. Nu scriu nimic. Nici literatură, nici lucrări științifice, nici rapoarte, nici memorii, nimica-nimicuța nu scriu, așa să știi.
– Păi, știam, frate, știam. Da’ te-am lăsat să-ți faci damblaua. Că te știu de multă vreme că vrei să fii intelectual, să bei cu Liiceanu, cu Patapievici, cu ăștia.
– Nu vreau, mă.
– Ce, nu vrei tu să bei cu intelectualii?
– Nu, cu Liiceanu nu vreau să beau.
– Da’ de ce?
– Mă enervează. De când i-am citit „Heidegger, das Kunstwerk und die Grenze“, prin ’91, nu-l mai suport. Băi, cu cineva care scrie așa despre Heidegger nu poți să bei, în pula mea.
– Băi, n-am citit, ca să fiu sincer. Prin ’91 mă apucam serios de business, nu mai aveam timp. Adică eu m-am oprit la ce scria în ’70. Ultima chestie de-a lui pe care am citit-o e „Nietzsche: Le tragique métaphysique“.
– Mda, deci n-ai cum să-ți dai seama. Frate, n-o mai lungesc. Nu prea pare să-l înțeleagă cum trebuie pe Martin. Iar asta mă scoate din sărite. De când am citit aia, nu mai pot să beau cu el nici măcar așa, de complezență.
– Dar până atunci beai cu el?
– Nu, nici până atunci, da’ de atunci și mai puțin.
– Am înțeles. Mă rog, mai sunt intelectuali cu care să bei una mică.
– Sunt, dă-i în pula mea. Chiar, noi nu bem nimic? Deja sunt treaz de zece minute, ce mama dracului…
– Bem, Vasile, bem. Cred că rad și eu o palincuță, să-mi fac poftă de mâncare.
– Așa, Dorinele, așa. Moussa!
Moussa apăru imediat cu tradiționala tavă pe care avea pită, slană și două pahare goale, scoase din congelator.
– Păi, puștiu’, ce facem? Palinca?
– Surpriză, mon Douanier.
Și Moussa se duse la chiuveta din cameră, pe care Blaga abia acum o observă. Dădu drumul la robinet și puse repede un pahar sub jetul de lichid. Umplu paharul până sus, închise robinetul, după care repetă operațiunea și cu celălalt pahar.
– Aloooo, Moussa, ce faci, frate? Vrei să ne otrăvești? Ne dai apă? De la robinet?
– Nu, mon Douanier. Nu e apă. E palincă. Tragem direct din rezervor, la robinet. Dați robinetul spre dreapta, aveți palincă rece, dați spre stânga, aveți palincă fiartă, cu piper, dafin și olecuță de miere.
– Uau! Ce tare! Ați muncit mult la asta?
– Nu, mon Douanier. Pur și simplu, așa curge aici, pe vapor. Că atunci când a plecat din țară, au băgat ăștia palincă în toate rezervoarele, chiar și în alea de apă, să fie.
– Pe vapor? Suntem pe vapor?
– Păi da, că a trebuit să vă mutăm, după ce ați deconspirat și casa conspirativă din Langue de Barbarie.
– Păi, a trebuit, a trebuit, da’ pe vapor? Ce, s-au terminat casele sigure din Senegal?
– Nu, nu, mon Douanier, dar până se face check-out, până se face curățenie… Nu stăm mult, câteva zile…
– Bine, măi, Moussa. Oricum, e tare asta cu robinetul. Lasă paharele aici, că ne umplem singuri.
– Am înțeles, mon Douanier, să trăiți. Aaa, încă ceva.
– Spune.
– Dacă vă vine să mai fumați un trabuc din alea de vă plac dumneavoastră…
– Așa…
– Să-l stingeți în scrumieră, de data asta, să nu-l mai aruncați aprins în veceu.
– Da’ de ce? Se înfundă, sau ce?
– Păi, nu v-am zis că toate rezervoarele sunt pline cu palincă? Vreți să luați naibii foc?
714 vizualizări
