Popa Șapcă era un mic Hercule cu burtă, păros ca un țap și crăcănat ca un tătar, a cărui privire dobora pupăza din zbor și făcea să transpire un grup de bărbați înarmați doar cu cuțite. Nu se cunoștea vreo ființă de care preotul să se teamă și, mai cu seamă, nu se cunoștea pricina pentru care acestui haiduc i se zicea popă.
Născut în 1795, în Oltenia, Radu Șapcă a apucat-o de mic pe calea trîntei și a bătăilor cu parul, trăindu-și tinerețea cu ochii vineți și cu dinții sparți, înconjurat de adversari care ba îi cedaseră avutul, ba rînjeau țeapăn din șanț. Haiducia, care era singura activitate profitabilă în acea Oltenie ascunsă de codri, a fost primul său loc de muncă. Radu Șapcă a condus cete de lotri care, între alte cete de lotri, gîtuiau orice vietate ce îndrăznea să umble.
Bogații, dar și săracii, plăteau fiecare cu ce avea: unii cu banii, alții cu viața. Astfel, faima neagră a lui Radu Șapcă a ajuns la urechile bandelor mai organizate care bîntuiau zona Craiovei, pandurii. Revoluția lui Tudor Vladimirescu a fost ocazia pe care tîlharii limitați la mulgerea sărăntocilor o așteptau pentru a se muta cu jaful de la sat la oraș.
Ca pandur și căpetenie de panduri, Radu Șapcă a săvîrșit fapte sîngeroase cu mult înainte și mult după ce Domnul Tudor a fost adus în situația de oale și ulcele. Cîndva, prin anii ’30, s-a potcovit cu titulatura de popă, pe care apoi a luat-o în serios îndeplinind funcții de preot, curator și stareț.
Cînd ideile Revoluției Franceze s-au strecurat în mărăcinișul, codrii și glodul care alcătuiau Țara Românească, Popa Șapcă era un fost bandit în floarea vîrstei, încă dibaci în ale prăzii, dar îmblînzit oarecum de sutană și de lungile liturghii de înmormîntare.
A participat cu mult zel la organizarea Adunării de la Islaz din 9 iunie 1848, apoi a fost ales membru al guvernului provizoriu, alături de Heliade-Rădulescu, Christian Tell, Nicolae Pleșoianu și unul dintre Golești. După trei luni a fost arestat și închis la Văcărești, exilat la Muntele Athos, surghiunit la Bursa, la Șumla și Rusciuc.
În șapte ani de pribegie, a dobîndit legenda unui iluminist martir încă viu, pe care Cuza l-a reintrodus în circuitul preoțesc. Bătrînul tîlhar a murit în 1876, la 81 de ani, lăsînd în urmă o mare de recunoștință și un munte de nedumerire.
Si numele închisorii din Timisoara
Inchisoarea din Timisoare se afla pe strada Popa Sapca. Deci, nu inchisoarea a fost botezata Popa Sapca, ci strada pe care se afla inchisoarea.