Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 18 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 18 –

În care lucrurile se precipită.

*

Președintele Dragoș Constantinecu de-abia adormise de 11-11,5 minute, când începu să-i sune celularul cu fir scurt de pe noptieră. De când apăruse tehnologia GSM, telefoanele speciale ale președinților și ale instituțiilor adoptaseră această tehnologie. STS-ul, însă, insistase să le lipească cu bandă adezivă, pe spate, niște cabluri de 10-15 centimetri, ca să nu se piardă tradiția firului scurt.

– Alo? Care p***a mă-tii ești, mă, la ora asta? Tu știi ce noapte grea am avut? Știi cât m-a cicălit Sana că nu i se găsește mioriticul? Știi ce…

– Dragoș, sunt eu, tata.

– Tata?

– Da.

– Și de ce mă suni?

– Dragoș, tată, trebuie să-ți spun ceva.

– Da, mă, știu. Știu și de Rona, știu și de doctorița de la SPP. Am citit în România Mare. Nu cred o iotă. Dacă asta voiai să-mi spui, să te dai mare că ai fost fustangiu, cum era Kennedy, e greșit, că nu te cred.

– Nu, tată, nu. Trebuie să-ți spun un secret prezidențial, care se transmite din președinte în președinte, la predarea-primirea mandatului.

– Păi, bă, am depus jurământul pe 14 decembrie anul trecut. Suntem în martie. Sau aprilie, dracu’ să-l ia de calendar. De ce-mi zici de-abia acum?

– Iartă-mă, Dragoș, iartă-mă. Orgoliul. Dar îți spun acum, e foarte important.

– Bine, mă, spune, ca să mă pot culca la loc. Probabil vrei să-mi spui unde-i cheia de la cramă, că o caut de două luni.

– Nu, Dragoș. Ține minte acest cuvânt: „Subfăgărășanul“!

– Ceeeeee?

*

În vila conspirativă din Snagov, Truțulescu se uita vrăjit la un girofar roșu, care începuse să se învârtă bursc și haotic fix pe peretele din fața lui. Sub girofar, un afișaj cu leduri, cumpărat de unul dintre cei trei de pe alibaba.com, versiunea pre-pre-beta, urla când roșu, când verde: “Trevoga!” (cu roșu), „Alarm!“ (cu verde) și „Am belit-o!“ (în culorile tricolorului).

Fiind, așadar, atent la girofar și la afișaj, Truțulescu uită că stătea cu spatele prea aproape de o ușă. Aia pe care intrase. Ușă care se deschise brusc, lovindu-l dureros în dreptul rinichilor, lăsându-i să intre pe Ion Iliescu și pe Amiralul Mihăiță.

– Să trăiți, tovarășe președinte! săriră slugarnic în picioare cei trei.

– Merci, măi animalelor, dar n-am timp de astea. Ce e, ce s-a întâmplat? De ce a pornit alarma?

– Aaaa, cum să vă zicem, e mai…

– Subfăgărășanul, nu?

– Da, să trăiți!

– Incompetenților!

*

În Indonezia, în palatul socrului președintelui României, se auzi un zgomot infernal, ca și cum cineva încerca să se rostogolească în viteză de la un etaj inferior spre unul superior. Dându-și seama că acest lucru este imposibil, autorul încercării se hotărî să treacă la varianta clasică, aceea în care oamenii obișnuiți sar câte două trepte. Dar el, din păcate, putea sări doar câte o jumătate de treaptă. Așa că se hotărî, din nou, să pășească normal, dar apăsat, ca să sugereze urgența.

În cele din urmă, ușa socrului prezidențial se crăpă cu grijă, iar o voce cristalină, abia afectată de tabac, rosti în șoaptă:

– Excelențăăăăăăă!

– Ce-i, Piticule? răspunse Excelența Sa.

– Clipocește un ecran de calculator Felix.

– Ăla din reclama cu „V-am prins, vrăjitoarelor!“?

– Ăla.

– Proastă reclamă. Da’ ce zice?

– Ceva cu „subfăgărășanul“, sau așa ceva.

– Aoleu! Dă-mi repede avionul și pregătește-mi halatul. Pardon, invers. Zburăm de urgență în România!

– Luăm și mioriticul?

– Păi, nu l-am mâncat?

– Nu. Că mai era salată boeuf de la Paște.

– Atunci îl luăm. Avem nevoie de toate forțele cu adevărat românești.

*

La intrarea în Subfăgărășan, Jeremy Clarkson tocmai dădea buruiana-ntr-o parte, când se izbi de doi bărboși. Îmbrăcați din cap până-n picioare în blănuri de capre negre, cu câte o floare-de-colț proaspătă prinsă în parte stângă a pieptului, cei doi aveau în mâini câte o ghioagă țintuită și câte un hanger fără teacă. În spate aveau câte două puști: una hultuită și alta plină, cu trei glonți la rădăcină. Plus câte un AKM făcut la Cugir.

– Bună ziua, voinici dumneavoastră, zise Clarkson.

– Bună să-ți fie inima, străine!

– Au, nu vă supărați, știți ce drum este acesta?

– N-ai tu treabă!

– Am înțeles. Da’ dumneavoastră cine sunteți?

– Exe-geții.

– Cine?

– Exe-geții, urmașii direcți ai daco-geților!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]