Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței  – episodul 24 –

Zoom Ziua Intendenței  – episodul 24 –

În care trece prin cadru și autorul serialului.

Președintele Dragoș Constantinescu sărutase șarpele, iar acum era înconjurat de sepepiști care-i îndesau pe gât burger după burger, ca să-i treacă gustul de balaur dobrogean. Cum era gustul de balaur dobrogean? Președintelui îi amintea de reptilele pe care le mâncase în Asia. Generalul E.B., care îl pupase și el în bot (pe balaur, desigur), spunea că are gust de palincă. Dar e posibil să nu fi fost balaurul de vină, ci sticluța de metal din buzunarul de la piept. Rând pe rând, mai toată escorta prezidențială trecuse pe lângă cutia cu balauri (că erau mai mulți) și pupară și ei ce apucară. Părerile erau extrem de împărțite. Amiralul Mihăiță spusese, fără teamă că ar putea greși, că balaurul dobrogean avea gust de prezervativ cu aromă de căpșuni. De unde știa amiralul Mihăiță care este gustul prezervativului cu aromă de căpșuni, asta nu vă putem spune.

Cam toată lumea se strânsese în camera de gardă a Subfăgărășanului. Toată lumea, mai puțin Jeremy Clarkson, care profitase de agitație și se strecurase în garajul exe-geților, ca să discute cu Bastiza, Brasus și Denzibalos. Acum, cei patru stăteau în jurul limuzinei prezidențiale, pe care o adusese în garaj Murgu, și se prăpădeau de râs.

– Frate, are motor de Lăstun, pe cuvânt, spuse Bastiza, cunoscut în lumea raliurilor drept Edwin Keleti.

– Și astea-s frâne? întrebă Brasus/Simone.

– Ha-ha, ia uite ce suspensii! rosti într-o exe-getă cu accent franțuzesc Denzibalos, aka François Delecour.

Clarkson dădea ture mașinii și o examina cu atenție și îngrijorare.

– Mie îmi place, spuse și el, într-un sfârșit.

– Cum pana mea îți place? se revoltară în cor piloții de teste ai exe-geților.

– Nu mă înțelegeți greșit. Îmi place pentru că-mi trezește nostalgii. Îmi amintește de mașinile făcute în Marea Britanie după ce sindicatele ne-au distrus industria auto. E arătoasă, dar absolut inutilă. Trebuie să o împingi ca să ajungi unde ai treabă, cad toate de pe ea, finisajele sunt vai de mama lor… Nici nu-i de mirare că umblă cu ea mai mult pe platformă. Dar, asta e, îmi place. Poate îmi e dor de casă, nu știu ce să zic…

În timp ce pasionații de mașini conversau în garaj, în camera de gardă a Subfăgărășanului intră Dardiolai, puternicul șef al serviciului de contraspionaj al exe-geților.

– Domnule președinte, domnule ex-președinte, generale E.B., vă rog să mă urmați. Truți, tu treci la debriefing. Ce, credeai că dacă ai lipsit atât, n-o să ne dăm seama că șterpeleai din țigările noastre?

– Dar, Dardiolai, șefu’, să mor eu dacă…

– Gura. Zyraxes și Cothelas, luați-l! Vin eu mai târziu să-l interoghez.

Doi exe-geți solizi, cu ochelari de soare Pilot, îmbrăcați în costume gri din lână englezească, făcute de croitorii de pe Savile Row, îl ridicară pur și simplu pe sus pe colonelul Truțulescu și-l scoaseră din cameră, înspre o direcție necunoscută.

Dardiolai îi conduse pe Dragoș Constantinescu, Ion Iliescu și E.B. pe un culoar lung, luminat natural prin sistemul ingenios de oglinzi care aduceau în Subfăgărășan lumina soarelui cald al Dobrogei. La capătul culoarului, într-o sală semicirculară, a cărei arie era πR2/2, se aflau șase celule săpate în solul calcaros. Doar una dintre celule era ocupată.

În interior, un individ stătea cu spatele la intrarea în celulă și părea că face ceva cu mâinile, foarte concentrat. Era îmbrăcat cu o pereche de jeans cam prăfuită, un tricou negru cu mânecă lungă, o șeșie decolorată și avea în picioare niște bocanci Stonefly negri, din piele întoarsă.

– Ce face? întrebă președintele Cosntantinescu, destul de curios.

– Se joacă. Are o drăcie, un prototip de-al lui Steve Jobs. iTelephone îi zice. Și ne tot întreabă de Internet fără fir, ca să poată să-și descarce nu știu ce aplicații. Dar noi nu știm ce-i ăla Internet fără fir, așa că e cam nervos.

– Și se joacă cu drăcia aia, cum îi zici tu? întrebă iar președintele.

– Da, toată ziua. Ne-o mai dă să o băgăm în priză, cam o dată pe oră. Cică bateria e și ea prototip și se descarcă repede.

– Domnu’ Dardiolai, se băgă în vorbă și fostul președinte Ion Iliescu, dar cine este acest individ, de ce se ocupă serviciul de contraspionaj al exe-geților de el și de ce este atât de important încât trebuie să-l vedem și noi?

– Domnule fost președinte, domnule președinte, generale E.B., acesta este un spion extrem de periculos. L-au găsit doi colaboratori de-ai noștri în Lăptăria lui Enache, în București. Mă rog, locul în sine este o acoperire, un sediu conspirativ. Îi zice „lăptărie“, dar numai lapte nu se bea acolo. Se ascultă jazz și blues live, se joacă piese de teatru, iar clienții beau bere, vin și whisky. Spionul de aici își dădea un nume fals, pretindea că e ziarist și punea întrebări ciudate. Zicea că vrea să scrie un serial, un foileton, despre o invazie extraterestră, cică la mișto. Unuia dintre colaboratorii noștri, regizorul Florin Iepan, i s-a părut suspect. El mai auzise numele ăla fals pe care îl folosea individul. O doctoriță din Timișoara i-a spus, mai demult, că ea semnează cu acel pseudonim în Academia Cațavencu. I-a pus ceva în băutură și ne-a chemat pe noi. Acum două zile l-am adus, chiar când am fost contactați de extratereștri. Eu nu cred în coincidențe.

– Mda, apreciez prudența. Dar ia spune-mi, cum zice că-l cheamă? se interesă președintele.

Dardiolai le făcu un semn celor trei. Își apropiară toți capetele, iar șeful contraspionajului exe-get le șopti numele spionului.

Pe fața ex-președintelui Iliescu apăru un zâmbet parșiv, generalul E.B. căscă ochii mari, dar singurul care vorbi fu președintele Dragoș Constantinescu:

– Ia fă-l să se întoarcă cu fața la noi.

Exe-getul contraspion băgă printre gratii un băț lung, ascuțit, și-l înțepă pe prizonier în umărul stâng.

– Au, futu-ți morții mă-tii! Care ești?

– Sunt eu, Dardiolai!

– Mai du-te-n p…a mea. Nu vezi că-s ocupat?

– Vor niște oameni să te vadă!

– Să aștepte. Stai să termin nivelul.

Și așteptară. Constituția exe-geților interzicea torturarea prizonierilor, iar a nu-i lăsa pe aceștia să-și termine jocurile era considerată o tortură chiar mai crudă decât waterboarding-ul.

După cinci minute chinuitoare, prizonierul catadicsi, în cele din urmă, să se întoarcă spre vizitatori. Când îi văzu, izbucni într-un hohot de râs:

– Vaaai, ce adunare selectă. Nea Criminelu, băiatul lui tăticu’ și E.B., paznicul mioriticului. Te-au făcut general? Bravo, bravo!

Oaspeții șefului contraspionajului exe-get se relaxară și ei.

– Dă-i, băi, drumul. Îl știu, nu e spion. Și a mai și făcut mișto de taică-miu ani de zile, îi spuse președintele Constantinescu lui Dardiolai.

– Da, dă-i drumul. Așa îl cheamă pe el, de-adevăratelea, nu e un pseudonim. L-a verificat și Măgureanu, când eram eu președinte, adăugă și Ion Iliescu.

Dardiolai deschise ușa celulei, dar prizonierul nu dădu nici un semn că ar vrea să iasă.

– Dardiolai, fratele meu, ai adus bere, cum te-am rugat?

– Nu.

– Nu? Păi, să mai vii când aduci. Hai, cărați-vă, că am treabă!

– Avem noi două cutii de Heineken în Abrams, interveni E.B.

– Două cutii? Nu, pe bune, mă răpiți din Lăptărie și veniți după două zile doar cu două cutii de bere? Și Heineken? Da’ ce sunt eu, vreun fraier de turist? Hai, pa!

Și, scoțându-și bocancii, P.A.H. se întinse pe patul din celulă și le întoarse iar spatele celor patru vizitatori.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]