Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 34 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 34 –

*În care spaționauții exe-geți revin în acțiune

În timp ce președintele George W. Bush intra, clătinându-se, la brațul lui Dardiolai, în Subfăgărășan, în timp ce președintele Dragoș Constantinescu era cărat, sforăind, pe brațe, de către Zyraxes și Cothelas, în timp ce Zalmodecicus era îngrijit în infirmieria Subfăgărășanului, după ce fusese sluls din fularul Burberry al lui Adi, așadar, în timp ce se întâmplau toate acestea, lumea fu zguduită sonor de un scârțâit sinistru ce venea, aparent, dinspre Lună.

După primul scârțâit, prelung și ascuțit, urmară alte două, mai scurte ca durată, dar la fel de enervante. Zidurile de apă din jurul uscatului tremurară puțin, temătoare, dar își recăpătară rapid fermitatea, continuând să vegheze amenințătoare asupra planetei.

Și sunetul venea, întradevăr, dinspre Lună.

Muctapor, Petipor și Pouridor, cei trei spaționauți exe-geți, echipați în costumele lor spațiale din piele de capră, kevlar și in, trebăluiau pe lângă fața nevăzută a Lunii. Pouridor ținea în mâini o ditamai cheia fixă, pe care o folosea pe un șurub de dimensiuni impesionante.

– Băi, cretinule, potolește-te! Ce Zamolxes faci cu șurubul ăla? Nu-ți dai seama că se aude până pe Pământ?

Muctapor era nervos. În calitate de șef al misiunii lunare a exe-geților, era responsabilitatea lui ca lucrurile să se desfășoare în cel mai mare secret. Dar mia ține secretul, dacă poți, când boul de Pouridor face șuruburile care fixau fața nevăzută a Lunii de fața văzută să scârțâie în halul ăsta.

– Ia nu mă mai înjura! răspunse, iritat, Pouridor. Ce vină am eu că scârțâie șuruburile? Nu vezi că nu-s unse? Sunt pline de rugină sapțială. NU era treaba mea să le ung. eu știu doar să le înșurubez și să le deșurubez. de uns trebuia să le ungă Petipor.

– Petipor, de ce nu sunt unse șuruburile? se interesă Muctapor, realmente curios.

– Sunt unse.

–Nu, nu sunt unse. N-auzi cum scârțâie?

– Eu le-am uns.

– Când?

– Când? ce ntrebare e asta? Le-am uns atunci când le-am uns.

– CÂND, Petipor, când le-ai uns?

– Aaaa, aaacum trei ani?

– Aaaacum trei ani? Păi trebuie să le ungi la fiecare trei luni!

– Nu mai am ulei!

– Nu? Da’ de ce nu mai ai ulei?

– Mai ții minte mesajul ăla de acum doi ani și 10 luni? Mesajul venit de la agatârși?

– Da.

– Mai ții minte ce spunea mesajul?

– Nu, că nu l-am citit. L-am lăsat în inbox.

– Ei, ne rugau să le împrumutăm niște ulei. Că au ajuns în Alpha Centauri, unde s-au întâlnit cu niște cumani. Ăia aveau de vânzare niște crumale miraculaose, dar nu le dădeau decât pe ulei. Și ne-au rugat să le dăm tot uleiul pe care-l avem, că și ei ne trimit caii înapoi.

– Și, le-ai dat tot uleiul?

– Tot.

– Și unde-s caii?

– Am AWB-ul.

– Mă piș pe el de AWB. Unde-s caii?

– În depozitul curierului.

– De doi ani și zece luni?

– Da.

– Ia dă-mi și mie AWB-ul.

– Poftim.

Muctapor verifică în tăcere statusul livrării. Mai verifică o dată, încă o dată și încă o dată. După care răbufni:

– Păi, pula mea, normal că n-au venit caii. Cine e atât de cretin să trimmită niște cai cu Fan Curier? pe bune? cât de cretin să fii?

*

Pe stația Spaială Internațională, cei patru cosmonațuți și astronauți jucau șeptic. Cei doi ruși trișau, ca de obicei, chinezul pierdea, iar americanul încerca să-i convingă pe toți că ar fi mai profitabil să joace Texas Hold-em, pe bani.

Tocmai când unul dintre ruși decartase al șaselea șeptar, într-o singură mână, în hubloul SSi se auzi o bătaie insistentă.

Ocupanții stației se uitară speriați spre hublou, căci erau obișnuiți cu liniștea spațiului. Zgomotul contiuna să se audă, dar de văzut nu se vedea nimic. Dar era, normal, pentru că Volodea vomase fix pe hublou cu două săptămâni înainte, după o petrecere cu vodcă, și nimeni nu se ostenise să curețe.

Așa că, înc ele din urmă, tot Volodea fu cel care șterse hubloul cu mâneca combinezonuli, până când, de bine de rău, putură să vadă afară. Dar nu văzură cine bătea atât de precipitat, căci ochilor lor li se înfățișă doar o pancartă de carton pe care mâini stângace scriseseră cu litere de tipar:

„Voi sunteți exe-geții?“

Dup câteva momente de uluială, americanul, Steve, scoase și el de undeva o bucată de carton și scrise răspunsul:

„Nu!“.

Iar schimbul de mesaje contună, fără însă ca cei din Stația Spațială să vadă cu cine comunică.

„Unde sunt exe-geții?“

„Cine sunt exe-geții?“

„Muctapor, Petipor și Pouridor, de pe fața nevăzută a Lunii.“

„Nu-i cunoaștem.“

„N-a trecut fața nevăzută a Lunii pe aici?“

„Dacă a trecut, n-am văzut-o! Ha-ha-ha!“

„Voi glumiți cu noi?“

„Da’ cine sunteți voi?“

„N-ai tu treabă!“

În jurul Stației Spațiale Internaționale gravitau 30.000 de ființe fusiforme, de culoare galben-roșactă. Aveau forme vag umanoide, niște urechi mari și câte 3 antenuțe pe cap. Nu purtau niciun costum de protecție, fiind așa cum îi născuseră cuvele lor de reproducere de pe îndepăratate palnetă Zolomarxis 2. Fuseseră aduși de câteva nave intergalactice, iar acum așteptau să ajungă spaționauții exe-geți, la bordul feței nevăzute a Lunii, ca să-i preai și să-i ducă pe Pământ. Exe-geții, însă, întârziua, având de deșurubat încă 23 de șuruburi înțepenite. Ființele din jurul SSI înjurau mărunt și tremurau larg, căci Zolomarxis 2 era o palnetă palsată în zona ecuatorială a Universului, iar în spațiul din apropierea Terrei era mult prea frig pentru ei.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale