Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Spații de cazare la mare înălțime. Timhotel, Paris

Zoom Spații de cazare la mare înălțime. Timhotel, Paris

Este extraordinar ce talent au unii la a minți ca porcii! Eu, de exemplu: am reușit să strecor două minciuni încă din titlu, una mică și alta mare; cea mică e că Timhotel ar fi chiar un hotel, iar cealaltă e c-ar fi „la mare înălțime”. Două gogoși, una după alta, Donald Trump e mici copii; dar mai bine mă explic.

„Mie… ba mi-e poftă, ba nu mi-e poftă”, zice Mihai Bobonete într-un spot publicitar recent. E, așa și cu mine: ba găsesc de muncă, ba nu găsesc… și când nu găsesc, ce să fac? Improvizez! Ba pe la Londra, ba la Paris, ba la Istanbul, ba la Praga, ba la Budapesta, ba la mama dracului, că doar n-oi sta să-mi plâng de milă (nu că n-ar fi interesant, dar concurența e prea mare). Și uite așa m-am gospodărit, de bine, de rău, până m-am însurat și-a pus femeia picioru-n prag: gata cu haiducia, te faci turist serios! Și mă iei și pe mine pe unde-ai fost și știi rosturile, da’ să nu mă bagi în dubioșenii că ți-ai aflat beleaua, băbăiatule!

A vrut la Paris, am dus-o la Paris. În Montparnasse, unde boemii-s mai spălăței, nu ca ăia din Montmartre, i-am spus (și m-a crezut). Am luat cazare la Timhotel, pe Rue Odessa, unde condițiile-s minimale, dar cu baie-n cameră (lux!). Bine, camera-i ceva mai mare ca un coteț de câine, iar baia-i cât un coteț de iepuri, dar (i-am explicat) totu-i spre bine, că-n felul ăsta suntem mai intimi, maximizăm romantismul. În lift n-am încăput amândoi, probabil din cauza rucsăceilor de tură în care era tot bagajul nostru, dar eu am luat-o sprinten pe scări în sus și s-a rezolvat și asta. N-avea sens să-i spun că tot orașul e plin de timhoteluri de trei stele turcești, așa că nu i-am spus; n-avea sens să-i spun că-l alesesem p-ăsta pentru că era chiar lângă cimitirul Montparnasse, unde lucrasem eu trei luni fericite din îndepărtata-mi burlacie, așa că nu i-am spus. Avea sens să-i spun că Tour Montparnasse e la patru minute de mers pe jos, așa că i-am spus (am și urcat-o pe acoperiș, să vadă Parisul de la 210 metri înălțime; i-a plăcut grozav, am primit puncte pentru asta). N-avea sens să-i spun c-o să mă reped în cimitir când se duce ea la shopping, așa că nu i-am spus. Din păcate, revăzând mizeria familiară de pe morminte, m-am înmelancolit ca prostul, mi-am luat două sticle de vin în cameră și m-am făcut clește. Am avut „o discuție foarte serioasă” când s-a-ntors, așa că i-am povestit tot, ca la poliție, mai puțin în ce consta job-ul meu din cimitir. Au și bărbații secretele lor, n’est-ce pas?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint