Și mai mic de înălțime ca Brucan, care era deja pitic, Alexandru Bîrlădeanu s-a născut în Găgăuzia, la Comrat, în 1911, pe teritoriul Imperiului Țarist. Consătenii lui Bîrlădeanu erau descendenții unui clan de turci oguzi, plecați din Balcani alături de un trib de bulgari și stabiliți în stepa tătarilor din Bugeac pe la 1800 și ceva. Ce îi mîna pe acești falnici migratori trecuți de la islam la creștinismul ortodox? Nu numai sentimente și credințe, ci și o poteră de akingii puși pe fapte, cărora sultanul de la Stambul le-a dat mînă liberă să facă o listă cu decedații care nu respectă Coranul.
În acea atmosferă poliglotă, în care trebuia să vorbești cu bulgarul ca să te înțelegi cu găgăuzul, Alexandru a ales româna și rusa, limbi care promiteau o carieră mai optimistă decît orizontul trasat de dialectele slave și turcice. După 1918, cînd Basarabia s-a unit cu Regatul României, Bîrlădeanu s-a mutat la Iași, unde a făcut liceul și apoi Facultatea de Drept. În 1940, cînd Basarabia a trecut la URSS, Bîrlădeanu s-a repatriat în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și s-a pus pe studiul marxism-leninismului stalinist. Pe durata războiului e instruit la înaltele școli bolșevice de economie, propagandă și spionaj din URSS și plantat apoi în Comitetul Central al Partidului Comunist din RSSM.
Fiindcă înălțimea și mai ales figura lui îi făceau pe oamenii care dădeau cu ochii de el să aibă sentimentul că a venit în oraș circul, Alexandru a înțeles repede că nu poate trece neobservat și că șansele lui de a face o carieră de spion sînt trase în jos de gena găgăuză. Așa că i-a dat înainte cu școala și cu pregătirea economică în speranța că va izbîndi pe calea minții.
Și, după cum spune vechiul proverb latin, pe îndrăzneți îi ajută norocul, dar nici rușii nu-s de lepădat. Bîrlădeanu a sosit la București în urma tancurilor sovietice și a fost înșurubat direct în guvernele de tranziție la orînduirea comunistă. A fost băgat în comisia guvernamentală a României la tratativele de pace de la Paris ca să supravegheze interesele URSS. Căci, chiar dacă visul lui de a ajunge spion s-a izbit de cei 1,55 metri, Alexandru Bîrlădeanu a rămas toată viața loial Moscovei, cu calificarea de agent.
Din 1947 și pînă în 1969 face parte din toate guvernele comuniste, pe diferite poziții la ministerele economice. Ajunge la un moment dat viceprim-ministru și încearcă o deschidere a comerțului socialist. Experimentul prinde și, între 1966 și 1970, economia produce un fel de bunăstare surpriză, cu carne în galantar, Pepsi la aprozar, whiskey și țigări străine la cafenea, excursii prin sindicat în Bulgaria, Ungaria, Polonia și RDG. Epoca mandatarilor se suprapune și cu triumful politic al lui Ceaușescu împotriva invaziei sovietice în Cehoslovacia, așa că o mulțime de intelectuali și oameni ai muncii se înscriu în PCR din proprie voință.
Bîrlădeanu se ceartă, însă, cu Elena Ceaușescu și e obligat să se retragă din guvern. Se pensionează la 58 de ani și asistă cum Ceaușescu, proaspăt întors din Coreea de Nord, pune cruce micii liberalizări și turează motoarele dictaturii.
Pensionarul Alexandru Bîrlădeanu a trăit în huzurul alocat prin tradiție marginalizaților din comunism. A fost membru al Academiei și profesor universitar fără să fi publicat vreun rînd, a locuit în vilă, a beneficiat de gospodăria de partid, de casele de odihnă și protocol, de pensia uriașă și de călătorii în străinătate. După ce a semnat Scrisoarea celor șase s-a pomenit cu nimbul disidenței așezat ca o pleașcă pe biografia sa de agent sovietic. Bîrlădeanu a fost ales în 1990 președintele Senatului României și, pînă în 1997, cînd a murit, a mai reușit să dea niște interviuri în care a povestit anecdote cu Ceaușescu și Gheorghiu-Dej.
