Alecsandri și țiganii

Vasile Alecsandri s-a născut avînd pe urme soldații lui Alexandru Ipsilanti, care au intrat în Moldova animați de ideea revoluției și au ieșit de acolo obosiți de nevestele răzeșilor. Fiul unui medelnicer cu dare de mînă, Alecsandri a fost singurul poet român căruia nu i-au lipsit vreodată banii, moșiile, șampania, femeile, călătoriile, studiile la Paris și petrecerile. Singura lui lipsă poate să fi fost talentul, dar în anii aceia de criză, orice vers avea meritul lui.

De mic, Alecsandri a fost înconjurat de vedete. La pension i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu și Matei Millo, la Paris a bătut cafenelele cu Alexandru Ioan Cuza și cu pictorul Ion Negulici. A călătorit în Italia cu Costache Negruzzi, a colaborat la ziar cu Ion Ghica și a încercat s-o cucerească pe sora lui Costache Negri, mai celebră pe atunci în saloane decît fratele ei. Aproape toate numele mari ale Revoluției de la 1848, ale Unirii de la 1859 și ale războiului de la 1877 se pot lăuda că au luat cafeaua cu Vasile Alecsandri, pe banii poetului.

Vasile a fost animat de o ambiție în stil moldovenesc, de o voință care cască, mănîncă pe săturate și se duce la culcare devreme. A fost harnic pentru standardul podgoriile din care provenea, dar, cum pe atunci lipseau apa curentă, drumurile și curentul electric, faptul că a scris mult se explică prin disperare.

Încă de la 18 ani a compus dramă, poezie și proză, totalizînd la sfîrșitul vieții peste zece mii de pagini de manuscris, care au profitat de situația precară a criticii literare. Revoluția de la 1848 l-a găsit pregătit, adică avînd bagajele făcute și pașaportul în regulă. Alecsandri e cel care a redactat, cu aportul secret al domnitorului Mihail Sturza, petiția tinerilor revoluționari, pe care i-a înmînat-o apoi domnitorului ca semn al declanșării evenimentelor. Cum la Iași lucrurile n-au mers mai departe de o îmbulzeală cu dorobanții, toată lumea, inclusiv domnitorul, a plecat în vacanță. Revoluționarii s-au regăsit în exilul franco-italian, cu scurte popasuri austro-ungare la băi.

Sătul de sudul Franței, Alecsandri străbate Pirineii, ajunge în Gibraltar, traversează la Tanger, se afundă un pic în inima Africii, apoi revine la Madrid și se lasă îmbătat de luptele cu tauri. Din notele lui de călătorie nu răzbate niciodată, printre serate și hoteluri, îngrijorarea pentru notele de plată.

Retras la moșia din Mircești, eliberează țiganii, operă care dăinuie și azi.