Articole scrise de: Cristian Teodorescu

”Ciao, Alina. Come stai?” Nu prea bine, Italie, mi-a pierit pofta de mâncare, somnul, sunt cu nervii praștie, îmi vine să dau cu tine de pământ când te văd cum te lași călcată în picioare, au năvălit musulmanii peste tine, și homosexualii, și ateii, și musulmanii, și curvele, și tatuații, și mai ales musulmanii, și tu stai și te hlizești ca proasta la mandolină, și plângi când pierde Inter, în timp ce se alege praful de catolicism, de Vatican… ”Vrei […]

Serbare de sfârșit de an. În curtea școlii sunt amenajate zeci de scaune pe care își trag sufletul părinții care au fugit cu sufletul la gură de la muncă, stresați că festivitatea ar începe la ora stabilită. Marea majoritate nu sunt italieni, de aici și paranoia. Nu reușesc, pur și simplu, să înțeleagă că punctualitatea nu este trecută în dicționarul vieții celor care s-au născut la Roma. În fața noastră, copiii, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, dansează […]

”Mă angajez ca ospătăriță la un restaurant preț de trei luni, până mă descoperă un regizor și devin star. Oscar scrie pe fruntea mea!”, i-am zis mamei pe Aeroportul Otopeni, cu vreo trei-patru valize gigantice după mine, din care două pline de pelus, înainte să-mi iau zborul spre Occident. Zis și făcut. Am despachetat, am învățat limba italiană, mi-am găsit un job într-un bar, am cumpărat o bicicletă la mâna a doua, pentru copii, la care țineam ca la ochii […]

Te cred. Aveam 20 de ani și-l căutam prin toate cazinourile din București pe iubitul meu, jucător pătimaș, care uitase de ziua mea de naștere. L-am găsit, până la urmă. Enervat la culme, pentru că pierdea, și i-am mai și udat cămașa de lacrimi, mi-a proptit un jeton de 25 de dolari în palmă și m-a trimis la ruletă și la dracu’, de asemenea. Cu pas de broască țestoasă și cocoașă de cămilă, m-am târât către o masă unde, pentru […]

Cerșetorii din București nu seamănă deloc cu cei de la Roma. Pe străzile pe care de obicei le frecventez își face veacul, de pildă, o femeie cu o pancartă enormă pe care scrie “Sunt săracă, dar fericită!’’. E suficient să te uiți în ochii ei și să pricepi că e nebună, sunt nouă șanse din zece s-o auzi cântând cât o țin plămânii și râzând în hohote, doar ea știe de ce. Nițel mai încolo dai de un cuplu cu […]

Avem idei puține, dar confuze și fixe. Oameni suntem. Mă uit la fii-mea, câteodată. Urăște conopida. Se strâmbă la ea. Îi scoate limba. Deși n-a gustat-o vreodată. Nu-i e frică de câini, de șerpi, de Apocalipsă sau de întuneric, dar când vede un păianjen minuscul îi sare inima din piept mai ceva ca subsemnatei când am născut și mi-a pus doctorul copilul în brațe. Eram atât de convinsă că bebelușa mea ar fi fost o Angelina Jolie în miniatură, că […]

Într-o bună dimineață i-am atras atenția soțului să se uite la Farfui, calul pe care îl adoptasem după ce o viață muncise la circ. Era un cal bătrân, de rasă însă. Lipitzan, caii albi pe care doar prinții din basme îi mai au. Circarii ne-au spus că e pe moarte, dar când s-a trezit la noi în curte a mai trăit încă zece ani. De-al dracu’, pesemne. Nu mai avea nici dinți, dar molfăia la fânul lui de dimineață până […]

Sărăcia pute a rahat. Și îi pute doar săracului, nicidecum bogatului. Iar mie, copilă fiind, îmi crea un complex de inferioritate pe care nici o diplomă, nici o coroniță și nici o olimpiadă nu reușea să mi-l atenueze. Am început prin a-mi minți prietenele de la bloc că taică-miu era ambasador și că bomboanele astea pe care eu le dăruiesc, de sufletistă ce sunt, doar miliardarii italieni le mănâncă și, cu puțin noroc, și președintele Americii. Dacă era cuminte. Le […]

Am prostul obicei să iau un sfat ad litteram. Nu cunosc varianta B. Copilă fiind, când mi s-a spus să nu trec prin școală ca vodă prin lobodă, am tocit până am obținut titlul de comandantă de unitate, respectiv șnurul albastru. Când mi s-a spus să mă arunc în dragoste fără nici o reținere – vorba aia, o viață avem –, mi-a luat câteva zile și câteva ore să devin stalker. Tacâm complet. Sute de declarații pe minut, mii de […]