Emanoil Costache Epureanu a fost fiul vornicului Ioan Epureanu, un boier cu mare dragoste de struguri, ai cărui strămoși se zice că ar fi luptat umăr la umăr cu Ștefan cel Mare, dacă domnitorul n-ar fi fost așa de scund.
Manolache a fost un copil supradotat. Înzestrarea lui principală s-a arătat mai mult dinspre partea minții, deși printre servitoarele de la conac umbla vorba că domnișorul a arătat înzestrare și dinspre alte părți.
Școala primară a făcut-o la Heidelberg, gimnaziul la Gottingen și universitatea la Berlin. Cînd a obținut doctoratul în drept la Jena, abia împlinise 19 ani și vorbea germana cu un impecabil accent moldovenesc. S-a întors în țară în 1840, aducînd cu el un bagaj de cunoștințe prea avansate pentru stadiul Moldovei. Așa că, în lipsa interlocutorilor, Manolache obișnuia să vorbească singur de-a lungul și de-a latul moșiilor sale, urmărit de cîrduri de copii, de cîini și de gîște.
Era un bărbat frumos, înalt și cu trecere la slujnicuțe. În cei opt ani cît a stat în așteptarea revoluției de la 1848 a reușit să dea, pe tărîmul iubirii, o explicație tehnică numelui Epureanu.
Manolache a făcut Revoluția așa cum au făcut-o toți revoluționarii moldoveni, adică semnînd proclamația de la Iași între ciorba de ciocănele și sărmăluțele în foi de viță, luptînd apoi crîncen cu piftia și cu murăturile, pentru ca, la final, să cadă răpus de picoteala amiezii, cea care prevestește cafeluța. Cînd le-au bătut dorobanții la ușă, eroii progresiști sforăiau pe cîmpul de bătălie, acoperit de cadavre de miel, iepure și cocoș.
A fost arestat și trimis în exil la Înalta Poartă, dar a reușit să evadeze, împreună cu Alexandru Ioan Cuza, cu sprijin de la viceconsulul englez din Brăila. Imaginați-vă ce bogății trebuie să fi zăcut pe aceste teritorii, dacă regina Victoria avea un diplomat permanent la Brăila!
Viața pașoptistă a lui Manolache a continuat în Transilvania și apoi la Cernăuți. Practic, din punct de vedere revoluționar, a putut fi martor la toate tipurile de eșec.
Unirea îl prinde pe Manolache bînd din Milcov, vrînd să-l sece dintr-o sorbire. E numit prim-ministru ba în Moldova, ba în Țara Românească. Uimitoarele lui cunoștințe juridice, inutilizabile într-o țară încă dominată de dropii, i-au adus mai toate demnitățile, cu excepția tronului.
Manolache a fost președintele Adunării Constituante care a făurit Constituția cerută de Carol I. A fost deputat, senator, ministru al Justiției, ministru de Interne, ministru al Lucrărilor Publice, ministru de Finanțe și de încă două ori prim-ministru al României. A reformat fiscul, a secularizat averile mănăstirești, a echipat armata. Cînd și cînd i-a raportat principelui Carol în germană și se zice că, fără să audă acel accent moldovenesc al lui Mihalache, suveranul n-ar fi rîs niciodată în viața lui.
Emanoil Costache Epureanu a fondat două partide. Cînd n-a mai putut moderniza țara din Partidul Liberal, a trecut pîrleazul și a modernizat-o din Partidul Conservator.
Il chema Emanoil – de ici pana la accentul moldovenesc al lui Mihalache…..