Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Gornistul Dan s-a înecat în mare

Zoom Gornistul Dan s-a înecat în mare

Cu statura sa de pitic, tîrînd după ea o umbră legendară, poetul Dan Deșliu bîntuia ruinele comunismului la începutul anilor ’90. Înainte să moară înecat, în 1992, a reușit să înjure, în numai doi ani și ceva, aproape toată lumea politică și literară. Avea un aer ascetic și morocănos, înainta pleșuv și mut printre oameni, iar cînd deschidea gura slobozea un mormăit nevrotic, atoateștiutor.

S-a născut în 1927 la București, a făcut Conservatorul la clasa Mariei Filotti, a fost tînăr actor, tînăr publicist, tînăr poet și dandy al anilor ’50, cînd gloria literaturii proletcultiste îl arunca în desfătarea muncitorească a țesătoarelor, filatoarelor și turnătoarelor cu batic.

Comunismul a fost pentru Dan Deșliu nu doar un oportunism bănos, a fost și o vocație organică. Cu un talent modest, dar cu o energie neîmblînzită, el s-a înfipt în vîrtejul poeziei stalinist-dejist-paukeriste. Primul său volum, Goarnele inimii, i-a adus elogiul noii critici literare, formată din țărani și proletari trecuți la catedră și din tovarăși însărcinați cu propaganda. Primește trei ani la rînd Premiul de Stat, e făcut membru în Marea Adunare Națională, apoi i se încredințează versurile noului imn de stat.

Pînă în 1958, poezia lui merge mînă în mînă cu sovietele, cu arestările, cu dubele negre, cu pușcăria politică, cu naționalizarea, cu colectivizarea, cu lagărele, cu Canalul. Apoi, în versuri i se distinge primul simptom de conștiință, la început estetizant, apoi subversiv.

Dan Deșliu a rămas captiv al gloriei și beneficiilor sale de propagandist pînă în anii ’80. A fost întîiul poet al Republicii Populare România și al Republicii Socialiste România. A cerut, în versurile lui adesea poticnite, uciderea chiaburilor, a burghezilor, a moșierilor, a dușmanului de clasă. Treizeci de ani bătuți pe muchie a scris maculatură proletcultistă presărată, pe ici, pe colo, spre anii ’80, cu aluzii și critici bine deghizate. A primit bani frumoși pe volume de poezie pe care nu le-ar fi citit de bunăvoie decît cenzura și a dus o viață bună, din care n-au lipsit nici vilele de protocol, nici casele de creație ale Uniunii Scriitorilor, nici sumele încasate în avans pe tiraje imaginare, nici admiratoarele, nici călătoriile în străinătate.

Pe cît de impetuos a fost, însă, ca trubadur stalinist, pe atît de critic a devenit la un moment dat. Nu se știe cum, prin ce chimie secretă mintea lui a făcut o piruetă ideologică, dar suceala lui Dan Deșliu a ajuns imediat în atenția Securității. Se zice că în 1980 și-ar fi aruncat carnetul de partid de față cu Nicolae Ceaușescu, dar e mai degrabă un mit de încurajare, lansat de scriitorii mai lipsiți de curaj.

Dar, dincolo de poveștile umflate, puse în circulație de colegi, Dan Deșliu a făcut muncă autentică de disident. I-a trimis lui Ceaușescu scrisori vehemente și acuzatoare, a scris deseori la Europa Liberă și la Vocea Americii și a sfîrșit prin a fi încarcerat la domiciliu de zbirii Securității.

După ’89, Securitatea n-a uitat să-l menționeze printre figurile necesare în FSN și să-i folosească reputația de rezistent în acele zile în care Ion Iliescu încerca să închege o credibilitate pentru puterea sa. Dan Deșliu nu s-a adaptat noilor vremuri, viața îl storsese prea mult înainte. Era epuizat de vremurile exaltate ale stalinismului, nu mai avea nimic de dat. Așa că a dat o ultimă tură la mare, a intrat în apă la Neptun și a pornit-o înot în căutarea destinului. N-a fost găsit niciodată.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
bijuterii argint