Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Greutatea schimbătoare a cuvintelor

Zoom Greutatea schimbătoare a cuvintelor

Camus era convins că Primul om avea să fie cel mai bun roman al său. Manuscrisul acestei cărți neterminate a fost găsit de Poliție pe bancheta din spate a mașinii în care el și-a pierdut viața, la nici 47 de ani. Automobilul condus de editorul lui Camus, Michel Gallimard, a ieșit inexplicabil de pe șoseaua, acolo în linie dreaptă, care ducea spre Paris și s-a izbit de un platan la 4 ianuarie 1960. Poliția a descoperit în buzunarul hainei lui Camus un bilet de tren rămas nefolosit, de dragul acestei ultime călătorii cu automobilul. Un sfîrșit absurd, demn însă de autorul Străinului, al cărui personaj Meursault fusese condamnat la moarte după o crimă, din cauza circumstanței agravante că nu plînsese la înmormîntarea mamei sale. Cele 144 de pagini ale manuscrisului au fost publicate de-abia în 1994, împreună cu însemnările lui Camus dintr-un carnet despre Primul om.

Romanul ar fi trebuit să aibă trei părți. Prima era terminată, dar nefinisată. Și chiar terminată fiind, autorul ar fi putut interveni asupra ei, cu noi capitole, pentru rotunjirea întregului. Despre proiectul celei de-a doua,Camus scrie cîte ceva în carnet. Cea de-a treia nu e decît pomenită, nu știm ce-ar fi trebuit să conțină. Poate că nici autorul nu avea încă în cap o schiță a ei, de unde presupunerea că cea de-a treia parte avea să depindă de evoluția primelor două.

Primul ompare romanul „altfel”, cu care Camus voia să se înnoiască – mă enervează termenul „să se reinventeze”. Scriitorii nu se reinventează, fiindcă nu încep prin a se inventa, ci prin a se descoperi ca scriitori, operațiune care poate dura toată viața. Cît despre părerea lui că Primul om avea să fie cea mai bună carte a sa, Camus n-a fost nici primul, nici ultimul scriitor convins că romanul la care lucra avea să fie culmea operei sale. Cîți scriitori spun despre manuscrisul în lucru că va fi mai puțin bun decît cărțile publicate pînă atunci?

Aici, Camus, care luase premiul Nobel cu trei ani în urmă – pentru el, pe neașteptate –și pe care eticheta de scriitor existențialist îl irita, pare dornic să încerce căile realismului clasic, într-o amănunțită cronică de familie. A propriei sale familii. Firul epic se desfășoară lent, uneori prea lent, pentru gustul meu, cel puțin în această primă parte.Personajele, oameni obișnuiți din lumea săracă a Algerului, sînt întoarse minuțiospe toate fețele, într-un soi de eroizare a vieților banale. Iar sărăciei lor, Camus îi descoperă, puțin cîte puțin, noblețea specială. Oameni care cel mai adesea trăiesc de pe o zi pe alta, făcînd munci umile, spre deosebire de Jacques fiul, care se duce la Paris și devine intelectualul familiei, fiindcă are cap, cum spune mîndru unchiul său, dogarul cel surd. În expedițiile sale în Algerul și în satul copilăriei pe care le iubește în continuare cu patimă, Jacquesîși amintește pe îndelete, nu cu duioșie, ci cu o complice înțelegere despre el, copilul care nu și-a cunoscut tatăl, ucis pe front în primul război mondial, despre mama sa tînără și frumoasă, care muncește cu ziua prin casele algerienilor bogați, și despre copiii cu care se juca.Toate astea în fraze lungi, perfect stăpînite, ca și cum textul lor ar fi așteptat prin sertarele memoriei scriitorului ziua în care avea să fie pus pe hîrtie. Pe măsură ce scrie, Camus mai schimbă numele personajelor sale, semn că nu s-a decis de la început asupra lor. Mai oscilează și asupra portretelor pe care le face. Ar mai adăuga cîte ceva la ele. Neschimbate rămîn descrierile amănunțite ale Algerului și ale satului în care s-a născut Jacques – ca să păstrăm convenția autorului. Primul om nu e un roman pe care să-l citești dintr-o suflare, ca pe Străinul. Fiecare capitol te obligă la lungi pauze de reflecție înainte de a te avînta din nou în paginile sale dense și pline de viață, mai multă și mai clocotitoare  decît în toate cărțile publicate de Camus.Cînd termini de citit acest roman neterminat, te simți plăcut epuizat, ca după o expediție într-o lume dificil de străbătut și de înțeles, unde fiecare cuvînt din care e construită capătăo greutatepe care nu ți-ai fi imaginat-o.

Albert Camus, Primul om, traducere de Ileana Cantuniari, Editura Polirom, 2020.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]