–Caragiale, te-am ales să-mi scrii cartea de căpătîi!
–Biblia, Doamne? Dar n-ar fi mai bun Eminescu? E geniul nostru național și, oricum, jumătate din populația analfabetă funcțional e ferm convinsă că el a scris-o.
–Cînd o să am nevoie de un tratat de botanică despre plopii fără soț fii sigur că o să apelez la el. Pînă atunci, te prefer pe tine.
–Fără falsă modestie, dar de ce, Doamne?
–Te cheamă Ioan și Luca. Practic, ești doi evangheliști la preț de unul. Mult mai economic.
–Doamne, ești omniprezent și omnipotent, ce-ți pasă dacă e mai economic sau nu?
–Monșer, la început am fost doar Dumnezeul lui Israel, cum să nu-mi pese dacă se poate mai economic? Ți se pare că e o coincidență că, deși Universul s-a format în miliarde de ani, Eu l-am făcut doar în șapte zile?
–Doamne, dar acum mai ești evreu?
–Doar sîmbăta, monșer, doar sîmbăta. Și în alte zile doar dacă joacă Hapoel Ierusalim în Champions League.
După șapte zile, Dumnezeu se arată în fața lui Caragiale. Și nu pare prea încîntat.
–Nene Iancule, ce-mi făcuși, nene Iancule?
–Îndeplinii voința ta, Doamne! Așa cum ai hotărît, fiind omniscient și omnipotent și omniprezent…
–Și omniscos din sărite, băi nene! Ce te-am rugat Eu și ce-ai făcut tu? Mi-ai făcut fleașcă frumusețe de Potop!
–Nu se poate, Doamne! Parol, am verificat! Ai anunțat ploaie, băiatul ăla s-a apucat de construit barca…
–Și chiar trebuia să cumpere lemn de la chiristigeria lui Titircă-Inimă Rea?
–Dacă acolo a găsit cel mai bun preț? Ai putea Tu să-i găsești vreo vină unui biet evreu care voia doar nițică economie?
–Bine, zise Dumnezeu mai îmbunat, dar putea măcar să se tîrguiască cu un alt fiu al lui Israel și să obțină cel mai bun preț de la acela, nu să-l păgubească în favoarea unui goim.
–Doamne, asta a sunat cam rasist…
–Ba deloc! Ia gîndește-te mai bine!
Brusc luminat, Caragiale exlamă:
–Pentru că și evreii, și românii sînt tot caucazieni și, prin urmare, nu aparțin unor rase diferite?
–Nu, pentru că evreii sînt o minoritate și orice măsură care discriminează flagrant în favoarea unei minorități, indiferent de cum ar fi ea stabilită, este super-recomandabilă și singura cale de urmat. Așa că rasistul ești tu, pentru că ai recunoscut și tu că Titircă e „rumân“.
–Dar e și „al dracului“, deci ar fi o minoritate…
–Ce minoritate, băi, cînd eu urmează să dau dracului toată lumea cu Potopul? Rămîne cum am stabilit: tu ești rasist!
–Ba nu sînt, pentru că omul dumitale ia lemnul pe datorie și scadența e după ce începe Potopul, deci îl ia pe veresie și astfel nu păgubește un fiu al lui Israel. Destul că mor toți ca muștele, ar fi inuman să-l mai bage pe unul și în faliment!
–Ești dat dracului, nene Iancule! se amuză Dumnezeu.
–Mulțumesc, Doamne!
–Nu era o apreciere, era o promisiune, murmură Dumnezeu pentru sine. În fine, și după aia?
–După aia e simplu: omul dumitale face barca, vin animalele, toată lumea e fericită…
–Pe care barcă, neicusorule?
–Aia pe care a construit-o.
–Și cum se cheamă, puicusorule?
–Păi, arcă, cum altfel să se cheme?
–Și mai cum? A cui arcă?
Nenea Iancu se foiește teribil de indispus de întrebare. Își ridică ochii în slavă, și-i coboară înspre pămînt, dar pîrdalnicul de răspuns refuză să vină. În final, ridică din umeri și recunoaște:
–Arca lui Nae!
1 comentariu