Nu ne mai trageți pe nară!

2007, vara

Am lăsat motanii la bunicii din Tulcea și am plecat spre unde om vedea cu ochii, în căutarea unei plaje izolate. Eram dispuși să mergem până în Grecia sau doar până în Bulgaria. Dar n-a fost nevoie. Cumva, am ajuns la Vadu. Acum aproape 12 ani, chiar era o plajă izolată. Stăm de mai bine de o săptămână. Lenevim. Mai sunt câteva corturi pe plajă, dar la distanță foarte mare. Minimum 250-300 de metri. În week-end a fost ceva mai aglomerat. Cel mai apropiat cort era la 40 de metri. Facem plajă și citim, toată ziua. Ne batem pe cărțile lui Orson Scott Card, din seria începută cu Jocul lui Ender.

Mașina e plină cu sticle de vin și alte băuturi de care nici nu ne-am atinge. Viitorul meu socru (în momentul ăla) a făcut plinul, înainte să plecăm. Pentru că n-are rost să dăm banii pe băutură. Adevărul e că vinul roșu e chiar de excepție. Rachiul de Câlnău, din care nici el n-a gustat, mă ajută, însă, să mă împrietenesc destul de bine cu un pescar lipovean, de la cherhanaua din Corbu. El îmi aduce pește, eu nu am ce să fac cu el, dar i-l plătesc cu alcool. E simpatic. Nu poate pronunța Patrick, sau nu înțelege. Mă strigă „Petea“. De obicei, la cele mai mici ore ale zilei. Soarele nu răsare bine, că aud de la malul mării: „Petea, Petea!“. Ies din cort cu ochii cârpiți de somn, atent să n-o trezesc pe Madi. Mă duc la mașină, mai scot o sticlă de ceva și i-o dau. „Da’ pește nu vrei?“ Nu, nu mai vreau. Am avut o singură dată chef de hamsii, norocul nostru că ni le-a adus gata prăjite…

E trei dimineața. O lumină puternică îmi bate, prin cele două straturi ale cortului, direct în ochi. ’Tu-i mama lui de pescar! Chiar a sărit calul de data asta. Trag niște haine pe mine și ies să-l iau la ture. Dar până să ies, încep să și gândesc puțin. De unde dracu’ să aibă ăsta reflector de câteva sute de wați? Că el nici chibrit n-are, de obicei… Ies, totuși, din cort, pentru că lumina nu dispare. Pe mare, aproape de mal, e o barcă rapidă pe care n-am mai văzut-o prin zonă. Trei-patru băieți, destul de agitați, mătură plaja cu două reflectoare. Mă văd. Habar n-am ce limbă vorbesc, dar sunt sigur că pachetele din barcă nu-mi sunt destinate mie. Nu scot nici un sunet. Încep să fac semne disperate înspre stânga. Poate asta caută. Poate nu. Dar, aparent, am noroc. Se duc în stânga. La câteva sute de metri de cortul nostru e cherhanaua veche din Vadu. E concesionată/închiriată de Ionuț Pescarul. De o săptămână și jumătate, nici una dintre bărcile lui n-a ieșit în mare la pescuit. Adică, totuși…

Au trecut aproape 12 ani

și sunt undeva în mijlocul Deltei, împreună cu un grup mare de ziariști. Au apărut știri cu o captură de droguri pe plaja de la Sfântu Gheorghe. O tonă. DIICOT face conferință de presă. Niște băieți mascați și înarmați păzesc niște saci cu cocaină. Ne uităm la știri și pariem pe ce vor spune procurorii. „Am monitorizat acest transport de multă vreme și am reușit să-l capturăm!“ Pariasem pe asta, încă de când ne apăruseră notificările despre conferința de presă. Am de luat. Ne uităm la știri. Și râdem. Da, râdem. Nervos, pe alocuri. E bullshit. Chiar e. Noi știm asta. De ce nu scriem? Poate pentru că ne e frică. Sau poate pentru că nu ne mai interesează. Sau…

La momentul ăla, deja, Sfântu Gheorghe ar fi trebuit să colcăie de ziariști. Îmi sun o sursă din sat. Nu, n-a venit nimeni. Aaa, ba da, o chipă de la Antene. Atât. Dar n-au stat mult. Fuck. E mega-subiect, totuși. Stăm doar în ce ne spun procurorii? Mă întorc în Tulcea. Sun la redacție: „Aș vrea să fac un material despre captura de droguri de la Sfântu. Îmi dai bani de deplasare?“. Pentru prima dată în ultimii nouă ani primesc bani de deplasare. Wow. Îmi bag picioarele, mă duc.

Nu e chiar sezon turistic,

deci din Tulcea se ajunge în Sfântu doar cu navele Navrom. Bărcile rapide încă nu au început să circule și nu am primit chiar atât de mulți bani încât să închiriez singur o barcă. Și-așa am plătit destul de mult pentru cazare. Pe Booking îmi apare o singură locație deschisă, la 54 de euro pe noapte. Aia e… Ajung destul de târziu, pe la 5 după-amiază. A trecut o săptămână de la captură, iar ecourile par a se fi stins. Așa pare, cel puțin. Mă plimb puțin prin sat, să văd dacă dau de vreun cunoscut. Slabe șanse. E prohibiție la scrumbie pe Dunăre și, de peste 12 ani, e prohibiție la sturioni. Deci oamenii sunt fie la pescuit de scrumbie și sturioni, fie la somn, că se trezesc dimineață pentru a pescui scrumbie și sturioni.

Mă închid în cameră, mă conectez la net și citesc, iar, declarațiile șefului DIICOT: „În dimineața zilei de vineri, 22 martie, pe malul Mării Negre, în zona localității Sfântu Gheorghe din Tulcea a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal și în barcă se aflau mai multe pachete suspecte învelite în cauciuc, similare atât ca logo, cât și ca mod de ambalare și conținut cu pachetul depistat în seara zilei de 20 martie. Ambarcațiunea înmatriculată în România prezenta un orificiu în zona chilei și se afla în zona de plajă. (…) Răsturnarea ambarcațiunii a fost un lucru accidental, iar depistarea cantității de cocaină prezentată în acești saci a fost rodul unei ample investigații“. Băi, ceva nu se pupă. Barca s-a răsturnat pe 22 martie, dar ei deja găsiseră un pachet din barca aia pe 20 martie, lucru care… WTF?

E sâmbătă

Am întâlnire cu o sursă pe la prânz. Trebuie să-mi umplu timpul, cumva. Am deja un sentiment de eșec. S-ar putea să nu-mi iasă nimic. Mă plimb prin sat. Am împrumutat un rucsac mai mic de la un bun prieten, ca să-mi duc aparatul foto. Par mai profesionist așa. Dar nu folosesc deloc aparatul de câteva mii de euro. Aș deveni, brusc, cam suspect. Trec pe lângă Green Village și râd iar ca prostul văzând semnul prin care clienții sunt rugați să închidă poarta, ca să nu intre vacile în resort… Fac poze doar cu telefonul. Sunt mai plauzibil. Ooops. Ce-i asta? Ditamai baza cu antene și camere performante. SCOMAR? Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră. Șmecherie. Stai să vedem pe net ce face SCOMAR ăsta: „Sistemul asigură monitorizarea permanentă a traficului la Marea Neagră prin folosirea echipamentelor radar, echipamentelor optoelectronice de supraveghere, navelor, aparatelor de zbor și vehiculelor de patrulare, precum și a altor elemente în zonă, furnizând o imagine tactică a suprafeței apei, a activității aeriene și a situației terestre în următoarele zone: apele teritoriale maritime (până la 12 mile marine), zona contiguă (până la 24 mile marine), zona economică exclusivă (până la 100 mile marine), frontiera de uscat (în zona de competență de 30 km de la frontieră în interiorul teritoriului)“.

Băi, băiete, cu SCOMAR ăsta nu trece nimic pe plajele noastre. Nimic despre care să nu știm. Sigur de aici a pornit mega-captura. Se uitau băieții pe camerele alea care bat până la 100 de mile marine și l-au averizat pe Bănilă, de la DIICOT, care a intervenit prompt, iar aproape o tonă de droguri a ajuns la București, în camera de probe. Hi-hi, ha-ha. Așa ar fi trebuit să fie, dar în noaptea cu pricina SCOMAR nu funcționa. Era, vezi treaba, în revizie… Cum, de altfel, este de fiecare dată când se întâmplă ceva serios în zonă.

Dar să nu disperăm

Cine n-are de lucru la scrumbie, are sigur la cârciumă. Trag de niște bere, în speranța că pică ceva vorbăreți pe la mesele dimprejur. Și pică.

Pică primarul, care s-a efortat, sâmbătă, ca să facă bugetul. Vine pe bicicletă, cărând un topor. Nu-i al lui, e de împrumut. Al lui a rămas fără coadă. Urcă pe  tereasa pe care stau și-l ia, prietenește, la ture pe unu’: „Păi, ce faceți, mă? Văd că frontiera se mișcă, da’ voi nimic…“. Râd toți de la masă. Știu că e o glumă.

Adevărul e că Poliția de Frontieră s-a activat brusc după 22 martie. Au adus echipaj e la Sulina, cu tot cu barcă, să controleze tot ce intră pe Dunăre, din mare. Deja pescarii locali sunt nervoși. Au două-trei controale pe zi, s-a cam dus pe pluă braconajul. „Ei, o să mai dureze maxim o lună“, spune interpelatul primarului. Sigur, știe el cel mai bine cam cât ține zelul autorităților. Doar e Viorel Ivanov, șeful Poliției Sfântu Gheorghe și primul om care a ajuns pe plajă ca să vadă cu ochii lui captura de coca. Mai iau o bere, că devine interesant.

Pe 22 martie, pe la 10-11,

deci nu chiar cu noaptea în cap, nea Mircea l-a sunat pe Silviu, fii-su, să-i spună că a găsit o barcă răsturnată în mare. Nea Mircea o ardea cu căruța pe plajă. De ce? Nu știu, pentru că după ce a vorbit cu cei de la Antenă, la telefon, nea Mircea nu mai vrea să vorbescă deloc cu ziariști.

Bine, dar de ce l-a sunat pe Silviu? Ce relevanță are asta? Păi, Silviu, cum spuneam, e fii-su. Silviu Cladiade, băiatul lui Mircea Cladiade. Iar Siliviu este cel de-al doilea polițist din Sfântu, singurul subordonat al lui dom’ șef Ivanov.

Poliția din Sfântu Gheorghe are sediul la parterul unui bloc. Unul din cele trei blocuri inutile și urâte din Sfântu.

Lângă sediul Poliției staționează un ARO. Când aud, peste mese, de la dom’ șef, că s-a urcat în mașină cu Silviu și au plecat spre plajă, îmi și imaginam cum s-au urcat ei în ARO, cum s-au chinuit să-l pornească și să dea peste infractori. Am fost până la Dakkar cu ARO, twice, și știu cât e de greu. Dar nu, ei n-au plecat cu mașina Poliției. Au plecat cu un localnic, cu un Mitsubishi. Probabil, altfel, nu ajungeau nici azi, deși distanța nu e mare.

Primarul pleacă,

pentru că mai are de lucru la buget. Șeful de post mai stă. Aflu, indirect, că barca aia care s-a răsturnat a fost cumpărată sâmbătă, 16 martie, iar pe 17 era deja în Sfântu. Așteptând să se oprească SCOMAR-ul. Mai aflu că cei de la Frontieră am mai găsit câteva pachete cu coca și pe 23 martie, măturând plaja. După aia, discuțiile devin neinteresante. Șeful de post vorbește cu tipul care-i cumpără berile Heineken despre armele de vânătoare pe care le au, despre ce mai vânează unul sau altul. În Delta Dunării, vânătoarea este strict interzisă.

Am stat în Sfântu Gheorghe

o zi și jumătate. Nu e mult, dar, aparent, e suficient. Probabil că procurorii DIICOT nu au stat nici măcar atât. Am aflat, oricum, mai mult decât ei. Am aflat că o parte dintre suspecți au stat la pensiunea Tamara. Erau câțiva români și câțiva spanioli. Când au plecat, românii s-au pupat amical cu fiul proprietăresei. Nu erau acolo pentru prima dată.

SCOMAR funcționează, e perfect, doar că e în revizie de fiecare dată când e ceva treabă în zonă. Dacă SCOMAR ar funcționa non-stop, așa cum ar trebui, jumătate din sat, jumătatea bărbătească, ar fi arestată deja pentru braconaj.

Dar cel mai tare e că, în timp ce bubuiau știrile despre barca răsturnată care conținea 1.040 de kilograme de cocaină, o altă barcă intra din mare în Dunăre. Încărcată la greu, deși nu avea vreun pește la bord. Erau valuri, părea că se chinuie, ducând la bord cam 2.000 de kile. Dar au reușit, au intrat pe Dunăre și și-au văzut de treabă mai departe. Ori cei doi oameni din barcă aveau câte o tonă fiecare, ori…