Pe Alexandru Odobescu revoluția de la 1848 l-a prins la 14 ani. Deși firea lui de poet îl îndemna să țină cu răsculații, calitatea de fiu al colonelului Odobescu l-a țintuit în casă. Colonelul Ioan Odobescu nu era doar tatăl lui Alexandru, ci și părintele armatei naționale române, înființată la 1830 prin schimbarea uniformei, a salutului și a archebuzelor medievale care, atunci cînd reușeau să tragă, doborau nu atît dușmanul, cît pe trăgător.
În acele zile fierbinți, în care Bălcescu, Rosetti și Goleștii fugeau în zigzag, iar vajnica armată română încerca să-i prindă în cătare, Ioan Odobescu dădea ordine bateriilor să țintească mulțimea. Mai mult, în timp ce fiul își vedea idealurile sfîșiate și idolii prigoniți, tatăl aresta guvernul provizoriu și pregătea victoria contrarevoluției. Din fericire, Ana Ipătescu și-a lăsat un sîn la vedere și s-a pus în fruntea mulțimii care i-a eliberat pe miniștrii bonjuriști, lăsînd cale liberă istoriei și iubirii.
Alexandru Odobescu a făcut studii strălucite la București și la Paris. A fost atras de știință, de literatură și de cîteva femei fatale, de unde i s-a tras și moartea. Pînă atunci, însă, a inundat librăriile cu o operă vastă, ale cărei frînturi le-am întîlnit cu toții în manualele de gimnaziu. Nu se poate spune cu exactitate dacă a scris mai mult decît a citit sau dimpotrivă, dar cantitatea a fost una din obsesiile sale.
Familia sa deținea terenuri agricole nesfîrșite în Teleorman, așa că viața i-a fost încărcată de bunătăți. Prima dintre ele a fost Alexandra Prejbeanu, fiica contelui Pavel Kiseleff, pe care Odobescu a luat-o de nevastă, așa cum iei din cutia cu fondante, cu degetul mic ridicat, bomboana cea mai mare.
În paralel cu viața literară, științifică și mondenă, Alexandru a dus o activitate politică de contemplație, încurajîndu-i de pe margine pe actori. La Paris i-a cunoscut pe refugiații pașoptiști și a căzut în admirația lor, rănindu-se doar ușor la cap. Asta i-a permis să păstreze o distanță prudentă față de tot ce a însemnat politică angajată.
Cu toate astea, Cuza l-a făcut ministru la Culte și Instrucțiune Publică și apoi ministru al Treburilor Străine. Membru în multe comitete interne și internaționale, Odobescu a dus-o din demnitate în demnitate pînă în 1892, cînd a întîlnit-o pe Hermiona Keminger, o profesoară de geografie care i-a predat, se pare, lecții fierbinți de biologie.
Diferența de vîrstă e prea mare (30 de ani), iar Alexandru are de ales între două tipuri de răcire: a relației sau a lui. Alege morfina, în 1895.
145 de vizualizări
