În martie 1866, Karl von Hohenzollern, viitorul rege al României, o ținea langa cu instrucția în cazărmile prusace, strigînd la recruți și lustruindu-și sabia cît era ziua de lungă. El nu bănuia că, sub înfățișarea lui Brătianu, istoria ciocănea la ușile împăraților lumii ca să le ia acceptul. După ce Napoleon al III-lea a fost de acord, totul a mers ca pe roate. Wilhelm al Prusiei, Bismarck și Karl Anton de Hohenzollern au zis și ei da, fiindcă, la urma urmei, nu era chiar de lepădat să ai pe tronul unei țări plină de grîne și de sturioni un căpitan de dragoni instruit nemțește.
Karl a luat sfatul tatălui său drept ordin și și-a făcut bagajele. A lăsat în urmă, cu mare regret, plicticoasele cîmpuri de instrucție și interminabilul mers în cadență. Poliția secretă i-a procurat un pașaport fals fiindcă urma să străbată Austria, iar Prusia era în război cu Habsburgii. Ca ofițer, putea fi capturat și împușcat, iar istoria României ar fi mers înainte pe drumul ei cu hîrtoape și praf.
La Salzburg, tînărul prinț a intrat într-o mică aventură vamală, mult deosebită de șarjele de cavalerie cu care era obișnuit, dar care i-a făcut inima să-i bată la fel de intens. Cînd pasagerii au coborît din tren pentru un scurt control, Karl – care se simțea stînjenit de hainele civile, fără pinteni, sabie și coif – a fost întrebat de vameș cum se numește. În mintea lui, pericolul lua înfățișarea salvelor de artilerie și atacurilor la baionetă, așa că ofițerul de dragoni era cu gîndul aiurea, cu fălcile încleștate și cu mîna pipăind la șold după sabie. Norocul a făcut ca însoțitorul lui să fie pe fază și să strige că are de declarat o provizie de țigări. Vameșii l-au lăsat pe tînărul erou baltă și s-au ocupat de bagajele aghiotantului. Astfel, Karl a scăpat de arestul garnizoanei și, destul de puțin probabil, de un pluton de execuție format din țintași austrieci.
O jumătate de oră mai tîrziu, la bufetul gării, traversa o nouă aventură. Un grup de ofițeri habsburgici a dat buzna în încăpere și a ocupat tejgheaua. Chiar dacă era deghizat într-un negustor de cherestea ridicol și inofensiv, Karl a observat repede că cei mai mulți husari l-ar putea recunoaște, fiindcă frecase cu ei armamentul pe vremea păcii, luni în șir. Atunci, istoria i-a sărit din nou în ajutor descoperindu-i vederii un ziar uitat pe masă, pe care viitorul rege l-a putut ridica în dreptul feței, prefăcîndu-se că citește. Dacă ar fi citit într-adevăr, ar fi aflat chiar din articolul de fond că vărul său, Filip al Belgiei și conte de Flandra, refuzase, în favoarea lui, tronul de la București.
La Baziaș s-a îmbarcat pe un vapor austriac pe care marinarii verificau pașapoartele. Aflaseră că prințul de Hohenzollern urmează să vină în România și țineau să-l captureze. Brătianu, care era și el pe vapor, n-a îndrăznit să schimbe nici o vorbă cu Karl, fiindcă deghizarea negustorului de cherestea atrăgea și singură destule bănuieli.
Dar, pînă la urmă, s-a înfăptuit debarcarea în siguranță, pe pămînt românesc, la Orșova. Karl a fost aclamat de mulțime, și-a scris numele cu “C” și a pornit-o spre București. A ajuns pe 10 mai, la timp ca să vadă la asfințit porcii bălăcindu-se în noroiul din fața casei puțin aplecate care urma să-i devină palat.
Cum ma nene, sa intri asa, pe usa din dos?! Si urmasul lui a plecat cu coada-ntre picioare, saracu… Astept episoadele viitoare, sa aflam daca ala de la mijloc a fost mai breaz!