Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

S-a găsit civilul, viitorul președinte al României

Zoom S-a găsit civilul, viitorul președinte al României

Luni, 3 iulie 2023, Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, și-a depus mandatul, anunțând public faptul că, după ce a trimis Parlamentului raportul de activitate pentru anul 2022, alege să se și retragă din fruntea Serviciului, pentru că domnia-sa și-a îndeplinit obiectivele profesionale.

Probabil că domnul Hellvig a avut niște obiective mărunte, fără legătură cu siguranța națională, căci aceasta din urmă se află, în acest moment, în, probabil, cea mai delicată situație din 1990 încoace: la granița României este în plină desfășurare un război al cărui final este departe de a se întrezări; siguranța națională este supusă unor încercări pe care nu le-a mai întâlnit până acum, de la încălcarea tratatelor bilaterale de către vecini până la extinderea extrem de periculoasă a traficului de droguri etc.

Eduard Hellvig a gravitat în jurul lumii politice încă din tinerețe. La 24 de ani, în 1998, devenea consilier al liberalului Horia Rusu, apoi, în 1999, al PNȚ-CD-istului Constantin Dudu Ionescu, ajuns ministru al Internelor după mineriadele de la începutul anului. În 2000, Hellvig lucrează pentru independentul Mugur „Manole“ Isărescu, aflându-se și în echipa acestuia din campania electorală pentru prezidențialele din acel an.

Eduard Raul Hellvig intră oficial în politică în 2003, când se înscrie în Partidul Umanist Român, partid înființat și condus de Dan Voiculescu.

În 2004, Hellvig devine deputat al PUR, apoi europarlamentar, pentru o scurtă perioadă.

În 2008, Hellvig pleacă din PUR și se înscrie în PNL, fără a prinde, însă, vreun loc eligibil pe listele pentru Parlament.

În 2012 ajunge ministru în primul guvern Ponta și este ales, din nou, deputat, de data asta pe listele USL, ca membru al PNL.

În 2014, Eduard Hellvig candidează la alegerile pentru Parlamentul European, având asigurat, de data asta, un loc eligibil, în ciuda scorului redus obținut de către partid, scor care-l determină pe Crin Antonescu să demisioneze de la conducerea partidului.

În 2015, Klaus Iohannis îl numește pe Eduard Hellvig director al SRI.

Pe 3 iulie, așa cum ați aflat deja, Eduard Raul Hellvig a demisioant din funcția de director al SRI, deschizându-și, singur, larg porțile revenirii în politică.

Cum nu există interdicții legale care să-l împiedice pe Eduard Hellvig să se reînscrie în PNL oricând vrea din acest moment încolo, să nu ne mirăm dacă, pe la începutul lui 2024, Nicolae Ciucă se va retrage sau va fi retras din funcția de președinte al PNL, lăsându-l în loc pe proaspăt demisionatul șef al SRI, care va deveni și candidatul partidului la funcția de președinte.

Ar fi a doua oară când un serviciu de informații dorește să numească în funcția supremă în stat direct un fost angajat, în numele transparenței. Primii au fost cei de la SIE, care îl pregăteau pentru 2014 pe Mihai-Răzvan Ungureanu, doar că s-a grăbit Băsescu să-l pună premier pentru doar câteva luni, stricând frumusețe de lucrare. Doar că Iohannis nu-i Băsescu, SRI nu e SIE, iar vara în care a demisionat Hellvig nu-i ca iarna în care ar trebui ca fostul șef al SRI să mai și fie votat de către alegători. În plus, să nu uităm că voturile le numără STS, alt serviciu secret, care poate are alte planuri.

2 comentarii

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

    Poziții deschise la Construcții Erbașu


    Istorii corecte politic
    Carne de pui La Provincia
    Big Fish
    Editoriale
    • Doamne-ferește

      8 octombrie 2024

      Istoria parcă ne duce-n burtă și parcă a uitat să ne mai nască, preafericiții cu privirea scurtă sorb borșul dogmei ce le plouă-n bască, făcînd spre lucruri zilnic reverențe căci […]

    • Lebăda grasă

      8 octombrie 2024

      Aproape fiecare secundă în care Șoșoacă vorbește costă. România plătește un tarif ridicat pentru pagubele de imagine. Cînd Șoșoacă deschide gura, țîșnesc din ea, ca o încăierare de cîini, toți […]

    • Șoșocari din toată țara, scutiți-mă!

      6 octombrie 2024

      CCR a decis că Șoșoacă n-are voie să candideze pentru funcția de Președinte. Între timp, înțeleg, și-a depus din nou candidatura la BEC și ar urma să avem o nouă […]

    • Vacile

      1 octombrie 2024

      Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

    • Infecți de serviciu

      30 septembrie 2024

      Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

    Iubitori de arta