Cine a fost, de fapt, Mihai Botez? Sau, mai exact, ce a fost acest om care și azi, la atîția ani după ce a murit, în 1995, la Spitalul Elias, în timp ce era ambasadorul României la Washington, rămîne un mister? Istoricul Radu Ioanid a scris o carte despre Mihai Botez în care a publicat și documente ale Securității române despre el, dar și documente din Statele Unite, care au fost declasificate. Ioanid a mai pus cap la cap și comentarii postume venite din partea celor care l-au cunoscut pe Mihai Botez, prieteni din România sau foști securiști care au avut de-a face cu el, din postura de urmăritori sau de influențatori.
Tip genial, Mihai Botez a fost unul dintre marii noștri disidenți cunoscuți. Dar, spre deosebire de alții, matematicianul Botez a încercat să fie o persoană care, deși făcea disidență, să nu poată fi acuzată de încălcarea legilor Republicii Socialiste România sau, cînd o făcea, să aibă o acoperire care să-l scape de pușcărie.
Mihai Botez se ducea ca invitat la ambasadele occidentale, în special la ambasada Statelor Unite, care îi trimitea scrisorile către Europa Liberă. Ca analist economic, Mihai Botez spunea în aceste scrisori că politica PCR era falimentară și că avea să bage România în criză. Aceste scrisori erau adresate prietenului său, istoricul Vlad Georgescu, directorul de atunci al departamentului românesc al Europei Libere. De asemenea, Botez frecventa ambasadele occidentale, unde făcea figură de disident pe față. Așa se face că, de la un moment încolo, Botez a început să fie considerat omul regimului, care făcea pe disidentul, cel puțin la ambasada americană, după cum rezultă din documentele declasificate. Sau, mai nuanțat spus, că Botez juca la dublu. Adică și cu Securitatea, și cu Occidentul. Or, de la un punct, în relațiile lui cu Securitatea, Mihai Botez a început să toarne. Adică îl apăra pe Dorin Tudoran, dar îl și dădea de gol, după introducerea favorabilă poetului.
După ce a rămas în Statele Unite, Mihai Botez se plînge că administrația americană îl ignoră, fără să-i ceară expertiza pentru România lui Ceaușescu. Ba, mai mult, refugiatului politic nu i se oferă cetățenie americană. Pe atunci, însă, Mihai Botez era urmărit de FBI, bănuit fiind că ar fi fost, de fapt, un pion otrăvit trimis de la București.
Cînd, în 1994, Mihai Botez a fost numit ambasadorul României la Washington de regimul Iliescu, Monica Lovinescu, cea care pînă atunci nu mai putea de grija lui, bănuind chiar că a fost și iradiat, ca și, cum se spunea, fostul director de la Europa Liberă, Vlad Georgescu, n-a mai vrut să mai audă de el. Nu știm ce s-a întîmplat între cei doi, încît Vlad Georgescu n-a mai vrut să-l facă pe Mihai Botez adjunctul său la Europa Liberă, după ce, se pare, i-ar fi promis această funcție. Moartea lui Vlad Georgescu lasă deschise multe întrebări despre Mihai Botez.
În cartea lui, Radu Ioanid încearcă să facă un portret cumpănit al lui Mihai Botez, deși admite că personajul său nu poate fi prins într-o anumită definiție finală.
Cu mulți ani în urmă, l-am văzut la București pe Mihai Botez, în postura de ambasador în Statele Unite al regimului Iliescu și al așa-numitului Patrulater Roșu din acea perioadă. Pentru Mihai Botez, asta însemna că el reprezenta la Washington România pur și simplu, nu că era mandatat de vreun partid. Cîteva zile după aceea, Mihai Botez a murit în Spitalul Elias.
Radu Ioanid (editor), Mihai Botez. Trei schițe de portret. Documente, Editura Polirom, 2018.
