Chiar dacă nimeni nu îndrăznește să-i pună la îndoială marele talent dramatic, există voci în lumea teatrului care vorbesc despre rolul discutabil pe care Toma Caragiu l-a jucat în regia Securității. Unii spun că marele actor și-ar fi pus la adăpost cariera de tinerețe cu ajutorul unui angajament. Alții se întreabă cum se face că, în anii de glorie, Toma Caragiu apărea la televiziune, uneori chiar în programul foarte urmărit de Revelion, și strecura, sub masca personajului comic, împunsături și critici la adresa conducerii de partid și de stat.
Între 1950 și 1989, lumea scenei și a filmului a fost împînzită de turnători. Mari actori, figuri emblematice ale cortinei și ecranului, au semnat angajamente și și-au turnat colegii ca să-și păstreze slujba, ca să obțină un rol sau ca să nu meargă la Canal. Cîțiva dintre ei au fost deconspirați de CNSAS, dar celor morți înainte de Revoluție nu li s-au mai căutat dosarele.
Toma Caragiu a reușit cumva să treacă de crunta perioadă a anilor ’50 și ’60, cînd actori ca Ștefan Radoff și Mitică Popescu mergeau la pușcărie din nimica toată. Securitatea racola pe atunci în primul rînd actorii veniți din celălalt regim, fiindcă îi putea încolți cu trecutul burghez. Dar Toma era produsul oficial al noii școli de teatru, cea care trebuia să demonstreze superioritatea artei comuniste, și, astfel, a putut evita, la adăpostul spectacolelor tematice și al tinereții, angajamentul de informator.
Mai tîrziu, însă, cînd influența lui artistică și populară a devenit periculoasă, Securitatea l-a abordat. Toma Caragiu a recurs la cunoscutul rol al fricosului. Le-a spus tuturor amicilor că e îngrozit de Miliție și Securitate și că va turna imediat la organe orice discuție politică. Asta i-a făcut pe mulți să-l ocolească și să evite, astfel, ocazia de a-l transforma în informator. Dar ofițerii l-au presat din ce în ce mai tare și Toma Caragiu a intrat într-o stare de panică permanentă. Era disperat. Se aștepta să fie chemat, certat, interogat, concediat, distrus. Nu concepea să plece din țară, ținea mult la cariera și la meseria lui, dar nu vedea nici o ieșire.
Pînă cînd, într-o zi, s-a prezentat la el un colonel și lucrurile s-au aranjat. Ideea se pare că ar fi fost a lui Pacepa, care-l sfătuise pe Ceaușescu să destindă puțin atmosfera din societate după vizitele în SUA și Marea Britanie. Să permită în spațiul public cîteva elemente de critică ușoară, care să îmbuneze populația și să-i dea sentimentul că liderul știe de glumă. Și ce mijloace mai potrivite se puteau găsi, a zis Pacepa, altele decît comedia și actorii îndrăgiți, în care poporul avea încredere?
Astfel, gluma se putea întinde doar pînă acolo unde stabilea Partidul, limitele erau trasate de organe, iar publicul era îndrumat să rîdă de chelneri, de frizeri, de personalul TESA și, uneori, chiar de secretarul organizației de partid din întreprindere. Dar nu mai mult, exact cît i se indica la Ora veselă sau în programul de Revelion.
Asta a fost colaborarea lui Toma Caragiu cu Securitatea. N-a avut angajament, n-a turnat colegi, n-a purtat „discuții provocatoare“. A acceptat doar să spună monologuri cu aluzie, să strecoare „șopîrle“ în programele lui Alexandru Bocăneț, citind, cu talent și cu rigoare, textele supervizate de Consiliul Culturii și Educației Socialiste. A fost asigurat, în schimb, că nu va păți nimic. Nu se știe nici azi dacă pe cale orală sau în scris.
1 comentariu