Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 1 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 1 –

Din care aflăm cine este președintele României în 2001, unde își petrece acesta Paștele și care au fost consecințele „Semiluniadei Șoriciului” la nivel mondial. De asemeni, ni se spune cum arată cârnatul indonezain și ce rol neașteptat poate juca o afumătoare strâmbă din Banat.

Era o frumoasă zi de martie. Sau poate aprilie. Nu se prea știa bine, din cauză ca metoda calendarului fusese interzisă în România, toata lumea ghidându-se acum după rotațiile Soarelui și după mușchii de pe copaci. À propos, anul în curs se întâmpla să fie, la acea dată, 2001 D.C. Primul an al celui dintâi mandat al președintelui Dragoș Constantinescu.

Președintele Constantinescu se afla, în momentul povestirii, în Indonezia, la socri, unde petrecea în familie Paștele indonezian. (Trebuie spus aici că, încă din anul 1999, decembrie, în Indonezia avusese loc o mare revoluție, condusă de fostul secretar al Ambasadei Indoneziei la București. Acesta, retras de la post datorită unei eronate – conform aprecierilor din epocă – mezalianțe cu un charismatic lider al Europei de Est, ocupase toate televiziunile, radiourile și gările din Indonezia. Fiind vorba de a treia revoluție în doi ani, fostul secretar al ambasadei se bucura de sprijinul total al populației, care prinsese gustul revoltelor populare încă de când îl dăduseră jos pe Suharto. Le plăcuse atât de mult, încât ar fi vrut revoluție de două ori pe săptămână. Din păcate, Coranul interzicea repetarea prea deasă a unor astfel de mișcări, pentru a nu le demonetiza. Tot Coranul mai interzicea și consumul de alcool sau de carne de porc. De fapt, de aici s-a și tras supărarea socrului actualului președinte român. Soția sa, o vrednică gospodină româncă, declarase răspicat că ea, una, s-a cam săturat să prepare sarmale numai din oaie, cu mult orez.

Așa că revoluția fostului secretar de ambasadă nu viza acapararea puterii, ci doar acceptarea conceptului de porc în bucătăria indoneziană, precum și includerea în calendarul musulman a tradiționalelor sărbători românești de Crăciun și Paște. După cum vă puteți da seama, revoluția – denumită și “Semiluniada șoriciului” – fusese încununată de succes. Nu numai că fostul secretar de ambasadă obținuse tot ceea ce-și dorea soția sa, dar mai și fusese numit viceprim-ministru al Indoneziei, însărcinat cu problema aprovizionării cu carne de porc, precum și cu naturalizarea, asimilarea, creșterea, îngurgitarea și desgurgitarea porcului. Funcția sa era atât de importantă, încât putem spune, fără teama de a ne înșela, că, de fapt, socrul președintelui nostru conducea cu adevărat Indonezia.)

Președintele Constantinescu se afla, așadar, la socri, în Indonezia, de două săptămâni, pentru a petrece Paștele indonezian de rit vechi românesc. Urma să mai stea două săptămâni, căci sărbătoarea cu pricina ținea nu mai puțin de o lună de zile în cap. (Crăciunul se sărbătorea, și el, tot timp de o lună, iar Ajunul Crăciunului dura două săptămâni, după modelul românesc.) Președintele se simțea foarte bine la reședința socrului său. De când câștigase alegerile, în octombrie 2000, nu-și putuse permite un moment de relaxare mai lung de câteva minute. Acum, însă, n-avea de ce să-și facă probleme. Țara mergea bine și fără el, doar o lăsase pe mâna celui mai bun consilier al său.

Reședința socrului era, de fapt, un fastuos palat de secol XX, cu mai multe încăperi decât ar fi putut visa vreodată Dragoș Constantinescu pe vremea când conducea o fundație pentru copiii patriei sale. La parter se aflau cele zece camere din subordinea primului secretar al viceprim-ministrului, omul însărcinat cu afumarea și degustarea mostrelor de cârnați de porc destinate consumului populației. Fiecare încăpere avea cel puțin 80-80,5 metri pătrați, absolut suficienți pentru a putea adăposti suprafețe identice de cârnați, în unul sau mai multe straturi. (Cârnatul indonezian are, trebuie să o spunem, o formă ușor deosebită de cea a predecesorilor săi, cârnații europeni, fiind subțire, de cel mult 7 mm, și prezentându-se ca o foiță din care oricine dorea tăia o bucată, urmând a o molfăi până la dispariția totală a acesteia. Cei mai apreciați cârnați, dar nu și cei mai ieftini, aveau exact 2,3(6) mm și erau considerați o delicatesă chiar și în casa viceprim-ministrului.) În afara acestor camere dedicate ocupației de bază a marelui om de stat, tot la parter se mai aflau camerele, șase la număr, ce cădeau în subordinea secretarului II, care se ocupa cu testarea de murături. Căci, este deja de notorietate mondială, porcul fără murături e ca președintele fără consilieri. Lovitura de grație o dădea, oricărui vizitator, o piesă pe cât de rară, pe atât de stranie în epoca noastră: o afumătoare originală, din Banat, alcătuită din lemn de cea mai bună calitate de către un morar arădean, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Piesa era una dintre acele ciudățenii artizanale la care te acapara nu frumusețea, ci pasiunea pusă de meșteșugar în construcție. Morarul nostru nu putea fi numit un mare priceput într-ale tâmplăriei, însă iubea cârnații la nebunie, pasiune pe care o moștenise din bătrâni și pe care avea de gând s-o transmită și generațiilor viitoare. Mai dându-și cu ciocanul peste degete, mai scăpând câte o sudalmă, pasionatul bricoleur reușise, până la urmă, să obțină un paralelipiped dreptunghic care, sprijinit din fiecare parte de câte un zid solid, stătea cât de cât în picioare. Partea cea mai impunătoare a acestei adevărate opere de artă era stinghia de atârnat cârnații. Mare, solidă, n-ar fi avut nevoie de nimic care s-o susțină, dacă nu ar fi fost proiectată să atârne de ea un minimum de 30 de șiraguri de cârnați de casă, fiecare șirag cântărind câte două-trei kilograme.

Această piesă era singura din întregul palat pe care domesticii n-aveau voie s-o atingă. Vicepremierul se îngrijea singur de întreținerea ei. De două ori pe săptămână, după cum stabilea astrologul personal orele și zilele prielnice acestei operațiuni, importantul bărbat politic abandona treburile țării, scotea din cutia ei specială scobitoarea brăileană și despăturea șervetul oltenesc, trecând la migăloasa operațiune de curățare a afumătorii. Era un moment de o măreție unică, iar fostul secretar de ambasadă nu îngăduia să fie deranjat în aceste clipe. Atât pentru inițiați, cât și pentru necunoscători, era o mare onoare ca viceprim-ministrul să te primească lângă el în timp ce, îndoit de șale, râcâia cu scobitoarea vreo urmă de grăsime întărită, doar de el observată. Era o dovadă de mare încredere și mulți șefi de state jinduiseră să împărtășească cu eminența cenușie a Indoneziei bucuria rafinată a curățării afumătoarei. Puțini, însă, foarte puțini se puteau lăuda că fuseseră îndeajuns de buni încât să spună că plăcerea e de partea lor când auzeau: “Drăguță, ține și tu puțin ștergarul ăsta, c-am obosit. Da’ vezi să nu facă cute!”.

Etajele următoare erau mai prozaice: două-trei birouri, șaptesprezece dormitoare, cinci sufragerii, douăzeci și două de băi, unsprezece saune… Mă rog, nu mult, ci doar atât cât un om de condiție medie să nu se simtă strâmtorat și să nu acuze stări claustrofobice.
Președintele României se odihnea în patul său, așteptând să i se comunice dacă măcar în ziua aceea tata-socrul l-ar fi acceptat pe lângă el în timpul ritualului sacru al purificării prețioasei sale antichități. În acel moment, telefonul începu să sune. Dar ce spunem noi? De fapt, telefonul nici nu începu să sune bine, că Dragoș Constantinescu se și repezi să-l ridice, anunțând prompt că în două minute coboară de la etajul zece al palatului direct la parter, chiar și pe scări (știa că asta ar fi însemnat un efort considerabil, dar nu voia să se dea bătut), pentru a fi gata de ceremonia atât de așteptată. Nu mică-i fu, deci, surpriza când auzi o voce al cărei proprietar stăpânea la perfecție limba română (precum și franceza, engleza și araba, căci doar lucrase o vreme în Algeria, dar asta o vom afla mai târziu) urlând ca la cazarmă:
– Domnule președinte, permiteți să raportez: sunt generalul EB, trebuie să veniți de urgență în țară!
– Hai, bă, Em…
– Domnule președinte, permiteți-mi să vă reamintesc: fără nume, numai inițiale! Linia nu este complet sigură.
– Bine-bine, cum zici tu! răspunse moale primul om al României și se lăsă să cadă pe un scaun, apoi, cu tot cu acesta, pe podea, deducând din vocea omului său de încredere că ceea ce avea să urmeze nu putea să-i placă.
– Repet: trebuie să veniți imediat în țară. Avem probleme la care nu ne-am așteptat. Truțulescu a fost eliberat…

(va urma)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Părinteasca dimîndare

    16 iulie 2019

    Simona Halep i-a bulversat pe englezi cînd le-a povestit că România, care-i cea mai mare producătoare de iarbă cu scaieți din Europa, nu are nici un teren de tenis cu […]

  • Alianța morților

    16 iulie 2019

    Al doilea mandat Iohannis își aruncă umbra împietrită peste următorii cinci ani românești. După calcule și arestări, fatalitatea are acum înfățișarea drobului de sare. Se pregătește perpetuarea unui alt președinte […]

  • Iar ne fug investitorii

    16 iulie 2019

    Cică ExxonMobil ar cam vrea să se retragă de pe platoul continental al Mării Negre. Cel puțin așa spun sursele publicației specializate Gas4Media. Publicație care nu uită să ne amintească […]

  • “Cine rîde undeva în lume, rîde de mine!” (Rainer Maria Rilke)

    9 iulie 2019

    Legea recunoștinței, conform căreia copiii care nu le vor cumpăra părinților loviți de Alzheimer înghețată pe băț vor fi deferiți Justiției, mi-a amintit de șocul pe care l-am trăit în […]

  • Isărescu al șaselea, unicul

    9 iulie 2019

    Între comunism și ziua de mîine, istoria a aruncat iarăși o punte de rău augur. Parlamentul României a pus, pentru a șasea oară, un informator al Securității în fruntea Băncii […]

bt