Festival de Operă. Cel mai mare festival de operă în aer liber din România, Opera Nights. La Castelul Corvinilor din Hunedoara și la Palatul Magna Curia din Deva. Alexandru Gruian, director de festival.
Reporter: Care-i șmecheria cu opera asta?
Alexandru Gruian: Opera asta e destul de cool, muzică, teatru, costume, decoruri, e greu să te plictisești. Unii ar zice că e expirată – pentru mine asta înseamnă că n-au fost niciodată la operă. Poate să-ți placă sau nu, dar nu poate fi expirată – nu de aia strîngem sute de oameni la Opera Nights. Opera e un gen versatil – e o poveste cu un soundtrack excelent, pe care o poți spune cum vrei… Să luăm, de exemplu, Carmen. Păi, nu e o super-poveste de dragoste? Ce mi-e că pe tipă o cheamă Carmen, putea să o cheme și Florica și să fie florăreasă pe lîngă Stadionul Național, să-l cucerească pe Mutu. Că-i toreador sau fotbalist, povestea te prinde, la fel și ritmul.
Și totuși, un festival de operă a fost riscant, dar a meritat. Cum spuneam, opera e versatilă și se poate adapta astfel încît să gîdile și o sensibilitate modernă (sau postmodernă…?). Și uite așa am zis: operă în aer liber, și nu orice aer liber, ci cel de la castel, Castelul Corvinilor din Hunedoara (pentru că acolo am început). Ne-am folosit de tot ce am avut ca să atragem oamenii spre un gen muzical cotat ca “elitist”. Șmecheria a fost să-i facem pe spectatori să se simtă bine într-un mod cît mai natural, fără fițe, fără elitism. Le-am cerut chiar puțină sportivitate, dacă pot să-i spun așa – să-și asume riscul de ploaie, de frig: anul trecut, spectatorii veneau cu pături pentru cele 15 grade care-i întîmpinau seara.
Rep.: Ce libret s ar potrivi orașului Deva?
A.G.: Unul mai puțin dramatic în sensul clasic. Aș opta pentru Tommy, operă rock, dar operă… pentru că mă face să mă gîndesc la perioada festivalului, cînd orașul iese cumva dintr-un fel de amorțire estivală, pentru a reintra apoi în cursul vieții liniștite. Doar că, spre deosebire de Tommy, care are o scurtă perioadă de luciditate, după care reintră în lumea lui fantastică, în cazul Devei procesul e invers: părăsim realitatea imediată captați de opere, pentru o scurtă perioadă de timp, după care ne reluăm activitățile curente.
Rep.: Ce-i în capul tău? Spune-mi invocînd o parte din operele lumii.
A.G.: Nu pot să nu încep cu Turandot, mai exact cu aria Nessun Dorma. Spune tipul ăla acolo că va învinge. Cam așa și eu, m-am lovit de toate felurile de obstacole pînă să ajung în punctul în care să le urez spectatorilor “Bine ați venit la a patra ediție Opera Nights”. Și am reușit, în final. Pentru asta e nevoie de pasiune, așa că dacă tot am pomenit-o, o mai aduc o dată în discuție pe Carmen – sper totuși ca pasiunea să nu mă consume și pe mine, ci să mă mențină pe traseu. Nu sînt un trubadur eu însumi, dar au trecut deja cîțiva ani buni de cînd lucrez pentru a aduce în fața spectatorilor muzicieni de calitate și, fiindcă mi-a plăcut, nu m-am lăsat, ci aș vrea să cred că am avansat în această branșă. Elixirul dragostei, pentru mine, a avut o țintă neașteptată, opera, care îmi plăcea și înainte, dar căreia i-am descoperit farmecul deplin odată cu festivalul. Consecințele au fost benefice și iată-ne aici!
