Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

A pornit Liga la pas/ Pentru țară, către TAS

Zoom A pornit Liga la pas/ Pentru țară, către TAS

Așa ziceau pe vremuri, la radio, la Fotbal minut cu minut, cînd începea campionatul: “Caravana Diviziei A pornește din nou la drum!”. Iată, se întîmplă din nou. Alergătorii au luat startul, într-o probă de anduranță, ultima din formula cu 18 echipe. Caravana noastră de Liga 1 are prea puțin din determinarea și șarmul caravanei cicliste din Tour de France. Mai degrabă, încă din prima etapă, arată ca o caravană obosită și pestriță, obligată să traverseze deșertul crizei. Sau, și mai adecvat, seamănă cu o caravană de nomazi, cam țigani de felul lor, obișnuiți să ciupească de ici, de colo, ca să nu moară de foame. Așa-i viața în căruță: nu-ți definești vreun traseu, important e să supraviețuiești de pe o zi pe alta. Ce mișto!

Ei bine, tocmai în contextul ăsta complicat, lucrurile devin neașteptat de simple. Ne permitem previziuni pe termen lung, dacă lung o fi pînă-n etapa 34. E banal: tot Steaua, Astra, Petrolul și CFR trag la locurile de cupe europene. Mica problemă-i dacă Steaua va lua iarăși campionatul. În jos, la retrogradare, e cam juma’ de campionat. Oțelul, Ceahlăul, Brașovul – nu le vedem prea bine. Mai rămîn alte trei locuri sub linie, pe care vor să le evite cam șase-șapte echipe. Printre ele, Rapidul, pricopsită cu enigmaticul salvator Valerii Moraru, un moldovean curajos, din moment ce s-a apropiat de sîrmele căii ferate de lîngă Podul Grant… Așa, și mai rămîn vreo patru-cinci formații (Dinamo, printre ele) care stau bine-mersi, nici în căruță, nici în teleguță, posibile arbitre. Hai, c-am lămurit și ediția asta!

Mai greu va fi să lămurim o dilemă filosofică: există suspendări după Cupa Ligii? Se contabilizează cartonașele din Supercupă au ba? De cînd, încă din prima, brașovenii au contestat prezența pe teren a ploieșteanului Peçanha, mînca-ți-aș, începem să ne îndoim. Credeam că putem prevedea viitorul, dar se pare că adevărul trebuie să treacă neapărat pe la Comisii – pe la Liga lui Gino, pe la Federația lui Burleanu. De ce să pretinzi niște regulamente clare, dacă poți să te înțelegi cu oamenii ăia, ca oamenii? Dacă nu, mergem în trebonal, la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), să decidă Europa pentru noi, cum ne-a decis în toate edițiile din ultimul cincinal. În fond, sîntem în țara clanurilor Becali, Băsescu și Bercea, unde multe (promovarea, retrogradarea, locul 1) se rezolvă prin chichițe avocățești sau țigăneli nesfîrșite. Deci nu se știe.

Știm doar că caravana Ligii 1 a pornit iarăși la drum. Drum bun, căpșunari! Te iubim, campionat românesc, ești suflet din sufletul neamului nostru, cu cine te-o mai fi făcut!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint