Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Presa a fost lovită de dezinteresul național

Zoom Presa a fost lovită de dezinteresul național

La început a fost banul și banul era cuvînt

Puțină lume mai ține minte ofensiva lui Adrian Năstase împotriva presei, pentru presă, din 2004. Numai străbunicii jurnalismului românesc ar mai putea povesti nepoților cum curgeau valuri de publicitate plătită cu aur, iar în urma lor redacțiile rămîneau oarbe, surde și mute. Însă trei dintre publicațiile vremii n-au făcut ciocul mic: Evenimentul zilei (director Cornel Nistorescu), Gazeta sporturilor (Ioanițoaia-Tolontan) și Academia Cațavencu. Poate că datorită (sau din cauza) lor, Năstase a pierdut alegerile, pentru ca, ulterior, să își piardă și capul. Pe-atunci, nepoate, redacțiile aveau sute de angajați, iar tirajele se numărau cu sutele de mii. Presa era o armă cu două tăișuri, dacă nu izbuteai s-o pilești pe ambele părți. Oricîtă protecție ar fi cumpărat Guvernul, nu a fost niciodată îndeajuns. Cine știe, poate n-au fost nici destui bani.

Fost-ai, lele, trandafir

Lelea asta din titlu nu e trandafirie ca partidul, dimpotrivă, e presa care, după zece ani, a ajuns o babă trăgînd să moară. Redacțiile s-au desființat, decimat sau redus la cotele de avarie. Banii din reclame s-au terminat, banii din încasări nu ajung nici pentru plata tipografiei, salariile s-au topit. Însă cîinele de pază al democrației și-a mai încordat o dată mușchiul cînd, în urmă cu trei ani, Victor Ponta a călcat pe bec cu cizmele plagiatului. Ghinion. Campania a izbucnit în presa scrisă, în televiziuni, online. Că era pro sau contra nu are importanță. Se părea că nimeni, în țara asta stoarsă ca o lămîie, nu va putea, totuși, să se sustragă colților acestui dulău jigărit. Din cauza presei, scandalul a plecat peste hotare, atacurile au avut țintă, iar gafele din apărare s-au soldat cu goluri de aur. Pînă acum, cînd, iată, s-a ivit din spuma mării un adevărat Hercule, în fața căruia nu mai face nimeni ciocu’ mare. Și, pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus Gabriel Oprea, generalul de ață.

Messia, v. 1.0

Aceiași ziariști care l-au urmărit pe Ponta și-n gaură de șarpe tac acum mîlc. Dar oare ce ar fi de văzut? De cîtva timp, cîteva investigații independente au desfăcut un nod gordian bine ascuns publicului și mass-media: oameni foarte sus în stat și în administrație și-au dat doctoratul cu dl general, în cadrul unei instituții care ar fi trebuit să nu existe: Academia Națională de Informații a SRI. Ca să fie nițel mai clar, să dăm numele cîtorva doctori scoși din această fabrică: Neculai Onțanu (pe el îl cunoașteți, nu e nevoie să îl prezint), Florian Coldea (directorul adjunct al SRI), Mihai Stănișoară (fost ministru al Apărării Naționale în Guvernul Emil Boc), Romeo Raicu (fost șef al Comisiei de control parlamentar al SIE), Loredana Radu (avocata lui Victor Ponta și o apropiată a lui Gabriel Oprea), Remus Șpan (trecut în rezervă în 2010, în urma unor acuzații de corupție și de încălcare a legii siguranței naționale), George Bălan (fost membru CSM, achitat împreună cu Mihai Vlad, fost șef al SIPI, într-un proces celebru), Ionel Marin, Dumitru Zamfir (foști șefi-adjuncți în SRI) sau Ioan Șandru („regina de la Romgaz”). E o listă lungă? E, dar nu se încheie aici. Ia să mai punem, că nu prisosește! Toma Vasile Rus, fostul director general al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGP și fost subsecretar de stat, e, și el, doctor. Tot la banda rulantă a doctoratelor. Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României, are, și el, un doctorat, în aceeași fabrică. Gurile rele spun (da’ cine crede o astfel de gură să facă de o sută de ori turul garnizoanei!) că lucrarea sus numitului ar fi fost copiată, nu numai cuvînt cu cuvînt, din alți autori, dar și virgulă cu virgulă. Și că toată contribuția personală e zero, nulă, nema. Și că, tocmai de asta, singurul exemplar al lucrării (ce nu va vedea niciodată lumina tiparului) e pitit la Biblioteca Națională. Ia încercați să o obțineți, să vedeți ce fețe lungi vă vor călăuzi către portiță.

Sacul, peticul și o știucă

Întrebarea pe care și-o pune orice ziarist fraier e ce face presa cu un astfel de subiect gras, dodoloț? E o pîine albă, lungă și gustoasă, numai bună de mîncat, o campanie cu succes garantat, o bombă de presă. Cînd colo, ce să vezi? Presa, pauză. Da’ ce zic eu pauză? Mormînt! O fi ceva putred, vorba Oanei Zăvoranu? Ia să mai scociorîm un pic printre cadavre. Jurnalista de investigație Emilia Șercan s-a aflat în posesia unui amănunt revelator pentru această batistă pe țambal, în primăvară, cînd cu tragicul accident de pe Lacul Siutghiol. „Nu la mult timp după producerea accidentului, televiziunile de știri începuseră să dea informația că oamenii trăiesc. Vicepremier pentru securitate națională și ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea a preluat coordonarea operațiunii și s-a deplasat cu un elicopter la fața locului. Dacă oamenii ăia strigau, atunci salvarea lor era o formalitate și în final să apară ca salvatorul situației de urgență. Finalul îl cunoașteți. Gabriel Oprea a fugit de la locul faptei și l-a împins în față pe Raed Arafat. Problema este că televiziunile de știri nu au mai suflat o vorbă despre prezența la locul accidentului a vicepremierului. Nici ziarele nu au scris un cuvînt despre treaba asta. A doua zi, eram la volan și am ascultat-o pe Monica Dajbog, purtătorul de cuvînt al MAI, care a citit un comunicat cu bilanțul operațiunii – nici un cuvînt despre prezența lui la fața locului. Tot ce spun se poate găsi pe televiziunile de știri, în arhiva lor online.”

Regele a murit, trăiască regele

Orice încercare a unui jurnalist de a-și face cinstit datoria și a spune clar cum stau lucrurile în cazul Gabriel Oprea se lovește de un zid. Vă invit să contemplați cele mai scîrboase limbi date-n curul unui politician, în ultimii 25 de ani: Gabriel Oprea „este cel mai iubit ministru de către polițiști”. „Activitatea lui Gabriel Oprea în fruntea Ministerului Afacerilor Interne a fost presărată de evenimente deosebit de importante pentru România.” „Gabriel Oprea a reușit, într-o perioadă relativ scurtă, să ia unele măsuri fără precedent în activitatea acestei instituții, precum: drepturile și beneficiile obținute pentru militari, consolidarea relațiilor cu Republica Moldova și întărirea parteneriatelor cu SUA și NATO.” Citez din… ia să văd, ghiciți? Dintr-un ziar de opoziție, na! E Evz. Așa-i că se face nițică lumină? Nici o televiziune nu scoate o vorbă. Emilia Șercan și-a văzut contramandate toate aparițiile la televiziune. Singura care a mai întrebat-o ceva a fost mult hulita TVR. Alți ziariști își văd materialele amînate sine die și cine știe dacă Feisbucul le va face vreodată dreptate? Mă întreb dacă salvatorul patriei are mai mulți bani decît Năstase sau e vorba de pretenții mai mici, de tarife de criză…

În fine, totul să trăiască, numai presa să moară! Dar, dacă moare cu gura plină de căcat, și-a meritat soarta!

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    Explicația tăcerii nu include numai bani…Ci e putin mai subtila: daca intr-o redacție de apartament cum e TV România de Mâine (Spiru Haret…) SRI are doi acoperiti… e adevărat, a trimis doi atât de prosti ca i-au descoperit toți ceilalți angajati, ganditi-va câți or fi în redacțiile mai mari, mai importante ?….

  2. #2

    Dacă s-ar face o petiție online cu tema ” schimbarea legii lui Arhimede” cu explicatia ca este foarte veche si se referă la corpurile din apa , ar strânge câteva milioane de semnături si asta ar fi numai vârful aicebergului. OMG -utile care sunt împotriva violentei ar sării in sus motivând „ca de ce omul sa fie împins dacă nu vrea. Prin Parlament proiectul de modificare ar trece fără probleme, iar profesorul de fizica Iohannis ar promulga-o. La TV , Hadar si compania ar fi indignații ca vechea lege ii împinge pe unii mai mult decât pe profesori, dând exemplu ca salariul președintelui , miniștri, etc sunt împinse cu aproape 300% iar prifesori sunt împinși salarial doar cu 15%. Nu peste mult timp aici vom ajunge. Dar si sa mai glumim puțin: pe surse se spune ca Iohannis nu mai vorbește cu soția de o săptămana, motivul ar fi ” si-a uitat fițuicile la Neptun.😂

  3. #3

    BLOCUL NATIONAL AL SOCIETATII CIVILE (format din sindicate, asociatii, federatii, ong-uri, pres, etc) cere URGENT DEMISIA impostorului OPREA GABRIEL din toate functiile publice si solicita CERCETAREA FAPTELOR sale INFRACTIONALE SI A CELOR DIN MAFIA LUI comise incepand cu mineriadele din 1990.
    SUNT DOVEZI CLARE CA A PRODUS PREJUDICII GRAVE PRESTIGIULUI ROMANIEI, ARMETEI, M.A.I. STIINTEI ROMANESTI, ECONOMIEI NATIONALE si mai ales SISTEMULUI POLITIC din Ro.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint