„Eu nu mă mai uit la televizor. N-am ce vedea”, „Eu nu citesc presa. Numai minciuni!” Sunt cele mai frecvente declarații ale #oamenilorfrumoși cu #opiniiferme care au ceva de spus despre aproape orice și care, la o adică, nu se sfiesc să iasă în stradă ca să-și apere punctul de vedere.
Dar dacă nu se uită la televizor și nu citesc presa, de unde se informează acești oameni? De pe Internet, desigur. Internetul, cu miliardele sale de pagini, este cea mai bună sursă de informare. Pe Internet și numai acolo găsești absolut orice, repede, fără măcar să te ridici de pe scaun pentru a căuta vreo carte în bibliotecă. Internetul are răspuns pentru toate întrebările, Internetul poate ține loc de medic, de mecanic auto, de manual de zidărie, de carte de bucate, de nutriționist, de orice-orice. Până la apariția Internetului e foarte probabil ca lumea să nu se fi descurcat. Este, practic, o iluzie faptul că am avea în spate o istorie de mii de ani. N-avem. Practic, până la apariția Internetului omenirea n-a existat. Sau, dacă a existat, oricum n-a putut să-și transmită cunoștințele, informațiile, realizările. Pentru că n-au cont pe Twitter, Instagram, Facebook, pagină pe WordPress, cont de Gmail, YouTube, Pinterest și așa mai departe, pentru că nu interacționează cu postacii și nu răspund ei înșiși la înjurături, Pitagora, Newton, Galilei, Edison, Einstein și foarte-foarte mulți alții nu există și sunt șanse foarte mari să nu fi existat niciodată. Istoria însăși, cea studiată și profund cercetată de oameni care și-au dedicat viața acestui scop, nu poate fi luată în considerare. Este, de fapt, o invenție, pentru că o găsești doar în cărți, iar cărțile sunt forma prin care oculta mondială a încercat, de secole, să conducă omenirea. În schimb, informațiile publicate „pe Internet” de „adevărataistorieapoporuluiroman.wordpress.com”, informații care ne spun că dacii au fost stăpânii lumii și că fără daci eram și acum în preistorie, sunt luate de bune de către toți cei care n-au mai deschis o carte, un ziar sau un televizor de ani de zile.
Desigur, trebuie să-i mulțumim lui Mark Zuckerberg pentru modul în care Facebook a schimbat felul în care ne informăm. Până ca Facebook-ul să se extindă ca focul de preerie, încă mai trebuia să te chinui cât de cât pentru a ajunge la o informație care te interesa. Deschideai un motor de căutare, scriai acolo câteva cuvinte-cheie, după care te apucai să filtrezi informația. Acum e mult mai simplu: intri direct pe Facebook și informația vine la tine. Un prieten sau altul, care, probabil, e mai preocupat de găsirea informației decât tine, răspândește un text. Îl vezi, iar pentru că vine de la un prieten, de la cineva pe care-l cunoști și care ți-a mai dat și altădată informații adevărate (cât e ceasul, ce zi e azi, unde-i baia etc.), citești textul și consideri că informația de acolo este absolut adevărată, verificată și dovedită.
Cum ar fi, de exemplu, informația care s-a umflat în ultimele două săptămâni în mediul online: Monica Macovei a furat României Codex Aureus și l-a dat Ungariei. E un text lung, chiar foarte lung pentru consumatorii obișnuiți de Internet. Și mai este și un text care amestecă înfiorător informații reale cu basme și cu minciuni sfruntate. Din acest amestec rezultă că Monica Macovei ar fi contribuit, ca avocat, la restituirea bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia către statul maghiar. Iar odată cu biblioteca, zice textul, ar fi fost restituit și fondul de carte, cu al său strălucitor Codex Aureus. Mai mult, autorul anonim al textului, care-și are rădăcinile prin 2007-2008, ne informează că respectivul Codex ar valora miliarde de eruo, fiind folosit atât înainte de 1989, cât și după aceea pentru garantarea unor împrumuturi externe ale României.
Și de aici mai era puțin până la a se ieși în stradă împotriva Monicăi Macovei, vânzătoarea de țară, sluga bozgorimii, cea care ne-a luat nouă valorosul Codex pentru a-l da dușmanilor. Între timp, Codex Aureus (care, oricât de prețios ar fi, nu valorează miliarde și nici nu a fost folosit drept garanție pentru credite de la FMI sau Banca Mondială) este bine-mersi în proprietatea statului român, mai exact a Bibliotecii Naționale a României. Dacă s-a retrocedat ceva, acel ceva a fost clădirea bibliotecii, care, însă, a fost retrocedată de Guvernul României, în 1998, către Arhiepiscopia romano-catolică din Alba, iară nu către statul maghiar. Ei, și ce? Textul a fost preluat de site-uri cu pretenția de seriozitate, ba a devenit și subiect de știre pe o televiziune care avea tot interesul să o atace pe Monica Macovei. Probabil că textul se mai rostogolește și azi și se va mai rostogoli multă vreme, căci #oameniifrumoși care se informează doar de pe Internet nu vor ajunge vreodată să citească nici ce este, nici unde este și al cui Codex Aureus.
De aia e Internetul atât de iubit de dezinformatorii de profesie. Dacă au nevoie, lansează o minciună la timpul potrivit, iar aceasta se va răspândi mult mai ușor decât dacă ar plasa-o acoperiților lor din redacții. Fiecare om onest care va da share acelei minciuni o va transforma puțin câte puțin în adevăr. Peste câteva luni, ungurii chiar ar putea veni să revendice Codex Aureus. #oameniifrumoși le vor contesta orice drepturi ungurilor, doar pe cel de proprietate nu, că doar știu și ei de pe net: Codex Aureus e deja al ungurilor!
Facebook….act de sinucidere colectiva…..gen secta aia americana de acum vreo 20 ani