Pînă la apariția Americii în forma ei postbelică,
jandarmeria mondială a fost mereu același lucru: smulgere de teritorii și sustragere de resurse. De la hitiți la egipteni, de la asirieni la perși, de la greci la romani, de la mongoli la turci și de la epoca lui Napoleon la zilele reginei Victoria, imperiile lumii și-au ținut vecinii într-o continuă teroare. I-au ocupat, le-au incendiat orașele, le-au schimbat legile, le-au împrăștiat populațiile. Uneori, le-au lăsat apeducte și drumuri, semn că civilizația poate înflori chiar printre cadavre și scrum.
Cînd imperiile au atins poziții de putere militară absolută pe continent sau pe planetă, istoria popoarelor s-a schimbat cu violență. Există, din fericire, excepția unică a Statelor Unite, o formă de imperialism decent și rațional, bazat pe valori iluministe, pe drepturi și libertăți, pe democrație și tehnologie, pe piețe globale și profit, pe umanitarism și ecologie, pe hegemonie economică, pe diplomație, pe alianțe și pe cea mai puternică armată din sistemul solar.
Sînt și lucruri la care America trebuie să mai lucreze, sînt imperfecțiuni și erori pe care imperiul le introduce în sistemul mondial, sînt atitudini care insultă culturi, națiuni și regimuri politice, dar ia să închidem puțin ochii și să ne imaginăm că ordinea lumii s-ar afla azi în mîna Rusiei. Sau a Chinei, sau a Orientului Apropiat și Mijlociu. Să ne imaginăm că materia de schimb între popoare ar fi azi nu democrația, ci totalitarismul sau religia. Să ne imaginăm că în locul diplomației am avea amenințarea, iar în locul ecumenismului politic am primi războaie religioase.
Ca să țină planeta la adăpost de exagerări mortale,
America are costuri. Efortul ei financiar și uman e fără egal în istorie. Pămîntul e înconjurat de banii și oamenii Americii, gata oricînd să rezolve derapajele grave de la ceea ce cred Congresul și președintele că e ordinea mondială.
Doi oameni ai acestui mecanism de menținere a calmului vin la București. Sînt militari în retragere care au activat în echipele Navy Seals și pot fi văzuți, auziți și pipăiți pe 26 mai. Fac parte dintr-o specie de elită ale cărei legende au aprins imaginația Hollywood-ului și ale cărei acțiuni au hotărît soarta unor războaie.
Robert O’Neill e team leader în Naval Special Warfare Development Group (DEVGRU), adică fost șef al unor echipe de superpușcași marini care intervin acolo unde războiul, politica sau terorismul o cer. Și-a condus trupa în peste 400 de operațiuni de luptă, pe patru fronturi de război diferite. Are calificări care ar ajunge unui regiment întreg, de aceea am reținut doar cîteva din ele: lunetist și specialist în tehnici de infiltrare, supraviețuitor de scufundări și expert în supraviețuire, expert în arme mici, demolări, lupte în spațiu închis, tehnici explozive de pătrundere, incendii și sisteme laser, maestru în salturi de la mare altitudine cu cădere liberă și deschiderea parașutei în ultima secundă, instructor în operațiuni aeriene, maestru în plierea parașutei, în siguranța zonei de parașutare și în alte zece tehnici de planare aeriană pe timp de noapte, în formații strînse sau răsfirate. Pe deasupra, poate da de-a azvîrlita cu mai mulți atacatori deodată, indiferent cu ce tehnici de luptă e abordat și cu ce arme albe vin teroriștii.
Robert O’Neill are 39 de ani și e omul care, în urmă cu patru ani, l-a împușcat pe Ossama Bin Laden.
Celălalt vizitator, Scott Moore, e United States Navy SEAL Rear Admiral (ret.) și Deputy Commander în Naval Special Warfare Command. Scott e la un nivel mai înalt de comandă, e un pic mai mare ca Robert și a participat la peste 2.000 de misiuni. A condus operațiuni în cadrul Desert Storm, în Irak, sau Just Cause, în Panama, în Haiti, în Bosnia sau Mogadiscio. În fruntea Joint Special Operations Task Forces, a salvat ostatici în Afganistan, în Irak și în largul coastelor somaleze.
Scott Moore a ajuns în funcții de conducere înalte, iar experiența lui din prima linie, combinată cu știința de a coordona misiuni complexe dintr-un birou, l-au făcut indispensabil la Pentagon. Sub comanda lui Scott au luptat cei ca Robert.
Dacă vezi lista decorațiilor primite de oameni ca ei îți vine greu să crezi că au rămas medalii neacordate. Cu excepția cîtorva misiuni din care s-au hrănit studiourile Fox, Warner și MGM, faptele acestor supraoameni au rămas secrete.
La prima vedere, Scott și Robert sînt oameni obișnuiți.
Arată ca soldatul americanul standard, cu mușchi lucrați la sală și tunsoare de pușcaș marin. Fără echipamentul lor sofisticat, care îi transformă în mașinării letale, înveliți doar în pînza uniformei, par fragili ca oricare dintre noi. Oțelul care-i alcătuiește, însă, e invizibil. E de producție americană și se cheamă caracter. O întreagă cultură a efortului și stăruinței e turnată la temelia acestor exemplare incredibile.
Oameni ca ei trăiesc și după ce coboară din filme. Cînd revin din infernul liniei întîi, unde se iau ostatici, se incendiază vehicule și se ucid copii, Scott și Robert rămîn plauzibili. Lucrează, țin conferințe, sar în ajutorul comunității. Scott escaladează munți de peste 8.000 de metri, iar Robert O’Neill îi ajută pe veterani să se reintegreze în societate.
Acești oameni există în realitate. Pe 28 mai vor povesti, în clădirea Willbrook, despre misiunile lor. Poate că ascultîndu-i începi să înțelegi de ce America e America.
Un articol foarte frumos si adevarat pe care amaratii care comenteaza nu il pot intelege, pentru ca sunt doar niste bieti frustrati care „n-are paine” si nu au nici cea mai vaga idee despre istorie sau geopolitica. Eu la acesti „revoltati” le urez doar o viata in Rusia sau intr-o tara araba fundamentalista gen Iran. Pe urma veniti si dati-va mari pe facebook, care apropo tot de la americani il aveti. (cata ipocrizie)
Daca aveti azi ceva ce pune pe masa aveti datorita americanilor si pentru ca suntem in NATO, altfel cerseati mancare printr-un beci dupa ce va parati vecinul la KGB. Presupun ca asta inseamna viata buna pentru voi.
Habar n-aveti pe ce lume traiti saracii de voi, sau ca pana si faptul ca aveti dreptul de a posta tampenii aici se datoreaza tot americanilor si democratiei, asa nasoala cum este.
Din fericire lumea progreseaza, chiar daca tragem tot felul de tampiti dupa noi (da, vorbesc de tine Cristea Marcel, care saracul de tine stii doar sa injuri, ca mai mult nu poti, atat te duce mintea).
Cred ca trebuie sa mergi la o sedinta cu parintii fondatori, sa-ti explice ei de ce a ajuns America ce a ajuns…
Un articol excelent! America este darul cel mai de preț pe care omenirea civilizata si l-a făcut siesi. E locul binecuvântat de pe pămînt in care ajung, adesea după grele încercări, milioane de oameni care reușesc sa construiască pentru ei si pentru familiile lor o viața la care n-ar fi îndrăznit nici măcar sa viseze in țările lor de bastina. Comentariile cititorilor atesta, o data in plus, efectele spălării comuniste a creierelor si aroganta ieftină de a ne crede superiori oricui ne aseaza dinainte o oglinda in care se vede si mai bine cit suntem de pociti.
De acord ,Gelu. Doar ca Iran nu e tara araba. Bine, nici Ossama nu stiu cine e, dar aici e Doru de vina.
Unu’, care cica e „manager la fur pisici pt recompensa”(ce „amuzant”!!..hahaha), isi da cu parerea despre politica mondiala si istoria geopoliticii?!?(ma rog, aduce injurii autorului,)! wtf?!. Cu „siguranta” i-a citit pe Toqueville si pe T. Jefferson:))))). Si….cu „siguranta stie” cum ar fi lumea lui fara America…ma bufneste rasul. Intrebare: de ce lasati toti analfebetii, care mai si insulta, sa-si dea dea cu „parerea” pe aici?! Serios…asta nu e free speech, e doar prostie exhibata…cu ajutorul vostru, din pacate!
Si Rambo unde-i, sa-i trag o drona peste bicepsi?