E greu de crezut că Lucian Pintilie a colaborat cu Securitatea, dar el însuși admite că a scris note informative. Marele regizor, aplaudat la București și la Paris, izgonit în anii ’70 din România pentru respingerea canonului dramatic socialist, a avut numele conspirativ Emil și a încercat să satisfacă, în anii ’50, organele lui Gheorghiu-Dej. Iată cum arată scena micului păcat originar în lectura autorului:
„Aveam 17 ani, dar păream de 13. Și echilibram această anormalitate printr-o obrăznicie absolut scandaloasă. Eram student în primul an la Institutul de Teatru, cînd, într-o noapte, tatăl meu a fost arestat de organele Securităţii. Mi s-a cerut să devin informator. Din sete de pitoresc şi din spirit de aventura mai degrabă decît din frică, am acceptat. Abia în clipa în care mi s-a cerut primul raport am realizat nu atît monstruozitatea faptului, cît imposibilitatea organică de a îndeplini un anume tip de performanţă. Pentru că eram pur şi simplu inapt. Mai precis spus: nu resimţeam nicicum aceasta inaptitudine ca pe o formă superioară de morală. Ci ca pe o infirmitate. Nu pot, domnule, să o facă alţii dacă pot. Pesemne că Securitatea avea intenţia să scoată din mine, intrasem primul la facultate, un agent de nădejde întrucît manifesta o deosebită toleranță şi răbdare faţă de rapoartele debile pe care le aduceam şi în care incriminam felurite deficienţe administrative. Adică astea erau turnătoriile mele la Securitate.
Păi, că nu curge apa caldă la căminul studenţilor, că nu sînt bine curăţate closetele, iar eu supravieţuiam provizoriu ca un om cinstit, alimentîndu-i cu denunţuri ridicole, aşteptînd cu un soi de nădejde confuză. Ce anume? Eliberarea tatălui meu. Pînă cînd, într-o zi, Securitatea s-a plictisit şi s-a hotărît să mă treacă printr-o probă de foc.
Au trimis la mine o turnătoare ultracunoscută, cu o provocare grosolană, dar foarte primejdioasă. Un personaj caricatural, dar atît de deconspirat încît putea fi returnat fără cea mai vagă mişcare de conştiinţă. Și atunci a apărut întrebarea chinuitoare. Şi dacă, într-o proporţie de unu la zece mii, nu e turnătoare? Dacă, pur şi simplu, ea este inocentă? Atunci a fost singurul gest al vieţii mele de care sînt mîndru. Am înfruntat toate riscurile şi nu am turnat-o. Peste două zile, ca un semn ceresc, cu prilejul zilei de 7 Noiembrie, o amnisitie comunistă îl elibera pe tatăl meu din beciurile Securităţii. M-am dus la ultima mea întîlnire cu organele Securităţii“.
Reconstituirea (filmul) e capodopera cinematografică a lui Pintilie, dar reconstituirea filmului cu racolarea e trasă de păr, mult sub scenariile filmelor sale. Pintilie construiește cu migală un context de scuză, se vede că l-a repetat îndelung, povestește mult și inutil, în loc să spună, simplu, că n-a avut încotro și punct. La vîrsta de 18 ani, în toiul arestărilor cu duba, e destul.
Altfel, un mare regizor, un mare opozant al regimului comunist (în care a făcut filme și teatru), un scenarist ambițios. Indiscutabil, un remarcabil om de cultură și artă.
