Din toamna lui 1914, asupra noului rege Ferdinand apăsa nu numai propria nehotărîre, ci și povara trădării față de Hinterland-ul părintesc. Interesele României, care cereau Transilvania, Basarabia și Bucovina, făceau aerul să vibreze pe străzi. Războiul mondial cerea măsuri militare imediate, iar Ferdinand rătăcea prin palat cu cărți de botanică și cu insectare sub braț, ferindu-se de servitoare și de majordomi, ca de niște apropouri. Urechile lui de pachiderm prusac țiuiau cît era ziua de lungă de la zgomotul unirii, pe care-l scotea, ca un tril, întreaga țară. Ionel Brătianu, avocatul Antantei, a înțeles că Ferdinand e blocat între meseria de rege și datoria față de germani, așa că a pus la cale o strategie sentimentală. A convins-o pe regina Maria să îmbrățișeze cauza aliaților anglo-francezi, iar ea a îmbrățișat-o bucuroasă, cu tot cu Barbu Știrbey.
Ferdinand a înțeles că e cazul să cedeze și, dacă tot i-a cedat nevasta lui Știrbey, i-a cedat și țara lui Brătianu. Ionel s-a dus la Londra, la Paris, la Moscova, s-a dat peste cap, a mers pe vîrfuri, a făcut echilibristică și jonglerii cu tratatele, și a obținut garanțiile pe care toată lumea le aștepta. România urma să intre în război de partea Antantei împotriva foștilor aliați germani. Ni se garantau armamentul și muniția necesară, unirea cu Transilvania și Bucovina, apărarea Dobrogei și integritatea frontierelor de pînă atunci. În schimb, noi trebuia să le arătăm nemților adevărata grosime a obrazului nostru și să deschidem focul asupra lor.
Intrarea României în război s-a făcut după tipicul românesc. Pînă ce una din părți nu a dat semne că va pierde războiul, nu s-a clintit nici un soldat al Carpaților. După ce Austro-Ungaria și Germania au început să șchiopăteze, Ferdinand a lansat o proclamație către țară, patetică și mobilizatoare, pe care a avut prudența să n-o mai citească, ci pur și simplu s-o dea la tipar.
Regele nostru a intrat în istorie, dar a fost nevoit să iasă din casa de Hohenzollern, care l-a exmatriculat ca pe un văr înhăitat cu derbedeii de la gurile Dunării, lipsit de inimă și de cuvînt.
