Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un samurai amnezic, rătăcit în spațiu

Zoom Un samurai amnezic, rătăcit în spațiu

La zece ani după căderea Republicii Galactice, în timp ce soldații Imperiului vînează pînă la unul toți Jedi supraviețuitori ai masacrului declanșat cu Order 66, maestrul Forței Obi-Wan Kenobi trăiește încă, undercover, în exil, pe planeta Tatooine, sub identitatea oficială a umilului Ben, măcelarul carmangeriei înființate lîngă o balenă eșuată pe nisip. Misiunea lui secretă e să aibă grijă de copiii fostului său prieten și ucenic, Anakin Skywalker, căzut definitiv de partea întunecată a Forței. Deși îl supraveghează de la distanță pe Luke, crescut de unchiul Owen și de mătușa Beru, gata oricînd să-i înceapă instrucția în tainele cavalerilor Jedi, chiar dacă și-a mai pierdut din puterile pe care le avea odată, Kenobi e nevoit să plece prin galaxie ca s-o salveze pe Leia, fiica adoptivă a senatorului imperial de pe Alderaan, Bail Organa, care a fost răpită de oamenii Marelui Inchizitor. Obi-Wan și Leia trec printr-o serie de încercări primejdioase, soarta lor pendulînd dramatic între viață și moarte, pînă cînd… Stop. Problema e că știm deja cu toții că tensiunea și suspansul momentelor de amenințare sînt degeaba: nu-i nici un pericol pentru ei, n-au cum să moară, pentru că-i așteaptă aventurile epice din Star Wars IV: A New Hope.

Un alt serial Star Wars, o altă cruntă dezamăgire. Obi-Wan Kenobi suferă de toate păcatele pe care executivii Disney le tot repetă, în continua lor goană după bani cîștigați oricum, pe bandă rulantă, fără ca protestele și criticile fanilor să-i deranjeze în vreun fel. Fabrica de conținut Disney tocmai s-a pișat pe un alt personaj emblematic al seriei-cult, creînd o – cum să-i spun? – chestie artificială, fără suflu artistic, care sună permanent a gol. Zero atmosferă, zero imaginație, zero (pardon, minus) magie: o stupiditate de scenariu, plin de naivități, scris parcă de fetița distribuită în rolul Leia, actori care n-au ce căuta aici (comediantul din Silicon Valley, de exemplu; omul a crezut, probabil, că joacă într-o parodie), greșeli impardonabile de regie, cu abordări ilogice – totul disneyficat, în binecunoscutul stil fast-food al corporației, gata mestecat și mîncat, servit cald unui public prea tînăr ca să aibă habar de ce-a însemnat trilogia inițială pentru generațiile de dinaintea lui.

Marele Obi-Wan se plimbă patetic și pierdut prin fața camerei, confuz ca un bolnav de Alzheimer care nu mai știe dacă s-a încheiat la șireturi cînd a plecat de-acasă. De parcă nu era suficient ce se întîmpla deja dezastruos în poveste, din episodul trei este înviat, la fel de clișeistic și penibil, pus să sugrume wireless toți figuranții din cadru, și Vader. Încă nu știm dacă doar episodic, ca mortul sprijinit în geam ca să i se ia pensia, sau pînă la sfîrșit, ca să fie stors și el complet de personalitate, conform metodei casei, ca absolut toți eroii ajunși cópii ieftine ale originalelor.

Franciza preluată de la Lucas de zeul rău al desenelor animate a ajuns doar o jucărie defectă care ne strică toate amintirile. În termenii sloganurilor de galerie, dacă FCSB nu e Steaua, Obi-Wan Kenobi nu e Star Wars. Duuuuieee, Misney!

Obi-Wan Kenobi, 2022-, o altă bătaie de joc din seria Disney Star Wars, scris și produs (mizerabil) de Joby Harold, pe baza clasicelor personaje create de George Lucas, șase episoade de 35-55 de minute, difuzat de Disney +, din 14 iunie și în România.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint